Cariera didactică este un drum pe care îl alege acel absolvent de facultate care își dorește ca, prin ceea ce va face, să schimbe cursul vieții elevilor săi. Nu este ușor să alegi să alegi acest drum și să-ți asumi această mare responsabilitate. Este o carieră pe care o aleg doar cei motivați și dornici să rămână la catedră în ciuda greutăților ivite  de-a lungul timpului. Iosif Moesiodax sublinia în tratatul său că pedagogia, arta de a preda, este o „metodă care îndrumează moravurile copiilor spre virtuți și care le pregătește sufletul spre dragostea față de însușirea învățăturilor”. Provocările sunt numeroase și uneori copleșitoare. Este ușor la început de carieră să crezi că a fi profesor este un lucru facil. Te bazezi pe cunoștințele învățate și continui să crezi în puterile tale. Ești pregătit să înfrunți obstacole pentru că ești motivat de tinerețe, de optimism și de gândul că decizia ta de a deveni dascăl a fost una corectă. Aceasta este atitudinea multora dintre tinerii absolvenți care pornesc pe drumul sinuos al predării.

Predarea este însă o chemare specială, această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să îți dorești să inițiezi pe cineva așa cum alții au făcut-o cu tine și să oferi elevilor șansa da a te vedea ca pe un model. Florentin Remus Mogonea subliniază că „o societate cu o cultură și civilizație recunoscute se formează și se dezvoltă printr-o educație sănătoasă. O educație de calitate este realizată însă de profesori buni, bine pregătiți pentru o astfel de meserie”. Un profesor nu este doar omul din spatele catedrei care transmite informații, el este omul  care va imprima elevilor săi o anumită atitudine. Se creează astfel între aceștia o legătură puternică care presupune învățarea reciprocă și permanentă.

Misiunea și rolul pe care dascălul de îndeplinit sunt dificile. Profesorul este îndrumător, moderator, mediator, manager și evaluator în procesul educațional. Din această perspectivă, profesorul își pune amprenta asupra transformării personalității fiecăruia dintre elevii săi, a dezvoltării lor fizice, intelectuale și socio-morale. În același timp, profesia de dascăl presupune și o dezvoltare și formare continuă a cadrului didactic astfel încât acesta să aibă o perspectivă de durată asupra domeniului pe care îl predă care să-i ofere o imagine asupra lumii științifice și care să conducă la însușirea unor metode eficiente de interacțiune cu elevii.

Școala s-a schimbat de-a lungul timpului și odată cu ea și educația. Educația nu mai este standardizată, ci personalizată și are un caracter multidisciplinar și interdisciplinar. Școala este astăzi locul în care se ține cont de nevoile elevului și în care tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important. Dacă acestea sunt lucrurile pozitive pe care le vedem în școlile zilelor noastre atunci se cade să ne referim și șa aspectele mai puțin vizibile. Există școli în care procesul de educație se desfășoară greoi. Sunt acele școli aflate departe de văzul lumii în care tehnologia pătrunde cu greu, în care profesorii nu-și doresc să predea fie din cauza distanțelor prea mari de parcurs, fie din cauza lipsei motivației. Cum poți motiva un cadru didactic să aleagă să predea într-o asemenea școală știind că lipsa mijloacelor de transport în anumite zone este o realitate, că o parte dintre veniturile lor vor fi cheltuite pe drumuri lungi și procurarea materialelor didactice? Entuziasmul motivează o persoană pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, dar în cele din urmă realitatea învinge. Mulți profesori se orientează spre școli mai accesibile și renunță la mediile din care provin copiii care au cea mai mare nevoie de ei. Discrepanța dintre școlile din mediul rural s-a adâncit în timp având în vedere schimbările intervenite în contextul epidemiei actuale. Nu sunt mulți profesori care își doresc să predea în școlile rurale. În mare parte  acest lucru se adaugă cauzelor menționate mai sus prin prisma depopulării satelor. Este bine-cunoscut faptul că populația tânără de la sate, ia drumul străinătății. Satele rămân pustii, școlile rămân goale. Cei care rămân nu-și doresc multă carte deoarece modelele promovate astăzi le oferă o falsă imagine de bunăstare într-o țară în care educația nu mai pare a ocupa primul loc în gândirea celor care se amăgesc cu un viitor luminos dar fără școală.

În ciuda acestor realități, tonul rămâne optimist pentru că pasiunea pentru meseria de dascăl pleacă de a crede în ea, de la a crede că poți până la a demonstra acest lucru, de la dorința de a-i învăța pe copii până la a vedea rezultatele muncii tale.

Tehnologia este importantă, dar aceasta are o importanță secundară din punct de vedere practic deoarece, indiferent de manuale sau de resursele online, profesorul este cel care dirijează și decide activitatea de învățare la clasă. Este persoana care își poate inspira elevii, care îi face să creadă că opiniile lor contează, că au dreptul la opinii și că sunt ascultați.

Copiii au nevoie de profesori empatici care să-i ajute să înțeleagă și să accepte situațiile prin care trec folosindu-se de inteligența lor emoțională pentru a găsi rezolvări singuri. Cunoștințele pe care le acumulează în timpul orelor sunt importante, dar la fel de importante sunt abilitățile care le vor fi de folos în viață. Ioan Cerghit face referire la acestea, amintind că „cu cât elevul reușește să preia asupra lui o parte din ce în ce mai mare din ceea ce face profesorul”, cu atât mai mult el va avea capacitatea de a se dezvolta ca individ. Educația este un proces care are loc în mediul școlar dar și în afara lui.

Familia și societatea contribuie și influențează procesul de învățare și fiecare dintre partenerii actului educațional trebuie să-și asume cu responsabilitate rolurile pe care le au. Problemele apar atunci când aceste roluri nu sunt asumate sau o parte dintre partenerii actului educațional lipsesc. Lipsa de comunicare eficientă în anumite cazuri dintre profesori și elevi, profesori și părinți sau chiar dintre părinți și copiii lor agravează această stare.

Soluțiile trebuie căutate în fiecare dintre noi pentru că suntem singurii care le putem oferi. Un profesor dedicat nu se va lăsa oprit de greutăți pentru că el înțelege copiii și privește lumea prin ochii lor. Pentru elevii săi  nu ceea ce spune el este important ci felul în care o spune, felul în care se raportează la această lume, puterea lui de a pătrunde în ea și de a privi lucrurile din perspectiva copiilor.

Calitățile profesorului, printre care se enumeră talentul său pedagogic, abilitățile sale sociale, dar și capacitatea lui de a relaționa nu doar cu clasa ci și cu fiecare elev în parte sunt evidente și necesare în actul de educație. Profesorul rămâne omul care poate schimba lumea. Datorită lui lumea a progresat și continuă să progreseze. Importanța lui nu ar trebui pusă în discuție nicio clipă. Fără educație o țară este pierdută, iar cei care nu își respectă profesorii sunt cei care nu se respectă pe ei înșiși.

Bibliografie
1. Cerghit, Ioan – Modele de învățământ, Ed. Polirom, 2006
2. Moesiodax, Iosif – Tratat despre educația copiilor sau Pedagogia, București E.D. P., 1974
3. Mogonea, Florentin Remus – Pedagogie pentru viitorii profesori, Ed. Universitaria, Craiova, 2010