Activitatea copilului preșcolar este foarte bogată și greu de descris și surprins în resorturile ei intime. Mulți psihologi și pedagogi au purtat intense discuții pe această temă, încercând să găsească explicații și dând recomandări celor care se ocupă cu practicarea instruirii preșcolarilor, respectiv educatoarelor.
Principalele condiții care trebuie respectate în alegerea formelor de organizare a procesului instructiv-educativ din grădiniță sunt: coordonatele generale ale activității copilului de vârstă mică și specificul formal al muncii din grădiniță. Activitatea de ansamblu a copilului  trebuie să îl ajute să se dezvolte armonios. Pentru aceasta, ea trebuie să-i asigure deschiderea către toate activitățile pozitive de care este capabil un copil și să-l stimuleze optim. Pentru circumscrierea activității copilului preșcolar, se pot lua drept coordonate: gradul de manifestare al autonomiei, nivelul atins de socializarea sa și de varietatea activităților desfășurate în mod obișnuit.

Autonomia copilului preșcolar

Deși posibilitățile preșcolarului de orientare în spațiul larg sunt reduse, el are autonomie și siguranță în deplasarea în spații închise sau prin locurile pe unde trece des-drumul spre grădiniță. Vorbește suficient de bine pentru a se putea înțelege cu ceilalți copii, dar și cu adulții cu care interacționează. În general, este capabil de autoservire, are deprinderi de a se îmbrăca singur, conștientizează și își poate exprima trebuințele este interesat de un număr foarte mare de activități, își exprimă trebuințe, are preferințe și chiar criterii de apreciere, este cooperant cu adulții cunoscuți și începe să ceară în mod obișnuit să se joace cu alți copii.

Condițiile principale ale creșterii independenței în activitate sunt: stabilirea unui raport just între activitatea frontală dirijată de educatoare și cea independentă, varietatea și accesibilitatea activităților desfășurate. Apropierea, disponibilitatea și intervenția educatoarei sunt indispensabile în activitatea copilului.  Receptarea mesajului adultului, cu rol de stimulare, de apreciere sau de întreținere a activității se realizează la 3-4 ani într-un schimb bilateral personalizat, adaptat la situația  concretă din acel moment, iar mai târziu sub forma unor norme general valabile și a unor indicații pentru perioade mai lungi.

Socializarea preșcolarului

Odată cu vârsta, și posibilitățile de cooperare a copilului preșcolar cresc. La 3 ani, copiii se joacă de obicei unul lângă altul fără să colaboreze. Interesul pentru persoane, trebuințele în context social , de afiliere la un grup de copii mai mari, încep să se manifeste. Îmbogățirea cunoașterii și activității lor are mult de profitat din schimbul de informații perceptive și verbale. Se știe foarte bine că în materie de deprinderi, copiii învață foarte ușor unii de la alții, prin imitație. Nivelul de dezvoltare al copilului de 4-5 ani îi permite acestuia realizarea unor activități care colaborează cu unul sau doi parteneri. În momentele de incertitudine, el recurge la ajutorul educatoarei.

Posibilitățile de socializare ale copilului între egalii săi, pe care le oferă grădinița, constituie un atu pentru această instituție.

Cooperarea prin schimb de idei și activitatea cu contribuție alternativă a doi sau mai mulți copii știm că se poate desfășura în jurul vârstei de 5 ani. Acești copii au o autonomie mai mare, se joacă în mod frecvent cu alții copii. Ei pot organiza jocuri cu reguli, în care pot face aprecieri obiective. Dacă nu este implicat afectiv, face referiri asupra activității celorlalți copii din grup. Dar, de obicei, trăiește tot în sfera intereselor personale imediate.

Jocul copilului preșcolar

Jocul este activitatea cea mai  importantă din viața copilului de vârstă preșcolară, este situația care oferă cele mai bogate prilejuri prin care copilul poate învăța experimentând activ.

Copilul învață mult mai bine prin intermediul experimentării concrete. De aceea un copil trebuie lăsat să se miște, să pipăie, să miroase, trebuie să le creăm oportunități pentru a-și folosi imaginația, pentru a fi originali și creativi. Un copil învață mult prin intermediul situațiilor de joc variate – de exemplu, atunci când un copil face o construcție din cuburi, sau când taie cu foarfeca ceva, ori lipește, el învață să-și coordoneze ochii cu mișcările mâinilor, exersându-și și întărindu-și în același timp musculatura mâinii, atât de necesară în procesul de scriere, odată cu intrarea în școală. La fel, dacă un copil realizează o construcție împreună cu alți colegi din grupă, el va învăța să colaboreze, să exprime  și să accepte idei și păreri, să recreeze mediul. De asemenea, el se poate familiariza cu figurile geometrice, cu probleme ale construcției plane etc.

Pentru copilul de vârstă preșcolară, jocul este munca sa. Adulții nu trebuie să minimalizeze niciodată importanța acestuia, nici seriozitatea cu care ei  îndeplinesc sarcinile primite. Adulții trebuie să fie bucuroși și mulțumiți că micuții învață făcând ceva.

Jocul liber este foarte important în activitatea zilnică din grădiniță Este o activitate în care copiii au prilejul să exploreze medii diferite, să îndeplinească sarcini individuale sau sarcini în grupuri mici. Fiecare copil alege să participe la activitatea care îl interesează sau care îi place mai mult. Rolul educatoarei este cel de a organiza cât mai variat posibil spațiul, pentru ca fiecare copil să poată alege exact ceea ce dorește el, satisfăcându-și astfel nevoia de cunoaștere și de mișcare. Alegerile pot include un colț în care să fie puse la dispoziția copiilor o ladă cu cuburi, un set de piese lego, un spațiu pentru experimente, unul cu jocuri de puzzle, un colt cu cărți, etc. Când jocul liber se desfășoară afară, atunci copiii pot opta pentru un joc cu mingea, alergare, joc cu palete de badminton, sau sunt liberi pur și simplu să aleagă ei ceea ce-și doresc să facă.

La început, ei trebuie ghidați și îndrumați cu foarte mare atenție. Acest lucru se poate face dimineața, in timpul ,,întâlnirii de dimineață”, când este discutată și ,,noutatea zilei”. Ei trebuie să cunoască și să respecte regulile fiecărui joc. În momentul în care un copil și-a terminat treaba, este sarcina lui ca locul să rămână curat,  jucăriile puse la locul lor pentru ca ceilalți copii care vin după el să le găsească în ordine. Totuși s-ar putea ca aceste lucruri să-i fie amintite, sau chiar să-i dăm o mână de ajutor.

În grupă, observăm copii care în fiecare zi folosesc aceleași materiale. Este de datoria noastră să-i  încurajăm pe acei copii să încerce și lucruri noi.

Activitatea de joc liber este o activitate foarte intensă pentru cadrul didactic. Dar indiferent cât de ocupată este educatoarea, ea trebuie să facă în așa fel încât fiecare copil să fie „văzut” și ajutat dacă se impune acest lucru. Trebuie să observe ca niciun copil să nu aibă de suferit și că jocul pe care l-a ales se desfășoară în  maximă siguranță. Ea trebuie să pună la dispoziția copiilor toate materialele de care aceștia au nevoie, pentru a lucra cu plăcere.

Jocul spontan. O categorie de jocuri spontane sunt cele în care dirijarea din partea educatoarei lipsește cu desăvârșire. O altă categorie cuprinde jocurile pe care, în linii mari și într-o perioadă relativ mare de timp, educatoarea la intuiește ca fiind posibile și necesare pentru copiii din grupa sa și pentru care ea pregătește materiale. Pentru jocurile spontane, este foarte importantă clasificarea pe baza criteriului evolutiv, făcută de J. Piaget, conform căreia tipurile fundamentale de joc sunt:

• Jocul de exersare;
• Jocul simbolic;
• Jocul cu reguli;
• Jocul de construcție.

Jocul didactic. Este foarte bine cunoscut faptul că jocul didactic constituie un mijloc valoros de educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul specială și adecvată vârstei, sarcinile instructive complexe, programate în grădiniță. Eficiența acestui tip de activitate cu întreaga grupă de copii este cu atât mai mare cu cât se realizează o mai mare concordanță între procesul instructiv-educativ și acțiunea de joc, etape atât de importante pentru copil.

Jocul didactic este activitatea care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte activități din grădiniță. Jocul didactic trebuie să păstreze perfect unitatea dintre sarcina didactică de îndeplinit și jocul în sine. Pedagogia preșcolară fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic prin:

• Conținutul jocului didactic;
• Sarcina didactică;
• Acțiunea de joc și elementele jocului;
• Regulile jocului.

Ținându-se cont de aceste elemente, respectându-le, jocul didactic se transformă într-o activitate distractivă, copilul însușindu-și mult mai ușor cunoștințele transmise de educatoare.

Jocul de rol. Copiii de vârstă preșcolară vor să fie „mari”, de aceea foarte multe din jocurile de rol pe care le joacă în grădiniță au subiecte din viața cotidiană (exemple: „De-a mama…”, „De-a magazinul”, „De-a șoferii”). Rolurile pe care ei și le asumă nu sunt încă bine definite. Ele sunt mai degrabă o modalitate de explorare a lumii înconjurătoare, în care important nu este ca ei să se conformeze rolurilor, ci realitatea să se conformeze nevoilor lor.

La sectorul „Joc de rol” din grupă se pot întâlni situații diferite: apare și frățiorul mai mic de acasă, poate apărea „tata” care este fermier, sau un conducător auto care merge cu viteză mare. Tot în cadrul acestui tip de joc fetițele își asumă roluri de manechin, atunci educatoarea plasează o oglindă în care ele să poată să-și etaleze ținuta de podium.

Ca și în cazul altor activități și aici copiii mai mici se joacă singuri, în timp ce ceilalți formează grupuri și interacționează mult unul cu celălalt. Observând cu atenție jocul de rol, putem afla multe lucruri despre copii. Ei au nevoie de prilejuri pentru a se exprima, au nevoie de șansa de a învăța să se adapteze în lumea noastră a adulților și de a face această lume ușor de înțeles pentru ei. Jocul de rol poate îndeplini aceste nevoi.

Limbajul copilului preșcolar

Limbajul reprezintă o dimensiune esențială adaptării, fiind implicat în întreaga viață psihică atât a copilului cât și a adultului. Limbajul este totodată și un element esențial de socializare, prin noțiunile vehiculate, schimbul de idei și expresii. La grădiniță, este important să optimizăm dezvoltarea personalității copilului și în același timp să favorizăm relații constructive de grup.

Este esențial pentru copilul preșcolar să învețe să trăiască împreună cu ceilalți copii, pentru ca mai târziu fiecare să poată să-și ocupe locul în societate.

Construirea unui mediu cultural favorabil nu poate fi concepută în afara sferei limbajului. Sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copilului îi revine grădiniței. Achizițiile realizate de copil în domeniul limbajului, cu acordul educatoarei, reprezintă un drept incontestabil al său în raport cu etapa de dezvoltare în care se află, care îi conferă, în etapa școlară, șanse egale cu ale celorlalți copii, indiferent de mediul de unde provine.

Dintre procesele psihice, gândirea și limbajul se află într-o foarte strânsă legătură, ele evoluând printr-un proces complex de intercondiționare pe tot parcursul dezvoltării copilului.

Despre problemele de comunicare ale copilului, despre formele de privare de limbaj, care sunt determinate de diverși factori-lipsa de interes din partea părinților, timp prea mare petrecut în fața televizorului sau a calculatorului – se pot spune multe. Deosebit de important este faptul că gradul și caracterul tulburărilor de vorbire se răsfrâng asupra comportamentului și activității viitoare a copilului. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj, dar și defecțiunile vorbirii pot duce la o stagnare în dezvoltarea personalității copilului, pentru că modifică relațiile cu ceilalți din jurul său, îl izolează, îl împiedică să participe la joc și la celelalte activități comune.

În concluzie, dezvoltarea limbajului și integrarea socială reprezintă elemente forte în desfășurarea activităților din grădiniță și în același timp sunt elemente importante la vârsta preșcolară. Ele se influențează reciproc și se reflectă deopotrivă în personalitatea copilului.

Bibliografie
1.Barbu H., Mateiaș A., Popescu E., Rafailă E., Șerban F., ,,Pedagogie preșcolară” Didactica, Manual pentru școli normale, specialitatea educatoare, Editura Didactică și Pedagogică RA., București, 1999;
2. Elinor Schulman Kolumbus, ,,Didactică preșcolară”, Editura V&I INTEGRAL, București, 2000;
3. *** Revista Învățământul Preșcolar, nr.3-4/2008;
4. Șchiopu U., ,,Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică RA., București, 1997.