În  cadrul jocurilor de creație, subiectul si regulile sunt inventate de copii. Copiii, folosindu-se de anumite obiecte sau jucării sau prin intermediul gesturilor şi cuvintelor, redau un aspect al realității. După vârsta de 4 ani, jocurile simbolice se transformă în joc cu reguli. Jean Piaget considera că jocul simbolic realizează un echilibru afectiv raportat la complexitatea stimulilor, a cerinţelor şi a regulilor lumii înconjurătoare. Chiar dacă reprezintă o trăire interioară a realităţilor descoperite de către fiecare copil în parte şi chiar intervenţia adultului nu schimbă conţinutul acestuia, jocul are o forţă polivalentă pentru formarea întregii personalități.

În jocurile de creaţie, esenţa o constituie însuşi procesul de creaţie ca urmare a reflectării realităţii în care copilul trăieşte. Prin jocurile de creaţie, copilul redă impresiile proprii despre realitatea înconjurătoare şi putem astfel descifra în jocurile lui calitatea şi intensitatea trăirilor. Jucând diferite roluri, copilul redă modele de conduită pe care şi le-a asimilat în propria comportare.

Jocurile de creaţie se desfăşoară sub două forme:

• jocuri cu rol, în care copiii îndeplinesc anumite roluri sociale, reale sau imaginare;
• jocuri de construcţie, în care copiii având la îndemână materiale speciale din lemn, mase plastice, metal etc., pot să redea cu ajutorul lor configuraţia aproximativă a unor modele reale sau pot să realizeze îmbinări fanteziste.

Jocurile cu rol pot fi de mai multe feluri – jocuri cu subiecte din viața cotidiană, jocuri cu subiecte din povesti, dramatizări.

Jocurile cu subiecte din viaţa cotidiană reflectă prin conţinut  experienţele directe  trăite de copil, dobândite prin observaţie sau relatare: „De-a grădiniţa”, „De-a vânzătorul”, „De-a gospodinele”, „De-a familia”.

Jocurile cu subiecte din poveşti sunt  mai  pretenţioase, ele implică crearea  unei  atmosfere speciale sau   redarea  unor  trăsături  ale  personajelor. Jocurile  inspirate  de  textul  poveştilor  pot  lua  forma unor   jocuri dramatizări  în  care  rolurile sunt  interpretate fie  de copii, fie  de  păpuşi de teatru. Organizarea  unui  teatru de păpuşi îi  permite  copilului  detaşarea  de un rol şi asumarea responsabilităţii de  organizator, regizor  al  punerii  în  scenă  a  poveştii. Treptat  în  jocul  de  creaţie  prin  rol  copilul trece   la aspecte  mai complexe (acţiuni  analoage, atitudini, exprimări verbale şi nonverbale, clovni, pantomimă, joc de umbre, teatru radiofonic): „De-a Scufiţa Roşie”, „De-a  capra cu trei iezi”.

Dramatizările au ca  scop folosirea  teatrală, estetică şi creativă a limbii (de exemplu propria producţie  de texte, prezentarea unor  roluri  din  texte scrise  de autori cunoscuţi, exerciţii retorice): „Coliba iepuraşului”, „Greierele şi furnica”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Cenuşăreasa”, „Turtiţa”, „Căsuţa din oală”, „Carnavalul poveştilor” etc.

Jocurile de construcţie. Activitatea  creatoare se  manifestă pentru  configurarea  unor  reproduceri  bidimensionale sau tridimensionale, aproximative  sau  fidele, ale  unor obiecte  reale. În  activităţile organizate sau  libere, jocul  de  construcţii poate  lua  forma elaborării  unei  construcţii  originale, a reconstituirii  unui  model prezentat  anterior  sau  a  construcţiei  dupa  model. Aceste jocuri sunt des întâlnite în grădiniţă şi prezintă o mare atractivitate pentru copii, se desfăşoară în jurul unor teme propuse de educatoare sau au teme alese de copii, ei putând să elaboreze o construcţie absolut nouă sau să construiască un obiect prezentat anterior.

Jocurile de construcţie se restrâng la reflectarea obiectelor din mediul înconjurător. Implică acţiunea de construire, deci prezintă elemente evidente de construcţie asemănătoare muncii, dar şi unele cunoştinţe şi abilităţi tehnice.  Materialele folosite în aceste jocuri sunt forme geometrice de lemn, materiale din material mărunt: seminţe, frunze, scoici.

Jocurile de construcţie ale preşcolarilor au o întindere tematică remarcabilă pe măsură ce copiii înaintează în vârstă. Imaginaţia lor creatoare este în plină ascensiune, ei realizând construcţii tot mai îndrăzneţe şi mai complexe. Ei pornesc de la a construi turnuri, case, tuneluri, poduri şi ajung la orăşele, pieţe, străzi, palate, avione, roboţi, rachete, submarine, parcuri.

Preșcolarii îşi pot construi singuri jucăriile necesare în desfășurarea unui joc. Etapele jocului de construcție  evoluează: manipularea materialului (cuburi); deconstrucția si reconstrucția  de turnuri si  siruri; construirea podurilor; închiderea  unor  figuri; crearea de structuri estetice, reprezentarea  prin joc  a  unor obiecte reale; construcții in  grup, cu o temă comună. Prin caracterul sau  mai puternic  finalist, jocul  de  constructii  ii  ofera  copilului satisfacția îndeplinirii unei sarcini  si  a  aprecierii produsului  obținut contribuind la  familiarizarea lui cu specificul activității de muncă.

Pentru desfăşurarea jocului cu subiect din viaţa cotidiană „De-a şoferii”, copiii  au construit singuri garajul şi parcarea, iar pentru jocul „De-a vânzătorul” şi-au construit magazinul cu rafturile pe care se află marfa.

De asemenea, cu material din natură copiii pot confecţiona păsări, animale, obiecte de mobilă sau veselă. Cu aceste jucării ei se joacă, iar bucuria lor este cu atât mai mare cu cât ştiu că sunt făcute de ei. Cuburile se numără printre materialele ce dau copiilor mari satisfacţii. Cu ele un copil se poate juca singur şi totuşi să se găsească în apropierea celorlalţi de vârsta sa, ori le poate împărţi cu unul sau mai mulţi parteneri de joacă, într-un efort de cooperare. Cuburile dau copilului un puternic sentiment de împlinire şi de control. Ele îi pot oferi o modalitate de relaţionare  cu mediul, în special cu structurile mari, în faţa cărora, în viaţa reală, el se vede mic de tot. Prin intermediul cuburilor copilul află proprietăţi precum felul materialului, mărimea, greutatea, dimensiunile, grosimea, lungimea şi lăţimea.

Copilul poate compara asemănările şi diferenţele, învăţând să clasifice sau să sorteze. În activitatea cu cuburile, copilul poate înţelege mai uşor conceptele de echilibru, spaţiu, suprafaţă, volum. Studiază cuburile şi le măsoară ca să vadă care este mai lung şi care este mai scurt, mai mare sau mai mic sau egal.

Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe măsură ce le ridică. În activităţile de construcţie, limbajul şi acţiunea fuzionează. Vocabularul creşte şi se flexibilizează pe măsură ce copiii învaţă să utilizeze prepoziţii, adverbe  (sus, jos, peste, sub, în spate), adjective (lung, scurt, înalt, gros, moale, ascuţit drept, curb) şi substantive (nume date construcţiilor de cuburi,nume ale obiectelor folosite în jocul cu cuburi, nume de figuri geometrice).

În toate jocurile de construcţie, iniţiativa şi fantezia creatoare a fiecărui copil sunt indispensabile în atingerea scopurilor propuse. Jocul este un stimul important în cultivarea receptivităţii şi sensibilităţii, a mobilităţii activităţii psihice. El sporeşte vigoarea acţională, dinamismul său şi nevoia de activitate şi explorare a noului,  de imaginaţie şi elaborare.

Jocul înseamnă libertate şi permite integrarea copilului în societate. Copilul care se joacă dobândeşte experienţa, iar jocul în echipă stimulează spiritul de cooperare şi autocontrolul. S-a constatat că acei copii care au fost antrenaţi după scheme rigide se exprimă cu dificultate când sunt solicitaţi să aducă idei noi, originale, creative, atât la grădiniţă, cât şi în viaţa reală. Sunt incapabili să hotărască singuri sau să reactioneze dacă nu le spune cineva ce şi cum să facă.

Bibliografie
Rafailă, E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Ed. Aramis Creativitate, București, 2003.
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Cretu, T., Creativitatea, Psihologie-manual  pentru  clasa  a X-a, E.D.P., Bucureşti, 1993.
Cojocaru, C., Creativitate  şi  inovaţie, Editura  Ştiinţifică  şi  Enciclopedică, Bucureşti, 1975.