Specificul învățării la elevul din clasa pregătitoare și clasa I
Învățarea pune în mișcare traseele interne ale dezvoltării, o împinge spre noi stadii, produce modificări și ajunge să crească vârsta mentală cât și posibilitatea de a face noi achiziții în ordinea însușirii noțiunilor și cunoștințelor ce se predau.
Obiectele și situațiile reale sunt înlocuite în mare măsură prin semne, reprezentări grafice, simboluri care, în cazul disciplinelor fundamentale (CLE și MEM), ajung materie nemijlocită a percepțiilor și instrument al demersurilor lui cognitive. Ieșit din activitatea practic-acțională a jocului și al poveștilor elevul are în față construcții formale, abstracte, deseori aride, sub forma informațiilor ce se transmit, zilnic, prin lecții. Acestea trebuie știute, reproduse, și apoi demonstrate de elev în fața învățătorului, institutorului sau profesorului. Acesta trebuie să aprecieze performanța școlară a elevului.
Literele, cuvintele, propozițiile, cifrele și semnele matematice sunt un univers de convenții care trebuiesc studiate și însușite, deci plasate în planul atenției și conștiinței elevului. Noua programa școlară are în vedere accesul gradat al școlarului de clasa pregătitoare la acestea.
Modelul obișnuit de transmitere a cunoștințelor de matematică și științe (MEM) separă în timp și în spațiu exercițiul practic de cunoștința teoretică generalizatoare (regula de principiul de rezolvare) care sunt învățate ca evenimente asociate, autonome, succesive. Învățarea matematicii se mai face în regimuri disparate. Elevul nu mai este nevoit să memoreze structurile verbale, purtătoare ale regulilor probării adunării și scăderii, ca evenimente diferite, și tinde să devină o învățare intelectualist-reproductivă. Acțiunea practică, înțeleasă și explorată cognitiv și structurile verbo-cognitive, reproduse acțional, conduc la învățarea trainică.
Standardele la care ajunge școlarul din clasa pregătitoare depind foarte mult de model. El are o capacitate foarte mică de a-și autodirija disponibilitățile și procesele psihice. Este important să-l ajutăm să înțeleagă că rezultatele clasei pregătitoare sunt începutul unui proces ce poate fi dirijat și optimizat în viitor.
Premisele psihologice interne pentru învățătură, oricât de bine conturate, nu se transformă de la sine în capacități școlare și în performanțe reușite decât dacă procesul de predare este conceput, proiectat și practicat încât să permită:
- utilizarea maximă a disponibilităților, creșterea lor continuă, motivarea intrinsecă a elevilor pentru învățătură;
- crearea de noi competențe, adaptate specificului cognitiv și relațional al solicitărilor din școală;
- crearea de priceperi micului școlar, de a-și asuma sarcinile de învățare și de a alege mijloacele adecvate de îndeplinire a lor, care îl vor conduce treptat la cea mai importanță achiziție: a învăța să învețe pentru a învăța să devină autonom/independent în învățare, în viață, într-o viitoare profesie.
Clasa I deschide un nou câmp de situații de învățare. L.S. Vîgotski spunea că în clasa I se produce migrarea unor funcții, capacități din sfera probabilității în cea a realității.
Pe măsură ce instruirea și învățarea se mișcă de la praguri inferioare la praguri superioare, crește dificultatea de a rezolva noile sarcini și astfel îi crește și nivelul vârstei mentale. Complexității crescânde a solicitărilor îi corespunde o modificare a nivelului, structurii și naturii indicilor de apreciere a maturizării intelectuale a școlarului mic.
Manualele interactive îi ajută pe elevi să intre în contact, prin dimensiunea aplicativă, cu multitudinea și varietatea tipurilor de exerciții, și implicit, de sarcini mai lungi și mai complex calificativ. Este o învățare la nivel de imagine, prin demonstrație și prin exerciții și antrenament, în care explicațiile, indicațiile verbale lipsesc sau sunt foarte puține.
Se reduce simțitor intuitivul, îl simplifică și încercând să introducă în circuit noi tipuri de raporturi pentru regruparea, sintetizarea, fixarea și facilitarea stocării informației în blocul mnezic al intelectului elevului. Ordinea prezentării cunoștințelor, continuitatea expedierilor către canalele de recepție și către intelectul elevului, alternanța cunoscutului cu necunoscutul, a exercițiului cu recapitularea și consolidarea pașilor deja făcuți cu înaintarea efectivă în material, momentul introducerii noului, mărimea intervalului dintre două secvențe de informație diferite, calitatea (precizia, claritatea, nonambiguitatea textului) sarcinii sunt tot atâtea caracteristici de formă și structură care au darul de a-l sensibiliza într-un mod special pe elev (îl fac atent nu numai la acel ceva ce trebuie învățat ci și la modul cum este organizat). În contact cu un text elevii descoperă: conținutul, logica organizării, logica ordonării și comunicării.
Școlarul de clasa I trebuie să înceapă să le convertească într-o schemă a propriilor acte de învățare. Se structurează gândirea infantilă în numeroase puncte și-i modifică aspectul, lărgind sitemul structurilor cognitive. Cunoștințele și priceperile deja însușite se adâncesc, devin mai sistematice, mai generale, se consolidează structurile noționale și schemele logice formate, creându-se premisa dobândirii de noi abilități, priceperi și capacități. Se produce și o generalizare crescândă a activității de gândire: elevul extinde independent sfera cazurilor particulare ce se subsumează regulilor însușite, desprinde și conștientizează însuși principiul regulii ce normează acțiunea de a face abstractizări și generalizări.
Învățarea pune în mișcare traseele interne ale dezvoltării, o împinge spre noi stadii, produce modificări și ajunge să crească vârsta mentală cât și posibilitatea de a face noi achiziții în ordinea însușirii noțiunilor și cunoștințelor ce se predau.
Capacitatea elevului din clasa I de a intui el însuși, dincolo de țesătura textului, codificând relațiile dintre mărimile ce compun diversele probleme, tipul de abordare operațională adecvat problemei, ordinea intrării în funcțiune a operațiilor și alternanța lor specifică poate fi socotită un indicator al eficienței contribuției instruirii, prin învățare, la dezvoltare.
Bibliografie:
1. Paul Popescu-Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Crețu. Psihologie școlară, Universitatea București, 1987.
2. Ursula Șchiopu, Verza Emil. Psihologia vârstelor, București, E.D.P., 1981
3. Psihologia generală a copilului, E.D.P., București, 1987
4. Pantelimon Golu. Psihologia învățării și a dezvoltării, Ed.Humanitas, București, 2001.
Accesări: 3.629
prof. Marcela Lemnete
Liceul de Artă, Ploiești (Prahova), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/marcela.lemnete