Sari la conținut
Revista Profesorului

Manualul de istorie – instrument de învățare

• Violeta Mihăeș • Școala Gimnazială, Ploscuțeni (Vrancea) • România

Manualul de istorie rămâne unul dintre cele mai importante instrumente ale muncii la clasă, dar și individuale ale elevilor. Reforma învățământului românesc presupune adoptarea și utilizarea la clasă a manualelor alternative. „Manualele alternative sunt un semn al normalizării școlii în direcția democratizării învățării”, reprezintă fațete ale unității prin diversitate pentru că acestea reflectă programa școlară care prevede ceea ce este comun pentru toți elevii. Manualele alternative nu reprezintă o modă importată din Occident, căci manuale alternative au existat și în perioada interbelică în România și s-au impus ca o necesitate datorată diversității manifestate atât în masa elevilor cât și a profesorilor. Acceptând existența diferențelor individuale între elevi, dascălul este conștient de necesitatea existenței unei oferte cât mai variate de instruire, capabilă să vină în întâmpinarea diferitelor interese, nevoi, ritmuri, stiluri de învățare și chiar tipuri de inteligență.

Semnale nonverbale ale decodificării minciunii

• Elena Scarlat • Liceul Teoretic Eugen Lovinescu (București) • România

De ce (se) mint oamenii? Probabil că oamenii mint pentru a se apăra, pentru a-și asigura supraviețuirea sau confortul, pentru a-și pune în aplicare și a-și duce planurile (oricât de malefice!) la bun sfârșit, pentru a-și vedea liniștiți de treburi. Procesul de comunicare fundamentează bazele spațiului social pentru indivizi. Comunicarea nonverbală este cea mai cea mai  utilă în descifrarea limbajului trupului ce ar putea ajuta la decodificarea minciunii.

Conduita didactică a profesorului – factor esențial în sporirea eficienței metodelor activ-participative

• Teodora Tănase • Școala Gimnazială, Poplaca (Sibiu) • România

Rezultatele la învățătură ale elevilor depind într-o mare măsură de metodele de învățământ utilizate, de mijloacele didactice, de gradul de activizare a elevilor în lecție și nu în ultimul rând de conduita dascălului, de stilul său pedagogic, de felul în care știe să antreneze fiecare elev după posibilitățile sale și să-i sporească interesul pentru cunoaștere. Metodele activ-participative pot avea un randament mai mare sau mai mic, în funcție de conduita cadrului didactic. El este cel care poate face imposibilul dacă adoptă un stil pedagogic adecvat oricărei situații la clasă și dacă are tact pedagogic, mergând până la măiestrie didactică.

Mai dăinuiește literatura printre generațiile actuale de elevi?

• Oana-Camelia Bălan • Școala Gimnazială Aviator Alexandru Șerbănescu, Colonești (Olt) • România

Literatura, ca formă primordială de manifestare a narațiunii, a prezentat și va prezenta interes chiar dacă vrem sau nu. Da, putem fi sceptici în ceea ce privesc formele pe care le va dezvolta, ariile sale de manifestare, dar putem crede cu certitudine că va dăinui. De ce? Pentru că ea, ca formă de artă, manifestă frumosul și contribuie la desăvârșirea personalității individului, lucru subliniat, de altfel și de programele actuale de limba și literatura română, disciplină complexă constituită în manieră integrată pe trei axe fundamentale, numite componente – cea lingvistică, cea interrelațională, cea estetică și culturală. Aceasta din urmă „aparține literaturii, ca artă a cuvântului, care asigură dezvoltarea complexă a personalității umane” (Programa școlară pentru disciplina limba și literatura română, 2017, p. 2).

Studiu antropologic privind interacțiunea dintre cadrele didactice în grupurile de socializare la nivelul grădiniței

• Angelica Oana Mocanu • Grădinița cu Program Normal Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Ploiești (Prahova) • România

Cercetarea de față reprezintă o analiză antropologică care abordează modul de interacțiune al cadrelor didactice și temele abordate, în cadrul unui grup de socializare dintr-o unitate de învățământ la nivel preșcolar. Având în vedere situația actuală,  grupurile de socializare sunt tot mai importante în comunicarea informațiilor de ordin personal și profesional. La nivelul unei unități de învățământ, acestea pot fi văzute ca o punte de legătură între actorii educaționali. Pe lângă toate acestea, grupurile pot fi și surse  generatoare de conflicte, surse de aprecierea punctului de vedere a celuilalt sau surse care pot scoate în evidență anumite caracteristici particulare ale celor implicați în discuții.

Fenomenul burnout

• Monica-Laura Indricău • Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Arad (Arad) • România

În 1969, Loretta Bradley a fost prima cercetătoare care a precizat faptul că epuizarea profesională este un proces de stres particular, legat de exigențele muncii și de condițiile de muncă. Termenul burnout a fost reluat în 1974 de H.J. Freudenberger și de C. Marslach în 1976, în studiile lor referitoare la manifestările de uzură profesională, cunoscând o serie de definiții. Burnout-ul a fost definit ca o stare de epuizare emoțională, de depersonalizare și de diminuare a performanțelor, susceptibilă să apară la persoanele care lucrează cu alte persoane (Christina Maslach, Susan Jackson, 1986). În opinia lui Maslach (2001), epuizarea profesională este un sindrom de epuizare fizică și emoțională care implică dezvoltarea unei stime de sine negative și a unei atitudini profesionale negative, ducând la o pierdere a implicării și a sentimentelor pozitive. Așadar, epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic și al trăirii la locul de muncă, a sentimentului că există o contradicție între posibilitățile individuale și realitatea condițiilor de muncă. Apariția epuizării profesionale este progresivă, iar evoluția sa se întinde pe o perioadă lungă de timp. Burnout-ul are consecințe negative, ducând la mari influențe psihologice asupra individului. Numeroase cercetări indică faptul că o mare parte din cadrele didactice au experimentat stresul sau epuizarea profesională (Cox et al., 1985; Corten et. al.,2007).

Autoeficacitatea ca moderator al relație dintre solicitări ocupaționale și burnout în rândul cadrelor didactice

• Monica-Laura Indricău • Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Arad (Arad) • România

În ultimii ani, cercetătorii au început să acorde o importanță din ce în ce mai mare studierii sindromului burnout în rândul cadrelor didactice, cu scopul explorării cauzelor și efectelor pe care le are asupra personalului didactic și posibilelor soluții care pot fi abordare spre reducere acestor influențe. Numeroase studii confirmă că o mare parte din cadrele didactice au experiențiat stresul sau epuizarea profesională (Cox et. al., 1985; Corten et. al.,2007) și că efectele care vin odată cu acestea nu se răsfrâng doar asupra lor, ci și asupra mediului înconjurător (elevi, societate, sistem de învățământ). Prin urmare, considerăm că studierea acestui fenomen în rândul cadrelor didactice este un domeniu demn de luat în calcul și foarte important, deoarece satisfacția cu munca, starea de bine pe care o au cadrele didactice influențează dezvoltarea și evoluția societății, iar dacă acestea își desfășoară activitatea într-un mediu continuu stresant, plin de solicitări și cu puține resurse, este inevitabil să nu apară sindromul de epuizare profesională, ceea ce reprezintă un lucru negativ, conducând la abandonul profesiei, la scăderea calității procesului de predare și în același timp și la regresul societății în care trăim.

Metode și tehnici de gestionare a stresului profesional

• Andreea Mădălina Codreanu • Liceul Teoretic Constantin Angelescu, Ianca (Brăila) • România

Într-o societate caracterizată printr-o evoluție rapidă a cunoașterii și tehnologiei, globalizare și multiculturalitate, educația suportă modificări considerabile, prin urmare se impun schimbări la nivel de sistem, respectiv de proces educațional. Delors, J. 2000, p.77 remarcă faptul că cei patru piloni ai educației sunt „a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu alții și a învăța să fii”, accentul punându-se pe dezvoltarea omului, „în toată bogăția personalității  sale, a complexității formelor sale de expresie și a diverselor sale opțiuni ca individ, membru al familiei și al comunității, cetățean și producător creator al unei tehnici sau spirit novator”. De asemenea tot acesta remarcă faptul că importanța rolului pe care îl deține profesorul, ca agent al schimbării, care promovează înțelegerea și toleranța, n-a fost niciodată mai clară ca în perioada contemporană. (Delors, 2000, p.119).

Cultura generală în clasele mici

• Adriana Farcaș • Școala Gimnazială Nr. 7 Sfânta Maria, Timișoara (Timiș) • România

Referindu-se la cultura generală, matematicianul Miron Nicolescu arată că o veche definiție spune: „Cultura generală este ceea ce îți rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat”. Într-adevăr, trebuie să fii studiat mult ca să ai ce uita. Parcurgerea sistematică a unui volum mare de cunoștințe începe în școală și continuă în universitate, la aceasta adăugându-se preocupările individuale de studiu suplimentar, de cultivare. După ce ai învățat tot ce ți s-a oferit și tot ce ți-ai oferit, ceea ce rămâne este cultura generală. Rămâne o metodă de gândire, de lucru, rămâne receptivitatea față de evoluția științei, a societății, a vieții.

Exprimarea emoțiilor la preșcolari prin intermediul activităților artistico-plastice

• Alexandra-Lavinia Șamșudean • Grădinița cu Program Prelungit Buburuza - Structura 1, Cluj-Napoca (Cluj) • România

De cele mai multe ori, în grădinițe se desfășoară activități în care copiii trebuie să redea un anumit conținut expus de educatoare, adică să recurgă la imitare, la copiere. Pe lângă faptul că aceste acțiuni le îngrădesc creativitatea copiilor, nu le dă ocazia să își exploateze expresivitatea și să își manifeste propria modalitate de percepere a lumii. Analizând lucrările copiilor trebuie ca educatoarea să înțeleagă starea lor sufletească, deoarece desenele realizate de aceștia o pot direcționa spre lumea lor interioară, spre cunoașterea intereselor și a orizontului de cunoaștere. Astfel,  în momentul în care cadrul didactic poate să descopere în desenele copiilor o reflectare a psihicului lor, poate să aplice strategii în conturarea personalității acestora.