Comenius este considerat un mare umanist și pedagog. El consideră anumite învățături folositoare și altele nefolositoare. Pentru a discerne binele de rău, urâtul de frumos, minciuna de adevăr, renumitul pedagog face câteva recomandări. Comenius împarte cunoștințele mai întâi în folositoare și păgubitoare, adică bune sau rele și ne atrage serios atenția ca de la început să se învețe cu toată prudența cele bune, fiindcă este mai ușor să te înveți, decât să te dezveți”.
Perspective europene cu privire la formarea continuă a personalului didactic și consilierea în carieră
Formarea profesională continuă a personalului didactic este din ce în ce mai vizibilă atât la nivel european, cât și la nivel național. Se accentuează rolul său în creșterea calității muncii și a vieții, nefiind privită doar ca modalitate de dezvoltare personală a cadrelor didactice. Formarea continuă se dorește a fi implementată ca un proces de lungă durată și învățare permanentă, fără întrerupere, care permite fiecarui cadru didactic să se adapteze în mod real la cerințele profesionale.
Profesionalizarea carierei didactice prin activități de mentorat și coaching
Deși aspectul profesionalizării carierei didactice face obiectul a numeroase strategii și planuri naționale ambițioase, noțiunile de mentorat și coaching sunt neglijate, izolate drept fenomene conexe, preferându-se a se accentua rolul seminariilor și cursurilor de formare oferite de terți. Prezentul articol vizează definirea mentoratului și coachingului drept dimensiuni esențiale cu rol și impact formator, a căror valoare, deși necuantificată prin credite sau certificate, poate fi apreciată doar privind beneficiarii direcți și indirecți ai acestor activități acționând împreună în context educațional. Contextul marketing-ului educațional a contribuit la evoluția terminologiei utilizate în pedagogia modernă, mentoratul și coachingul fiind termeni adesea menționați împreună în context generalizat, desemnând activități de îndrumare (dirijată sau dedirijată) a unui novice de către un profesionist sau expert. Deși bazați pe principiile unui parteneriat strategic, sfera de acoperire a termenilor diferă, astfel încât utilizarea termenilor drept sinonime nu este justificată. În context educațional, mentoratul este o activitate asociată global cu o creștere a calității, prin acțiuni ce vizează în mod specific dezvoltarea resursei umane, cu precădere în cazul debutanților. Îl putem defini, așadar, drept un act managerial asumat, un element al stilului e organizare și conducere a unei unități școlare.
Dezvoltarea și menținerea motivației pentru învățare
Motivația învățării școlare se referă la totalitatea factorilor care determină, organizează și susțin eforturile de învățare ale elevilor. Pornind de la ideea că motivația constituie un factor cheie în succesul școlar, abilitatea profesorului de a motiva elevii este una dintre cele mai importante abilități necesare în context școlar pentru creșterea eficienței învățării. Crearea unui climat educațional motivant pentru învățare, bazat pe relații interpersonale pozitive, o atmosferă plăcută și suportivă în clasă, presupune o foarte bună cunoaștere a factorilor motivaționali, cât și a individualității elevilor și constituie o provocare pentru profesor.
Leadershipul colectiv în organizațiile școlare – construirea unei culturi de responsabilitate și colaborare
Leadershipul colectiv reprezintă o abordare eficientă și necesară în contextul organizațiilor școlare, unde dezvoltarea elevilor și succesul instituției depind de implicarea și contribuția tuturor membrilor comunității școlare. Leadershipul colectiv în organizațiile școlare este esențial pentru a promova un mediu de învățare și dezvoltare armonios. Prin încurajarea implicării și responsabilității tuturor membrilor comunității școlare – profesori, elevi, părinți și personal de suport – se creează un sentiment de apartenență și angajament față de misiunea și valorile școlii.
Activitatea de management a unui cadru didactic
Conceptul de managementul educațional, explicat ca activitatea și arta de a conduce, a apărut în secolul al XX-lea, inspirat din sfera economicului. Începuturile le aparțin americanilor Fredrick Winslow Taylor si Henry Fayol, managementul educațional fiind privit ca o acțiune ce include un ansamblu de norme, funcții, metode de conducere, orientare macrostructural, intermediar și microstructural, toate pentu a obține succes în educație. Profesorul Ioan Jinga prezenta conceptul de management educațional, în cartea sa Conducerea învățământului, ca „ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalități, potrivit unor finalități acceptate de individ și de societate sau de o anumită colectivitate. El cuprinde un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor componente), la standarde de calitate şi eficiență cât mai înalte.”
Tranziția spre învățământul de masă a elevilor cu CES – întrebări și răspunsuri
Tranziția spre învățământul de masă a elevilor cu CES reprezintă o provocare permanentă pentru profesorii de psihopedagogie specială, logopezi, profesorii consilieri, kinetoterapeuți, familie și alte persoane care interacționează în mod real, cu acești copii. Fiecare dintre acești actori își doresc ca elevii, educabilii în genere, să dobândească acele resorturi adaptative încât să se poată realiza în bune condiții acest deziderat. Personal, am urmărit de-a lungul anilor, ca generațiile de elevi pe care i-am educat, să reușească, la finalul clasei a VIII-a, să depășească cu bine, toate barierele determinate de tulburările cu care s-au confruntat la un moment dat și să realizeze achizițiile necesare în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională, acesta fiind o condiție pentru accesarea în învățământul de masă. Procesul de integrare a elevilor cu nevoi speciale în învățământul de masă este un parcurs sinuos pe care, din păcate, nu toți îl pot urma. Este comparabil cu alergarea de rezistență, cu un cros pe care unii îl pot finaliza, alții din păcate, nu.
În ce constă acest proces? În primul rând, constă în mobilizarea intrinsecă a voinței elevilor, în activarea tuturor motivelor care duc la stabilirea unui scop, în vederea creșterii determinării pentru a parcurge acest traseu.
Eco-grădinița – educație în aer liber
Am ales să vă scriu câteva cuvinte despre o grădiniță deosebit de interesantă și anume despre o grădiniță în aer liber și beneficiile sale în formarea copilului. Grădinița din Cork, Irlanda – grădiniță în aer liber – reprezintă un fel de start, reper al unei dezvoltări și formări a copiilor în cadrul naturii. Astfel, copiii petrec toată ziua afară bucurându-se de o experiență și o educație unică, se conectează cu natura, inspirând aerul proaspăt și profitând de exercițiile de care au nevoie; de asemenea, cei mici reușesc să-și dezvolte abilitățile de comunicare, imaginație și gândire, construindu-și în mod autentic și trainic încrederea și rezistența, dar cel mai important, distrându-se mult.
Evoluția limbajului copilului preșcolar
Particularităţile vorbirii copiilor sunt legate, în primul rând, de vârsta acestora. Învăţarea conştientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală. Perfecţionarea limbii se realizează pe măsură ce copilul îşi dezvoltă gândirea.
Încă din perioada preşcolară, limbajul se îmbogăţeşte sub raport cantitativ. De la 5-10 cuvinte pronunţate de copilul de 1 an, vocabularul activ al copilului creşte la circa 300-400 cuvinte la 2 ani, la circa 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte, la 5 ani, pentru ca la 6 ani, el să ajungă la peste 3500 cuvinte. La intrarea în şcoală copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ 3500 cuvinte) şi stăpâneşte regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire. (Golu, P.; Zlate, M., 1997)
Cultivarea şi educarea limbajului implică educarea gândirii. Învăţându-i pe copii să se exprime clar şi corect, aceştia, implicit, gândesc clar şi corect.
Modalități de înlesnire a socializării copilului preșcolar la debutul grădiniței – exemple de bună practică
Etapa preșcolară este prima formă de educație ce se realizează într-o instituție de învățământ, prima societate extinsă a copilului, după mediul familial. Debutul preșcolarității vine cu o serie de dificultăți, piedici pe care cel mic trebuie să le treacă, de cele mai multe ori cu ajutorul adulților- mama, tata, educatoarea etc. Anxietatea copilului de separare, manifestările ce decurg din aceasta, sunt de cele mai multe ori firești, aceste conduite stingându-se de la sine după ce copilul capătă abilități prin care stăpânește frustrarea… Situațiile problematice apar când aceasta se prelungește, crește în frecvență și intensitate sau se manifestă pe tot parcursul zile – cu refuzul de a mânca, de a participa la orice formă de activitate, joc etc. Originea acestor dificultăți variază de la un copil la altul, de la o familie la alta pentru că depinde de: mediul în care a trăit/ crescut copilul până la intrarea în colectivitate, experiențele pe care le-a avut, dacă a fost în îngrijirea altor persoane/ adulți în afară de părinți, dacă are un grad minim de independență – se hrănește singur, utilizează grupul sanitar fără supraveghere, spune ceea ce-și dorește, verbalizează nevoi, dorințe etc… Este foarte important ca, în debutul preșcolarității, educatoarea să construiască la copil sentimentul de siguranță, încredere în ea, în personalul grădiniței și să-l asigure pe copil de faptul că, toate persoanele din grădiniță sunt acolo pentru a-l ajuta pe el.