Un concept subordonat managementului educaţiei este managementul clasei de elevi. Cunoaşterea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului prezintă o deosebită importanţă pentru randamentul şi productivitatea elevilor. Existenţa unor relaţii preferenţiale pozitive între elevi, a unor afinităţi favorizează colaborările şi induc o atmosferă destinsă de lucru.
Impactul dezvoltării relaţiilor interpersonale se reflectă mai bine pe termen mediu şi lung-în gradul de coeziune a claselor, în conduita fiecărui elev în parte atât în mediu şcolar, cât şi în cel familial şi în integrarea optimă socio-profesională a tinerilor formaţi. Criteriul utilizat în ceea ce priveşte o posibilă clasificare a relaţiilor interpersonale în clasa de elevi îl reprezinta nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de elevi atunci când se raportează unii la alţii. Astfel, rezultă urmatoarele tipuri de relaţii interpersonale în clasa de elevi:
► RELAŢIILE DE INTERCUNOAŞTERE sunt generate de trebuinţa de a-l cunoaşte pe celălalt, de aobţine informaţii despre personalitatea acestuia, despre felul său de a fi. Stabilirea unor asemenea relaţii depinde, pe de o parte, de capacitatea persoanelor care intră în relaţie de a se exteriorize şi, pe de altă parte, de capacitatea lor de a judeca, aprecia, valoriza comportamentele altuia. Absenţa preocupărilor de intercunoaştere în interiorul unei clase de elevi, sărăcia informaţiilor despre ceilalţi colegi pot explica existenţa unei eventuale atmosfere de suspiciune şi neîncredere între membrii colectivului clasei.
Exemple de jocuri care au ca scop optimizarea relaţiilor de intercunoaştere:
1. Foaia cu autograf. Se distribuie fiecărui participant câte o fișă și un pix sau creion. Ei au sarcina să se reprezinte printr-un desen și să adauge o propoziție care să descrie un lucru unic despre sine, o preferință, o deprindere, o realizare etc (de exemplu, îmi place fotbalul, vorbesc limba spaniolă, mă descurc la jocurile pe calculator etc). Când toți au terminat, se colectează fișele într-o pungă, se amestecă și se distribuie la întâmplare. Dacă cineva a extras fișa sa, o va schimbă. Se cere participanților să găsească posesorul fișei și să-i ia un autograf.
2. Cercurile concentrice. Grupul se împarte în două grupe egale, care formează două cercuri concentrice. Jucătorii din cercul exterior au feţele spre interior, ceilalţi spre exterior, fiecare jucător dintr-un cerc având un corespondent în faţa sa din celălalt cerc. Cele două cercuri pornesc să se mişte pe muzică,sau la comanda instructorului, cercul exterior în sensul acelor de ceasornic, cercul interior în sens invers. Deplasarea se face cu viteză mică, iar în momentul trecerii prin faţa unui partener, cei doi îşi ating palmele şi spun ”salut”. Când muzica se opreşte, sau instructorul dă comanda “stop”,cele două cercuri se opresc şi toţi jucătorii se îmbrăţişează cu cel de vizavi, apoi încep să vorbească: se prezintă, schimbă informaţii despre ei etc. După câtva timp, muzica porneşte din nou, sau instructorul comandă “porniţi”, şi jocul continuă la fel ca mai înainte.
►RELAŢIILE DE INTERCOMUNICARE au la bază nevoia elevilor de a face schimb de informaţii, de a comunica între ei. Clasa, ca univers al comunicarii, prin excelenţă, constituie pentru elevi un univers deschis provocărilor informaţionale, cu schimburi de mesaje, cu aprecieri frecvente şi intense la adresa situaţiei procesului de intercomunicare din interiorul grupului. Acest tip de relaţii depind, în primul rând, de natura mesajelor şi de conţinutul schimbului de informaţii dintre partenerii de discuţie. De exemplu, unii elevi se împrietenesc din nevoia de a schimba informaţii despre calculatoare, alţii, despre un anumit gen preferat de muzică sau despre un anumit sport pe care îl îndrăgesc , etc
Exemple de jocuri care au ca scop optimizarea relaţiilor de comunicare:
1. Jocul numelui. Este nevoie de o minge pe care fiecare participant o prinde şi o trimite mai departe, altui coleg pronunţându-i numele. Jocul poate fi transformat în funcţie de vârsta copiilor. Pentru copiii mai mari se poate complica , cerându-li-se să se prezinta astfel: ,,sunt Ionuţ cel isteţ” , adaugând numelui o calitate a cărei denumire să înceapă cu inţiala numelui. Apoi, copiii îşi transmit mingea dupa modelul: ,, Eu sunt Ionuţ cel isteţ, tu eşti Ioana cea jucăuşă”
2. Dac-aș fi… Se solicită ca fiecare din grup să-si aleagă pe rând mai multe obiecte sau animale cu care se identifică, justificându-şi alegerea. Ex: Dac-aş fi o floare, aş fi … pentru că… , Dac-aş fi un animal, aş fi… pentru că… , Dac-aş fi o formă de relief, aş fi… pentru că… .
► RELAŢIILE SOCIO-AFECTIVE (AFECTIV-SIMPATETICE) sunt rezultatul intervenţiei unei nevoi de tip interpersonal, ce are în vedere schimbul de emoţii, sentimente şi structuri de tip afectiv-simpatetic, creionându-se astfel un nou tip de relaţii interpersonale, afectiv-simpatetice, care presupun relaţii de simpatie si antipatie, de preferinţă si de respingere reciprocă între membrii clasei de elevi. Suportul emoţional primit din partea unui prieten este resimţit ca o puternică trebuinţă, îndeosebi atunci când se traversează perioade tensionate şi încărcate cu sentimente confuze. Prietenii apropiaţi îl ajută pe copil să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să îşi dobândească respectul şi stima de sine, să îşi dezvolte capacitatea de înţelegere a altora.
Relaţiile afectiv-simpatetice cu copiii de aceeaşi vârstă, îndeosebi prieteniile, oferă cel puţin trei lucruri importante pentru dezvoltarea copilului:
- suport emoţional;
- informaţii despre comportamentele şi valorile acceptabile;
- oportunitatea exersării unor deprinderi de comportament social.
Exemple de jocuri care au ca scop optimizarea relaţiilor socio-afective:
1. Statuile „emoţiilor”. Elevii vor avea trei roluri: de sculptor, statuie şi observator. Elevul care şi-a ales rolul de sculptor alege un card cu o emoţie, îşi caută un elev care şi-a ales rolul de statuie şi va încerca să „modeleze” statuia în funcţie de emoţia pe care trebuie să o reprezinte, modelându-i expresia facială, postura. Elevul care are rolul de observator va nota toate modalităţile prin care elevul „sculptor” încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia exprimată de elevul cu rolul de „statuie”.
2. Cutia cu scrisori. Se confecţionează o cutie, se face o tăietură asemeni cutiei poştale şi se scrie pe ea “Cutie pentru scrisori”. Copiii fac o scrisoare , cu text şi desene, pentru un copil prieten din clasă. Pun “scrisoarea” în plic, lipesc timbrul şi o pun în cutia de scrisori. Se va extrage apoi, din “cutia poştală” câte o scrisoare, care se citeşte în faţa clasei. Copilul despre care este vorba trebuie să serecunoască, să ia scrisoarea, să ghicească cine a scris-o, să mulţumească şi să dea mâna cu acesta, spunându-i: „Tu eşti prietenul meu, tu ai scris scrisoarea”.
Jocurile sociale pentru copii reprezintă o modalitate uşoara şi relaxantă de armonizare a relaţiilor dintr-un grup, favorizând intercunoaşterea, comunicarea şi cooperarea. Cu ajutorul acestor jocuri se creează un cadru informal de relaţionare prin care facilitatorul încurajează spontaneietatea şi libertatea de exprimare a elevilor. Valorile psihoeducative transmise prin jocurile sociale pentru copii sunt multiple:
- dezvoltarea unui comportament prosocial, progrup prin acordarea importanţei care se cuvine identităţii partenerilor de joc;
dezvoltarea capacităţii de anticipare a reacţiilor partenerilor prin recunoaşterea corectă a emoţiilor; - construirea bazelor comunicarii asertive, negocierii şi cooperării, comportamentelor determinante pentru o bună adaptare la grup;
- adecvarea comportamentelor acelor copii cu note opoziţioniste sau de autoizolare;
- consolidarea comportamentelor de asumare şi angajare conform rolurilor fiecaruia; etc.
Bibliografie:
1. Giblin, L. (2000). Arta dezvoltării relaţiilor interumane. Editura Curtea Veche. Bucureşti
2. Maxwell, J.(2007). Câştigă cu oamenii. Editura Amaltea. Bucureşti
3. M.E.C.T.S., Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. (2011). Metode şi instrumente pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă la clasă. Editura Paralela 45. Piteşti.