În anii 80, în mediul urban în special, erau câte 42 de elevi într-o clasă, nu mișcau, nu respirau, profesorul ținea un curs magistral, eventual dialoga scurt cu maximum 5 elevi, dădea tema de casă – evaluabilă cu notă, apoi pleca liniștit spre cancelarie. Nici vorbă ca vreun elev să-l deranjeze în pauze cu vreo întrebare, portofoliu, proiect, concurs sau alte „minuni” ale pedagogiei moderne, darămite să stea să le explice cum și de ce face anumite activități.

De atunci, lucrurile au mai evoluat: am plecat și noi, profesorii de după revoluție, la cursuri de formare în străinătate.  Am auzit de perspectiva acțională, de Montessori, de simularea globală, de pedagogia comunicativă și da, orele de limbi străine au început să se facă pe grupe de câte 15-20 de elevi. Apucai să-i cunoști bine, să le exploatezi talentul, potențialul, le vedeai fiecăruia caietul cu notițe și observai că lipsește vreun accent, îi auzeai pe fiecare vorbind la fiecare oră și erai mândru că în cei patru ani de liceu reușeai să-i faci să atingă nivelul independent (B1) sau chiar avansat (B2) în mod real, nu pe hârtie.

De câțiva ani însă, din cauza binecunoscutei subfinanțări a învățământului românesc, înghesuim câte 30 de elevi într-o clasă, cu insistențe chiar 32-34 și nu împărțim pe grupe nici măcar clasele cu profil bilingv sau intensiv, nu care cumva să trebuiască să plătim doi profesori pe aceeași oră. Iar elevii de azi nu mai sunt cei de ieri!

Cum predăm eficient o limbă străină în astfel de condiții? Numărul actual de elevi dintr-o clasă este un real obstacol în calea unei pedagogii moderne, în care interacțiunea este cheia atingerii competențelor de comunicare într-o limbă străină. Și, cel puțin deocamdată, trebuie să răspundem acestei provocări.

Cheia succesului unei bune interacțiuni cu un grup mare de elevi este neutralizarea senzației de grup mare, inducerea ideii de relație individuală a profesorului cu fiecare elev, prin stabilirea unor sarcini clare pe parcursul anului școlar pe cât posibil pentru fiecare dintre ei, ceea ce le va da un sentiment de utilitate și recunoaștere a meritelor. Profesorul trebuie să enunțe clar, de la începutul anului școlar obiectivele demersului său didactic: programa, competențele de atins, modalitățile de lucru și de evaluare, drepturile și obligațiile fiecărui participant la curs. Astfel, fiecare elev va ști care este demersul, de unde începe, încotro merge, cum va fi orientat și validat procesul de învățare. Această transparență creează un climat de încredere între profesor și elevii săi: doar încrederea reciprocă va favoriza dialogul, respectiv interacțiunea celor două părți.

Varietatea mijloacelor, metodelor și strategiilor didactice este un alt aspect demn de luat în calcul pentru o pedagogie eficientă. Profesorul trebuie să diminueze caracterul eterogen al grupului, astfel încât fiecare elev să aibă ocazia de a se remarca. Astfel, jocurile de rol, mini-dialogurile, proiectele de grup, animația, crearea de videoclip-uri în perechi, descifrarea codurilor de bare, concursurile, folosirea telefonului mobil, toate îl vor face pe elev mai motivat să învețe în autonomie sau ghidat, simțindu-se în același timp observat și evaluat individual.

Desigur, profesorul nu trebuie să uite că una sau alta din metode servesc întotdeauna atingerii competențelor specifice vizate, pornind de fiecare dată de la întrebarea: „Ce vreau să obțin ?”, abia apoi „Cum obțin ?”.

O altă metodă eficientă este cea a împărțirii grupului mare în 4-5 grupe mai mici, dar în cadrul acelei grupe de 5-6 elevi, fiecare să aibă un rol bine stabilit : raportor, facilitator, controlor, secretar etc. Din experiența personală, pot spune că este foarte important ca aceste responsabilități să fie atribuite prin rotație, pentru a-i scoate pe elevi din zona lor de confort și pentru a le dezvolta celelalte competențe-cheie : matematice, sociale, tehnologice, etc. De asemenea componența echipelor/ grupelor trebuie schimbată pe parcursul anului școlar (mai ales dacă grupul s-a constituit din mai multe clase paralele), tocmai pentru a încuraja interacțiunea între toți elevii și a le oferi varietatea pe care ei o acceptă destul de greu, dar pe termen lung este în beneficiul lor.

Rezultatele învățării se bazează în cele din urmă pe calitățile unui bun pedagog. Ele necesită din partea profesorului, pe lângă stăpânirea perfectă a disciplinei predate, calități de bun organizator al clasei de elevi, conceperea unor fișe individuale de observare/evaluare a elevilor, în special atunci când lucrează pe grupe și au tendința să lase toată munca pe spinarea celui mai bun dintre ei. Ei trebuie să știe de existența acelei fișe de observație/ evaluare, pentru a fi conștienți de faptul că trebuie să-și ia rolul în serios.

În concluzie, transparența demersului didactic, dialogul deschis cu elevii, o evaluare cât mai atentă și riguroasă vor câștiga respectul elevilor și îi vor motiva să învețe, știind că sunt valorizați, chiar dacă sunt parte a unui efectiv numeros.