Lumea exterioară își modifică parametrii într-o viteză amețitoare, datorită dezvoltării informaționale și tehnologice, iar sistemul de educație trebuie să țină pasul cu această evoluție și transformare. În același timp, el trebuie să  păstreze şi  să dea posibilitatea elevilor să învețe prin  cunoașterea directă, prin observarea lumii exterioare, să elaboreze context de acțiune și inter-relaționare normale (prin exersarea manevrabilității, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi psihomotorii etc.). Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, educația pentru și prin cunoașterea vieții reale poate să capete noi sensuri!

Între tehnologiile actuale și educație există aşadar o conexiune, de inter-determinare reciprocă: evoluţia din domeniul tehnologic este o consecință  a avansării din ştiinţele  educației, dar și educația beneficiază într-un mod specific de valenţele şi avantajele noilor tehnologii. Din această perspectivă, educația și-a subordonat orice avans tehnic, această direcţie fiind una dintre căile de a accede spre succes în planul formării. Noile mijloace de informare și comunicare nu puteau să fie ignorate în sistemul şcolar actual, pentru că între ele există o interdependență: educația se bazează pe comunicare, iar comunicarea înseamnă și angajament formativ.

Noile tehnologii de informare și comunicare oferă o altă abordare a procesului instructiv-educativ: aceea a învățării „creată” de către lumea virtuală. Această nouă modalitate de a învăţa e la fel de importantă ca şi cea clasică. Ele nu trebuie să se excludă, ci să interfereze   una cu alta, învăţarea clasică fiind „dublată şi sprijinită” de variante virtuale. De exemplu, tablourile dintr-o expoziţie pot fi admirate la fața locului, dar pot fi și explorate din multiple perspective, on-line, prin intermediul internetului. Ambele modalităţi produc reprezentări diverse sau de experiențe cu conotație formativă care se completează dar se și stimulează reciproc.

Astfel, interdependenţa dintre tehnologiile actuale și educație devine tot mai evidentă, necesară şi dinamică. Pe de o parte, se observă un avans din ce în ce mai mare al tehnologiei, al aplicaţiilor instrumentate virtual, ceea ce obligă la formarea de noi abilități, conduite, atitudini, din partea celor care le utilizează. Pe de altă parte, asistăm şi la un proces de „absorbție”  şi o folosire tot mai frecventă în procesul educațional a suporturilor, a resurselor şi instrumentelor digitale, care evoluează într-un ritm alert. Astfel încât, relația dintre cele două domenii devine plurivalentă, complexă şi inevitabilă . De multe ori se întâmplă ca unele inovații tehnice, folosite în diverse domenii să pătrundă şi în mediul educațional, într-un mod „natural”, (calculatorul, tableta, telefonul), alteori acestea sunt create şi destinate de la început pentru a fi utilizate în școală şi în procesul de învățare (tabla interactivă, platformele educative virtuale, aplicații şi jocuri colaborative etc.).

Valenţele educative ale noilor resurse tehnologice sunt multiple: pe de o parte, acestea facilitează și vin în sprijinul educației, dacă sunt atent şi eficient integrate în lecţii; pe de altă parte, ele predispun și obligă la reformarea sistemului de învăţământ, în plan curricular şi al strategiilor de predare-învăţare-evaluare, precum şi la  formarea de noi competențe, prin pregătirea continuă a cadrelor didactice. Aşadar, integrarea şi utilizarea  în educație a noilor resurse şi instrumente digitale conduce la o redimensionare a metodologiilor didactice tradiționale, prin re-contextualizări, modernizări, inovații și la nivel strategic.

Aceste suporturi, materiale digitale care reprezintă noi mijloace de învăţare, „forțează” într-un anumit grad  metodologia didactică să se recalibreze şi să devină mai activizantă şi dinamică. Acest lucru nu înseamnă nici pe departe că trebuie să minimalizăm sau, dimpotrivă să amplificăm una sau alta dintre variante, ci de a le spori valenţele formative ambelor, în beneficiul elevilor, prin utilizări corelate,  şi atent îmbinate. Ceea ce e nou şi inedit nu trebuie sub nicio formă să excludă ceea ce e clasic şi vechi, ci să-l redimensioneze şi să-i redea o nouă abordare. Așa încât, secvențe de predare în care s-a folosit  expunerea sau conversația se pot întrepătrunde într-un mod eficient cu activarea unor tehnologii creative, a unor instrumente, resurse şi aplicații cu suport digital care presupun  instruirea cu ajutorul calculatorului.