Concursurile școlare reprezintă „întreceri care se termină (întotdeauna) cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți”. Sunt Competiții ce îmbracă „forma de interacțiune psiho-socială mutuală constând în rivalitatea sau concurența dintre două sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil.” (DEX).
Competiția  poate fi orientată, prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma și în conflict, nemulțumiri, dezamăgiri, descurajări, retragere și pot crea relații antagonice între indivizi.

Matematica este „aerul” științelor, este permanent prezentă în viața de zi cu zi, este centrul „globului științelor” – pătrunde în spațial artistic, în lumina culorii, vizualului, a frumosului și armoniei!

Încă din clasele primare elevii sunt solicitați, de învățător și părinte, să participe la Concursurile de matematică…

Tensiunea creată, rivalitatea între colegi, clasamentul final, reproșurile de după… determină acea stare de nesiguranță, de teamă, de invidie, de inferioritate, de descurajare și comparația între elevi. Pe culoarul doi se găsesc elevii atrași de matematică, cu gândirea ageră, divergentă, cu abilități matematice… ce se bucură de „fructul succesului”!

Apare prima barieră între elevi. Vârsta, educația din familie – nu le permit să gândească în mod stimulativ, competitiv… ci, dimpotrivă, mulți „cad pradă” insuccesului, distanțarea și repulsia față de disciplina matematică, argumentând: „este grea, dificilă, aridă, nu înțeleg, mi-e teamă … eu nu sunt deștept ca și …”.

Este evident că nu se pleacă de la premiza: „Nu suntem, TOȚI, la fel!”, uitând (profesorii și părinții deopotrivă) să sprijinim copilul de a-și descoperi talentele, abilitățile genetice, ereditare, spre a le dezvolta și perfecționa pe timpul școlarizării!

Cred că, în învățământul primar, ar fi mult mai benefice competițiile pe echipe. Dezvoltă abilități de lucru, de colaborare, de respect reciproc, de prietenie, de stimulare, de susținere.

În învățământul gimnazial, clasele a V-a și a VI-a, concursurile de matematică sunt o continuitate a „dorințelor” profesorului și părinților. Mulți dintre părinți, ca elevi, nu au performat la matematică… o „lipsă” a lor poate fi „recuperată” prin copil sau sunt „urmăriți” de imaginea colegilor de școală cu abilități și aptitudini foarte bune la matematică!

Unii profesori și părinți încă gândesc că performanța la concursuri școlare implică respect și eticheta de „deștept”!

La clasa a VII-a, spiritele se odihnesc… se simte o participare scăzută, rezultate mai slabe.

La clasa a VIII-a, sub emoțiile firești pentru Evaluarea Națională, se completează băncile la concursuri, părinții se reactivează și… gafează, încercând să compare rezultatul obținut cu ce va urma în vară. Elevul este „prins” între dezamăgire (rezultat), teama de Evaluarea Națională, critica părinților, „zâmbetul” colegilor…

Permanent, drumul copilului este determinat de educația familiei: unii se auto încurajează și încep să recupereze, să-și acumuleze noi noțiuni matematice utile, alții se retrag sub scuza „nu-mi place și nu știu matematică…”.

În învățământul liceal, părinții „dispar”, elevii se relaxează și efectul de „masă”, la concursurile de matematică, se transformă în efect de „individ” (un număr mic de participanți) sub pretextul ”poate voi merge altă dată” sau „nu sunt pregătit…”.

Din culoarul doi selectăm, în mod riguros, elevii ce au un palmares matematic! Acești elevi au înțeles că MATEMATICA presupune studiu teoretic, efort intelectual susţinut, compatibilitate între obiectivele lui, capacități și abilități, că se solicită o gândire logică, divergentă, flexibilă capabilă de analiză, sinteză, integrare, transfer, căutare şi rezolvare de probleme.

Performanța (în domeniul care ți se potrivește) te transformă în autodidact, te răsplătește sufletește și material, îți conturează o ținută respectabilă, îți deschide  căi noi în viață!