Atunci când se vorbește despre școală, cuvântul care sintetizează gândurile, trăirile, atitudinile, proiectele și demersurile practice este „responsabilitate”. Acesta este un sentiment profund care nu trebuie să își piardă din intensitate, nici când este vorba despre profesori, nici când este vorba despre elevi. O școală ideală învață elevii să învețe, pentru ca aceștia să cunoască cum să se integreze, perfecționeze și să se autodepășească, astfel încât să fie stimulate resursele creative specifice fiecărui tânăr, încurajându-se studiul, căutarea, cercetarea, creația, autoeducația și autoconstruirea.
Pentru că trăim într-o societate în continuă schimbare și pentru că elevii și părinții acestei perioade cer schimbarea sistemul de educație, este imperios necesar să conjugăm eforturile în a afla cum trebuie să arate școala ideală, dar, mai ales, cum ar trebui să fie profesorul: un mentor care să îi ajute să facă performanță și care să fie tovarăș de drum elevilor în pregătirea pentru viață.

Unitatea de învățământ care primește elevii apare ca un loc în care se învață cum funcționează lumea. Un mediu în care ne putem îmbunătăți pe noi înșine și mediul înconjurător și care ar permite elevilor, dar și profesorilor  să exploreze fiecare aspect al vieții, conducându-ne către orice dorim să facem în viață. Pentru că viața este o experiență continuă de învățare, iar educația este o parte importantă a acestui lucru.

Pentru că scopul educației este de a obține viitori cetățeni activi, cu valori aliniate la cele europene, adaptați condițiilor economice și sociale ale secolului nostru, o școală ancorată în anii în care trăim trebuie să să dezvolte un set de abilități cum ar fi responsabilitatea, colaborarea și conștientizarea de sine. Categoric, dacă ne dorim o educație centrată pe nevoile și aspirațiile celui care învață, avem nevoie de profesori care să fie mentori și facilitatori în procesul de învățare, profesioniști în educație. Dar pentru aceasta, înainte de toate, trebuie să luăm în considerare schimbarea din temelii a mentalităților.

Doar așa vom ajunge să dezvoltăm acel set de abilități care să ne dea viitori cetățeni activi, pregătiți pentru condițiile social-economice ale lumii în care trăim. Elevii au nevoie de dezvoltarea abilităților necesare lumii în care trăim.

O nouă abordare a actului de învățare este cu atât mai necesară cu cât, acum, s-a schimbat și modul în care elevul se raportează la vechile metode. Noua generație rezonează cu un alt tip de predare – dinamic, creativ, digitalizat. Nu mai putem să le cerem elevilor să fie doar receptori, într-o lume în care informația este peste tot, iar ei au nevoie să treacă la un alt nivel de înțelegere. Tinerii de azi au nevoie să conecteze noile cunoștințe pe care le învață cu informațiile pe care le dețin deja și, mai mult, să le aplice într-un mod natural și la îndemână. Nu vor mai apela la un profesor pentru răspunsuri, așa că va trebui să-i învățăm cum să învețe singuri.

Astfel, ajungem la alt aspect foarte important în cultura școlii – rolul profesorului. Și e imperios necesar ca aceștia să înțeleagă clar: schimbarea începe cu ei, cu modul în care se raportează la menirea lor, la elevi, la actul educational. Deja mii de dascăli au înțeles asta și cer schimbare, dacă vrem să le oferim copiilor o șansă reală de succes în viață. Deoarece, pentru a pune bazele învățării pe tot parcursul vieții, este nevoie de deprinderea unor abilități încă din școală.

Într-o școală modernă (în viziunea pe care eu o creionez, ținând cont de cerințele zilei de azi și de mâine) primii care trebuie să conștientizeze nevoile elevilor, să-și modernizeze și adapteze metodele de predare-învățare, astfel încât să poată clădi solid cea mai importantă abilitate, cea care îi va ajuta în orice moment al vieți, capacitatea de a învăța, sunt profesorii, educatorii. Ei trebuie să iasă din tiparele clasice, să își întoarcă privirea de la tablă către clasă, către fiecare elev. Practic să iasă din rutină, din zona de confort, dar și din postura de victimă a unui sistem care nu îi încurajează să susțină inovația, să treacă dincolo de rolul clasic și să devină mentori. Relația profesor-elev ar trebui să fie bazată în primul rând pe respect, iar acesta vine din admirație, nu din frică. Este nevoie de o conexiune reală, profesorul trebuie să înțeleagă provocările elevilor și să identifice acel limbaj pe înțelesul lor, astfel încât să îmbunătățească calitatea actului educațional.

Într-o altă ordine de idei, școala ideală presupune și o cultură organizațională de calitate. Cultura organizațională poate fi definită drept un complex specific de valori și credințe conducătoare, principii și norme acționale, căi de gândire, înțelesuri, specifice membrilor unei organizații care determină modurile în care aceștia se vor comporta in interiorul si in afara organizației. Acestea sunt transmise viitorilor membri drept corecte si aproape imuabile.

Aspect „oficial”, profesional: Instituțiile de învățământ ar trebui să se impună printr-un aspect exterior și interior bine îngrijit. Sălile de clasă și coridoarele se vor remarca printr-un aspect modern, atrăgător și plăcut prin culorile pastelate și mobilierul nou; de asemenea, elevii ar avea acces la tehnologie și materiale utile dezvoltării lor pe toate planurile. Lucrul în echipă ar fi valorificat la maxim, date fiind beneficiile de pe urma cooperării și inițiativei din cadrul tehnicilor de grup.

Logo: „Școala viitorului”! Se alege un logo care să pună în evidență faptul că o școală bună pregătește tinerii pentru viață, dezvoltându-le abilitățile de a învăța, rezolva și comunica, pentru a-și descoperi acele resurse interne care să-i ghideze pe parcursul vieții, ca viitori cetățeni activi ai mediului în care vor trăi.

Valori: Personalul școlii ar fi orientat înspre inovație și calitatea procesului de învățământ. Școala va promova respectul și sprijinul reciproc, onestitatea și loialitatea față de colegi, conducere și organizație. Valorile constituie suportul ideatic al elaborării unui complex de norme, reprezentări și înțelesuri, împărtășite de către membrii unei organizații.

Liderul școlii va cultiva în primul rând spiritul de echipă și echitatea. Colegii ar activa într-un ambient securizant, în care ar domni liniștea, înțelegerea și inovația. Încurajarea cadrelor didactice debutante ar fi un alt punct demn de amintit; acestea din urmă ar beneficia de un program de mentorat, în care ar face schimb de idei și ar prelua din experiența colegilor mai vechi ceea ce este necesar și important în viitoarea lor carieră de educator al unor copii ce trebuie mereu ghidați înspre mai bine.

Evidențierea celor care își aduc aportul pe plan educațional, instituțional va fi rațională și ar aduce un plus-valoare unității. De asemenea, colegii aflați la început de drum vor avea ocazia de a se afirma, putând, în acest mod, să prindă curaj în a experimenta optim frumusețea meseriei de cadru didactic.

Deschidere la sugestiile profesorilor. Vorbim aici despre aprecieri frecvente și sincere la adresa acestora, practicarea autonomiei, prin sprijinirea și evitarea unui control strict birocratic de către director. Toate acestea s-ar reflecta pozitiv în activitatea instructiv-educativă, atât în conduita elevilor, cât și în conduita cadrelor didactice.

În școală, climatul trebuie să fie unul stimulativ, ce ar oferi satisfacții, relațiile dintre cadrele didactice fiind unele de cooperare, suportive; mai amintim implicarea în diverse proiecte de dezvoltare a personalității elevilor și a unității respective. Toate eforturile ar trebui conjugate și puse în slujba creării unui mediu în care profesorul devine mediatorul între elev și lumea înconjurătoare și sprijină, îndrumă elevul în efortul său personal, în antrenarea dobândirii experiențelor proprii.

Eforturile de îmbunătățire a școlii se bazează foarte mult pe un management de calitate. Managerii unităților de învățământ sunt însărcinați cu stabilirea unei viziuni clare pentru îmbunătățirea școlii și inițierea schimbării pentru a stimula inovația, pentru a asigura învățarea elevilor și pentru a crește gradul de promovabilitate. Managerul unității de învățământ are un rol hotărâtor în ceea ce privește dimensiunea performanțelor obținute de unitatea școlară. Modalitatea în care managerii își exercită atribuțiile ce le revin în planificarea, organizarea, antrenarea și coordonarea activității din unitatea școlară se reflectă în modul în care managerul gândește și acționează.

Trebuie în permanență căutate și valorificate oportunități în cadrul cărora să construim un „design” modern al unei școli care să fie în ton cu generația din zilele noastre, design care să acopere toate piesele ce trebuie așezate adecvat pentru a obține excelența în educație.

Bibliografie
Albulescu, I., & Albulescu, M. (Iași). Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane. 2000: Editura Polirom.
Babbie, E., (2010). Practica cercetării sociale. Iași: Polirom.
Bocoș, M. D. (2013). Instruirea interactivă. Repere metodologice și axiologice. Iași: Polirom.
Bontaș, I. (1996). Pedagogie. București: Editura All.
Brunner, J. (1970). Pentru o teorie a instruirii. București: EDP.
Cerghit, I. (1980). Metode de învăţământ. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
Chiosso, G. (2007). Teorii ale educației și formării. București: Editura Humanitas Educational.