Albert Bandura susține că la baza învățării sociale nu stă experiența directă, ci mai ales reprezentarea. Comportamentul, fiind învățat mai mult prin observarea și imitarea manifestărilor comportamentale ale unei persoane, implică discutarea învățării prin modelare, prin imitare și prin observație. Învățarea socială nu constă în simpla imitare, ea implică și procese de autoreglare. Teoria concepută de Bandura este descrisă ca și teorie social-cognitivă a învățării. Cu ajutorul învățării sociale, pot fi obținute trei efecte: dezvoltarea experiențelor prin simpla observare și imitare – învățarea prin observare permite achiziționarea unor comportamente noi fără a parcurge un proces de încercare și eroare; accentuarea sau diminuarea comportamentului – recompensa facilitează, iar pedeapsa inhibă comportamentul învățat; activarea unui comportament de către anumite caracteristici țintite, precizează când anume este adecvat comportamentul – învățare discriminativă. Copiilor agresivi trebuie să li se ofere un suport, să învețe când și de ce sentimentele de amenințare resimțite într-o anumită situație sunt false.

Bandura a menționat patru abilități care influențează procesul învățării sociale:

a). Atenția – Înainte de a învăța un comportament prin observare acesta trebuie să fie perceput. Dacă vrem să-l învățăm pe copilul agresiv cum să se comporte adecvat   într-o situație, trebuie să-i arătăm mai întâi în mod real care sunt posibilitățile de manifestare. Statusul modelului și gradul de dificultate al comportamentului nu trebuie să fie inaccesibile copilului. Copiii trebuie să fie activați și motivați pentru a achiziționa un nou comportament. O percepție pozitivă crește interesul copilului față de noul comportament.

b). Memoria – După ce este observat comportamentul dorit, el trebuie să fie reținut pentru a putea fi exersat ulterior. O reproducere motorie sau simbolică a evenimentului reia ceea ce a fost observat. În acest fel, evenimentele percepute și codate sunt menținute în memorie mai mult.

c). Reproducerea motorie – exersarea unui anumit comportament. Prin îmbinarea unor reacții parțial învățate sau recent observate se obține un comportament complex. Este necesară exersarea treptată a noului comportament de către copiii agresivi, la început cu secvențe comportamentale simple, pentru ca ulterior să se ajungă la cele complexe. Este necesar un feedback diferențiat din partea persoanelor relevante – familie, profesori, terapeut, copii…

d). Motivația – dacă un comportament dezirabil (învățat) nu este urmat de întăriri, ci, dimpotrivă, este urmat de pedepse, copilul nu este motivat să-l utilizeze în viața cotidiană. Întărirea coordonează comportamentul unei persoane, la fel ca performanțele de percepție diferențiată și cele de memorie. Bandura identifică cel puțin trei forme de întăriri: externe (materiale, sociale sau printr-un sistem de puncte), prin reprezentare (întărirea este aplicată modelului observat)și autoîntăririle (observarea propriei persoane în raport cu obiectivele stabilite de ea).

Transpunerea învățării sociale în cadru terapeutic

Învățarea discriminării situațiilor poate fi realizată în două moduri: prin prezentarea simultană sau prin prezentarea succesivă a stimulilor diferiți (Petermann, 2000).

• Învățarea discriminării situațiilor prin prezentarea simultană a stimulilor –copilului agresiv îi sunt prezentate în același timp soluții adecvate și mai puțin adecvate la conflicte, el trebuind să aleagă soluția potrivită, care are cele mai puține consecințe negative.
• Învățarea discriminării situațiilor prin prezentarea succesivă a stimulilor – copilului îi sunt prezentate succesiv diferite soluții la conflicte, el învățând prin jocuri de rol și prin discuții care sunt manifestările adecvate ce trebuie utilizate.

Întăririle diferențiate țintite facilitează învățarea, abordarea succesivă întărește comportamentele deja dobândite.

Jocul de rol – prin jocul de rol, copiii exersează o nouă abilitate, reflectă asupra propriului comportament și a experiențelor pe care le-au avut, aplicând noile reguli sociale învățate în relațiile cu ceilalți. În jocul de rol se acordă atenție înțelegerii și achiziționării acestor reguli sociale.

Întărirea prin oferirea de puncte – deoarece copiii agresivi nu reacționează în mod frecvent la întăririle sociale, este recomandată întărirea prin oferirea de puncte, ce implică înțelegerea modului în care trebuie să se comporte și primirea unui feedback pe măsură prin acordarea punctelor pentru comportamentul pozitiv.

Pedeapsa – întăririle pozitive externe nu sunt suficiente pentru modificarea comportamentală, modificările de durată fiind determinate mai ales de cele negative. Pedepsele trebuie să fie corecte din punct de vedere etic – retragerea privilegiilor, remedierea pagubelor, excluderea socială pentru o scurtă perioadă de timp…

Generalizarea la viața de zi cu zi – chiar dacă în intervenție dezvoltăm comportamente dezirabile, apare problema extrapolării celor învățate la viață cotidiană. În acest sens, o mare responsabilitate îi revine familiei, care trebuie să identifice și să aplice soluțiile cele mai corecte.

Autocontrolul – un training comportamental trebuie să stimuleze comportamente voluntare, responsabile și independente. Această responsabilizare nu este stimulată prin sistemul de puncte, de aceea ea trebuie să se realizeze prin autoîntărire și prin dialogul cu sine.

Bibliografie
1. Adler A. – „Cunoasterea omului”, Editura stiintifica, Bucuresti, 1991.
2. Allport G.W. – „Personality. Psychological Interpretation”, Henry Holt, New York, 1937.
3. Balica, M., Fartuşnic, C., Horga, I., Ionescu, M., Jigău, M., Liiceanu, A., & Mărutescu, A. – ,Rezultatele cercetării de teren -Violenta în şcoală”, Bucureşti: Ed. Alpha, 2006.
4. Bandura, A.-  ”Aggression: a social learning analysis”, N-Y: Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1973
5. Berger A. – „Copilul dificil”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 1978.
6. Borș, V. – ”Reducerea agresivității la elevi”, iTeach: Experiențe didactice 5/2023, București, 2023. https://iteach.ro/experientedidactice/reducerea-agresivitatii-la-elevi
7. Coasan A., Vasilescu A. – „Adaptarea scolara”, Editura stiintifica şi Enciclopedica, Bucuresti, 1988.
8. Cosmovici A., Iacob L. – „Psihologie scolara”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 1997.
9. Magerotte G., Willaye E. şi colab. – ” Interventie comportamentala clinica”, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2012.
10. Piaget J. – „Psihologia inteligentei”, Editura stiintifica, Bucuresti, 1965.
11. Păunescu C. – „Agresivitatea umana”, Editura Trei, Bucuresti,1995.
12. Petermann F., Petermann U. – ”Program terapeutic pentru copii agresivi”, Editura RTS, Cluj Napoca, 2005.
13. Rădulescu M.S. – „Anomie, devianta şi patologie sociala”, Hyperion, București, 1991.
14. Schiopu U. – „Psihologia copilului”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 1967.
15. Szentagotai, A., Tărău, A. – ”Stil de viaţă”, Lemeni, G., Miclea, M (coord), Consiliere şi orientare-ghid de educaţie pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004
16. Verza E., Schiopu U. – „Psihologia vârstelor”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 1995.