Copiii cu CES sunt copii ce au aceleași nevoi ca și ceilalți. Faptul că ei au nevoi educaționale speciale (funcție de probleme – hipoacuzie, deficiență vizuală, psihomotrică, intelectuală, tulburări de învățare, de comunicare sau de comportament) nu înseamnă că acest lucru exclude nevoia lor de înțelegere, respect, afirmare de sine etc, la fel ca semenii lor. Ei trebuie să participe la actul educațional în funcție de capacitățile și posibilitățile lor, alături de ceilalți. Pentru ca procesul de învățare-evaluare să se desfășoare optim, cadrele didactice au obligația să adapteze metodele pedagogice după caz. În ultimii ani s-a acordat o mai mare atenție integrării copiilor cu deficiențe și din ce în ce mai mulți dintre aceștia s-au îndreptat către școlile generale. Trebuie totuși spus că simpla prezență a lor în clasă nu oferă garanția unei educații adecvate. O școală incluzivă trebuie să găsească modalitățile adecvate prin care activitățile instructiv-educative ce se desfășoară să fie adaptate astfel încât să preîntâmpine nevoile copiilor cu C.E.S.

Adaptarea curriculară este posibilă și realizabilă cu adevărat doar în cazul în care școala are posibilitatea de a asigura ajutorul fiecărui elev, prin materialele și mijloacele potrivite și, la fel de important, cadrele didactice care lucrează cu acești copii să fie bine pregătite. Planul dezvoltării curriculare pentru copiii cu CES este diferit de curriculumul general, prin faptul că pe de o parte se restrânge și pe de altă parte se amplifică, introducându-se activități suplimentare individualizate cu rol de compensare și recuperare a deficienței.

Foarte important în adaptarea curriculară este și tipul și gradul deficienței copilului. Sunt situații în care deficiența mintală este gravă și în acest caz școala are posibilități reduse de recuperare, asigurând totuși mediul pentru socializare și activități minime de învățare. În cazul în care copiii au deficiență mintală ușoară sau moderată, programa școlară se va reduce din punct de vedere al conținutului informațional pe care aceștia trebuie să și-l însușească, dar va crește numărul de activități individuale care au scop de recuperare.

Pentru o adaptare curriculară eficientă, este necesar ca profesorul itinerant să realizeze o evaluare psihopedagogică. Pe baza rezultatelor obținute se realizează proiectarea strategiilor educaționale care sunt cele mai potrivite pentru copiii cu C.E.S. în cauză, se realizează diferențierea actului educațional  în funcție de posibilitățile și nevoile copilului și se încearcă favorizarea valorificării potențialului acestuia. În echipă cu cadrul didactic de la clasă, se trece apoi la adaptarea curriculară, prin eliminare, substituire sau adăugare de conținuturi în concordanță cu obiectivele și finalitățile pe care le-au propus în planul de intervenție personalizat. Formarea acestei echipe (cadru didactic – profesor de sprijin) este imperios necesară deoarece profesorul de la clasă cunoaște care sunt competențele specifice prevăzute de programa școlară, iar profesorul itinerant (de sprijin) cunoaște specificul fiecărei tulburări în parte, precum și felul în care aceasta influențează capacitatea de învățare. El cunoaște și posibilitățile cognitive reale ale copilului, lucru ce-l sprijină în realizarea planului de învățare corespunzător posibilităților acestuia.

Atunci când se realizează proiectarea didactică, se pornește de la întrebarea „Pe cine vom învăța?”. Dacă răspunsul la această întrebare este un colectiv de elevi în care sunt cuprinși și copii cu C.E.S., atunci e necesară adaptarea tuturor aspectelor procesului de învățământ la particularitățile individuale și mai ales a celor specifice unei anumite deficiențe, tulburări sau dificultăți de învățare (conținuturi, strategii didactice, evaluare). Astfel elevii cu C.E.S. au posibilitatea să beneficieze de un act educațional de calitate, care să asigure înțelegerea conținuturilor, progresul școlar pentru toți, egalizarea șanselor.

Adaptarea conținuturilor învățării pentru copiii cu C.E.S. se realizează atât din punct de vedere cantitativ (volumul de cunoștințe și reducerea numărului de ore pentru anumite discipline), cât și din punct de vedere calitativ (procese cognitive implicate, viteza/ritmul și stilul de învățare al elevilor, derularea în paralel a unor programe remediale, chiar introducerea unor discipline suplimentare specifice necesare pentru recuperarea elevului, acolo unde este cazul).

În ceea ce privește activitățile de învățare, vor fi utilizate din programă acele conținuturi care corespund potențialului copilului; pot fi utilizate și conținuturi create de cadrul didactic. Obiectivele de referință vor fi adaptate în așa fel încât copilul să le poată îndeplini, cu respectarea principiului accesibilizării.

După adaptarea conținuturilor de învățare în funcție de specificul deficiențelor, este necesară și adaptarea metodelor și a mijloacelor de învățământ. Specific metodelor de învățământ necesare în activitatea cu elevii cu C.E.S. este capacitatea de antrenare a elevilor în activitatea de învățare – metode activ-participative, care includ metodele de învățare prin cooperare și prin joc. Aceasta nu înseamnă că alte metode sunt excluse. Orice metodă didactică ce dă rezultate este binevenită.

Învățarea prin cooperare îl pune pe copilul cu C.E.S. în situația de a se implica activ, alături de colegii săi în realizarea unei sarcini de învățare specifice, lucru ce-l motivează în implicarea în activitățile de învățare, îi crește încrederea în forțele proprii, îl ajută în sporirea abilităților sociale. În același timp colegii își dezvoltă capacitățile empatice și toleranța față de colegi.

Învățarea prin joc reprezintă o parte importantă în dezvoltarea copilului; este prima modalitate de relaționare a copilului cu lumea exterioară. Jocul îl ajută pe copil să-și dezvolte abilitățile cognitive și motorii, îl ajută să devină independent și să capete încredere în forțele proprii. Jocul didactic este modalitatea ideală de a menține atenția unui copil asupra unei sarcini de învățare fără ca acesta să dea semne de oboseală, așa cum s-ar întâmpla într-o activitate rigidă, tradițională, de transmitere de cunoștințe.

Metodele activ-participative sunt printre cele mai eficiente metode de asimilare a conceptelor și a conținuturilor de învățare. Implementarea lor la clasa care are în componența sa și un elev cu C.E.S. este benefică deoarece, pe de o parte îl antrenează în realizarea unei sarcini concrete , dinamice, care favorizează spiritul de investigație pentru înțelegerea realității, iar pe de altă parte promovează integrarea elevului în colectivul de elevi prin dezvoltarea unor deprinderi interpersonale necesare desfășurării acestui tip de activități.

Mijloacele de învățământ utilizate în activitatea cu copiii cu C.E.S trebuie să fie variate, bogate și moderne, pentru a sprijini învățarea și pentru a compensa maxim dificultățile de înțelegere a conținuturilor. Și în cazul mijloacelor, dar și în cel al metodelor de învățământ varietatea și calitatea lor vor promova învățarea pentru tot colectivul de elevi. Atât pentru elevii cu C.E.S cât și pentru elevii tipici un material bogat și divers, corelat corespunzător cu obiectivele instruirii și integrat corespunzător în scenariul didactic facilitează menținerea atenției, asimilarea optimă a conținuturilor și îmbunătățirea performanțelor. Poate avea în plus un rol de suplinire și de stimulare a unor procese psihice. Integrarea tehnologiei în activitatea la clasă aduce beneficii și pentru copiii cu C.E.S., mai ales că există posibilitatea ca acestea să fie adaptate de cadrul didactic pe obiectivele specifice de învățare ale elevului. Există o vastă bibliotecă de resurse digitale ce prezintă anumite concepte ce sunt deseori mult mai ușor asimilate de elevi decât cele expuse tradițional. În prezent există platforme care prezintă  jocuri semistructurate, în cazul cărora  cadrul didactic poate personaliza sarcina de lucru în funcție de nevoile elevului.

Prin procesul de evaluare se urmărește măsura în care obiectivele prevăzute au fost atinse de fiecare elev și măsura în care activitatea de instruire și-a dovedit eficiența și utilitatea pentru toți elevii clasei, nu doar pentru elevii tipici. În cazul în care pentru demersul didactic în cauză s-a realizat o adaptare curriculară, se înțelege de la sine că și evaluarea va fi diferențiată în funcție de aceste obiective specifice de instruire. Trebuie avută în vedere pe parcursul evaluării copiilor cu C.E.S. flexibilizarea timpului acordat, utilizarea unor metode alternative de evaluare acolo unde cele tradiționale nu reușesc să fie eficiente, reducerea numărului de itemi precum și utilizarea unor motivații puternice menite să mențină elevii cu C.E.S. atenți pe sarcina primită.

Predarea, învățarea și evaluarea trebuie să se realizeze cu respectarea principiilor integrării și ale incluziunii și anume: principiul evaluării în raport cu nevoile și cerințele elevului, principiul asigurării dezvoltării copilului în concordanță cu potențialul de care dispune, principiul adaptării curriculare diferențiate și personalizate precum și principiul abordării pozitive, prin focalizarea pe punctele tari ale copilului.

Elevii cu C.E.S. au nevoie nu numai de un curriculum adaptat, ci și de cadre didactice empatice care să le fie alături, care să realizeze activități specifice de recuperare disciplinară, chiar interdisciplinară, să realizeze activități practice, care să-i pună pe elevi în situații concrete de viață, să alterneze tipurile de activități pentru a le menține trează atenția. Au nevoie de cadre didactice care să nu obosească în a folosi la clasă metode active și atractive, care să le mențină elevilor capacitatea de concentrare, să le respecte ritmul de lucru, să-i încurajeze pentru a le crește încrederea în forțele proprii. Elevii cu C.E.S. au nevoie de cadre didactice „adaptate”.

Bibliografie
Alois Gherguț, (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii  diferențiate și incluzive în educație, Polirom
Ainscow, M (1999), Dezvoltarea practicilor incluzive în școli – Ghid managerial,  București: UNICEF
Bocoș, M., Jucan, D. (2010), Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Pitești: Paralela 45.