Caracteristicile activităților artistico-plastice la copiii cu C.E.S.

Grădinița este perioada intermediară de ucenicie dintre familie și școală și are rol fundamental în educația copiilor; ea poate crea imaginea unei societăți liberale în care copilul, având sentimentul de siguranță, găsește o lume pe măsura lui, o lume în care se poate manifesta liber în compania celor de-o seamă, în care cadrul didactic ia în serios întrebările și acțiunile lui. Copiii cu cerințe educative speciale au și ei aceleași trebuințe bazale de creștere și dezvoltare ca toți copiii: au nevoie de afecțiune, de securitate, de mediul înconjurător stenic și experiențe stimulative, de apreciere și întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate, de independență. Acești copii au în același timp și nevoi speciale individuale. Copiii cu deficiențe sunt la rândul lor diferiți din punct de vedere al abilităților, temperamentului, intereselor, chiar dacă prezintă același tip de deficiență.

La vârsta preșcolară, educația estetică constă in dezvoltarea la copii a percepției estetice, a gustului pentru frumos și a capacității de a înțelege frumosul, educarea sentimentelor estetice, formarea unor deprinderi și îndemânări tehnice la desen, pictură, exerciții grafice, stimularea posibilităților creatoare ale copiilor, dezvoltarea aptitudinilor artistice.

Activitățile artistico-plastice au o mare utilitate. Un copil deficient fizic nu se poate mișca liber, nu poate dansa, dar se poate bucura de trăirea intensă a muzicii, a poeziei, sau a picturii. Este o compensare care dă sens vieții, un simț al valorii. Terapia prin artă, una din terapiile deosebit de eficiente la copiii cu C.E.S. utilizează mijloace artistice ca tehnici psihoterapeutice nonverbale. „Art-terapia, spune Sora Lungu-Nicolae, prin mijloacele ei, prin sarcinile creatoare și interesante pe care le pune, dă copilului deficient mintal posibilitatea de a dobândi sentimentul propriei realizări, de a-și dezvolta aptitudinile, de a-și spori senzația de sănătate.

Pentru copiii cu C.E.S. activitatea de pictură prezintă dificultăți mai accentuate decât la copiii normali, iar desenul spontan, propriu copiilor normali, nu se manifestă la deficienți decât în formele sale rudimentare.

Se știe că deficienții mintal prezintă un interes scăzut pentru activitățile care nu intră în stereotipul preocupărilor lor cotidiene sărace și înguste. Dacă ei prezintă un anumit interes pentru o activitate și reușesc s-o execute mai mult sau mai puțin concret, se întâmplă adesea să n-o mai poată realiza în continuare la același nivel de eficiență, deoarece o șablonizează prin stereotipizare. Acest fenomen se manifestă frecvent în activitățile de expresie plastică, unde  eșecurile imediate și numeroase inhibă rapid eventualul interes și activism inițial. În condițiile în care nu sunt ajutați operativ să-și formeze așa zise “strategii adecvate” în activitatea plastică de pildă, în explorarea vizuală a modelului de desenat, în alegerea și utilizarea mijloacelor grafice de lucru, deficienții mintal se fixează rigid asupra modalităților puerile de a acționa și adesea  nu reușesc să se desprindă de aceste modalități nici în clasele mari ale școlii speciale.

Eficiența activităților de expresie plastică depinde totodată de modelul în care se realizează proiectarea activităților respective, iar apoi desfășurarea acestora ținând cont de particularitățile psihice și individuale ale copiilor. Proiectarea activităților de expresie plastică trebuie să răspundă unui complex de cerințe cum ar fi:

  • planificarea corelată a obiectivelor operaționale în plan instructiv-cognitiv, educativ-formativ și practic-aplicativ, obiective care dobândesc o accentuată tentă corectiv-terapeutică;
  • analiza resurselor de care se dispune în perspectiva realizării obiectivelor planificate, alegerea conținutului adecvat, luarea în considerare a gradului de pregătire a copiilor, stabilirea condițiilor materiale necesare desfășurării eficiente a activităților proiectate;
  • elaborarea strategiei didactice, selectarea metodelor și procedeelor de lucru adaptate particularităților copiilor cu C.E.S.;
  • asigurarea atitudinii diferențiate față de copii, prin îmbinarea formelor colective și individuale de lucru, prin adaptarea conținutului;
  • dotarea adecvată cu material didactic ilustrativ și cu mijloace tehnice necesare, precum și asigurarea condițiilor de igienă;
  • asigurarea permanentă a controlului și autocontrolului pe parcursul desfășurării activității și alegerea judicioasă a instrumentelor de evaluare a rezultatelor obținute.

Educația artistico-plastică este o deschidere a conștiinței copiilor spre estetic și artistic și în cadrul ei se dezvoltă și componentele sensibilității: sensibilitate spirituală, acuitatea vizuală și capacitatea de adaptare la nou. Privit din acest unghi de vedere, desenul își aduce o importantă contribuție la dezvoltarea personalității copiilor. Marele psiholog elvețian Piaget, cercetând desenul infantil, afirma că „acesta se aseamănă cu jocul simbolic și că desenul. Ca limbajul grafic al copilului, este mijloc de luare în stăpânire a lumii exterioare la care el trebuie să se adapteze și totodată un mijloc de armonizare a acestei lumi exterioare cu lumea sa proprie, interioară”.

Expresia grafică și plastică din grădinița specială pornește de la cele mai elementare noțiuni de limbaj plastic, în vederea formării unor priceperi și deprinderi de a utiliza materialele și tehnicile de lucru, care vor deveni un suport material și spiritual în munca copiilor. Desenele deficientului mintal cu grad sever sau accentuat nu respect niciun principiu copozițional logic. Ritmul, echilibrele, contrastele, armonia, măsura sunt inaccesibile gândirii lui. Compozițiile lor sunt lipsite de originalitate, de expresivitate, de claritate, de forță, de armonie, de mesaj sau de unicitate. O altă particularitate este automatismul, persistența unor forme sau aspect indiferent de tema plastică ori de subiect.

Compoziția unui deficient mintal mediu are o structură, un centru de interes, o țesătură de relații între forme. Este destul de unitară, răspunde cerințelor temei plastice și subiectului dat și are o oarecare expresivitate.

Un alt element care evidențiază accentuate particularități ale copilului cu C.E.S. este culoarea. Acoperind formele sau neținând uneori seama de ele, culorile sunt așezate doar ca un „joc” pentru plăcerea efectelor subiectiv-afective trăite de ei. Prin culoare acesta exprimă, se descoperă și se descarcă psihic. În urma instruirii verbale, copilul deficient psihic poate selecționa din bagajul său de cunoștințe plastice pe acelea care-l pot ajuta să rezolve problema de temă plastică.

Dacă în timpul activităților de expresie plastică pictează pomul de Crăciun ascultând colinde, peisaj de primăvară pe muzică de Vivaldi, sau alte teme pe muzică potrivită, este imposibil să nu încolțească sămânța de frumos în sufletele celor mici.

Fiecare dintre noi contribuim cu talentul nostru, cu munca și dăruirea noastră la cultivarea frumosului. Nouă ne revine sarcina să apărăm un tezaur plastic cu specific românesc, să-l facem cunoscut tuturor.

Bibliografie
Lungu-Nicolae, Sora – Psihoterapia deficientului mintal – Revista de psihologie nr.3/1973
Șchiopu, Ursula – Cunoașterea copilului preșcolar – Catedra – București 1992
* * * Programa instructiv-educativă pentru grădinițe speciale, București, 1993

 

Accesări: 55

prof. Elena-Claudia Toma

Grădinița Specială Sfânta Elena, Pitești (Argeş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.toma4

Articole asemănătoare