Putem să pornim în procesul de însușire a citit-scrisului de către elevi, de alfabetizare a acestora, de la abordarea fonetică sau de la cea holistă, respectiv de la învățarea fiecărei litere și a sunetului asociat, legarea lor în silabe, cuvinte, propoziții sau de la învățarea cititului unor cuvinte, desprinse din texte întregi, prin recunoașterea și deslușirea lor, în contextul în care acestea apar.
Abordarea fonetică începe de la parte, activează aria Wernicke (implicată în înțelegerea limbajului scris și vorbit), face conexiunea sunet-simbol și este bazată pe „codul” de descifrare al limbii, pe când abordarea holistă începe de la întreg, este bazată pe experiența personală a elevilor, activează sistemul vizual și face conexiunea imagine-simbol.

Abordarea holistă este o filosofie a învățării, o orientare teoretică despre cum se poate organiza predarea-învățarea literației, reflectată de metoda Abel, care abordează diferit modul de însușire a citit-scrisului, în perioada de învățare a unei limbi, de alfabetizare a elevilor. Se bazează pe cunoștințele anterioare ale elevilor și presupune că dacă ne apropiem de limbaj luând separat componentele sale, sunetele, silabele, cuvintele, atunci pierdem sensul. Dacă în schimb pornim cu alegerea unor cărți, reviste, pliante potrivite nivelului de dezvoltare și intereselor elevilor, și nu cu abecedarele clasice, elevii se familiarizează cu acestea, învață să recunoască cuvinte folosindu-se de contextul în care acestea apar.

Procesul este similar cu învățatul unor cuvinte, după diferite  imagini prezentate – reținem numele a ceea ce este prezentat și apoi facem legătura cu acesta de câte ori  vedem imaginea respectivă.

Atunci când nu funcționează metoda fonetică în învățarea citit-scrisului, se poate folosi abordarea holistă, în special la elevii care au dificultăți în procesul de alfabetizare.

Elevii trebuie să interacționeze cu textele scrise, de la bun început, participând la astfel de activități, ascultând citirea unor texte de către alți cunoscători sau scrierea unor mesaje, pentru că ei imită ceea ce văd. În familiile preocupate de dezvoltarea literației copiilor, se desfășoară multe astfel de activități, iar copiii reușesc să învețe să citească, fără să se insiste pe acest lucru.

La școală, profesorul se adaptează acestei situații, citește și scrie împreună cu elevii, dispune de cărți în biblioteca clasei, expune diferite materiale scrise. Elevii  își aleg ce să scrie sau ce  să citească, iar profesorul lucrează împreună cu elevii la diferite texte create, pe care apoi le folosește în activități, ținând cont de experiența personală a elevilor, de nevoile și interesele acestora și încearcă să creeze legături între acestea. Trebuie ca și părinții să se implice în programul  de lectură al copiilor lor.

Fiecare lecție care încearcă să dezvolte competențele de literație ale elevilor conține aspecte care interacționează, precum discuții, citire și scriere. Ascultarea, vorbirea, gândirea, rememorarea  unor întâmplări, scrisul și cititul trebuie să aibă loc, să se lucreze cu toate, în același timp, pentru a exista o eficiență a învățării.

Prin diferite discuții provocate de către profesor, elevii rememorează momente din propria lor experiență, le analizează, își exprimă părerile, sentimentele proprii, încercând ca fiecare elev să participe la discuții, pe cât posibil.

Profesorul le citește elevilor, fiind un model al cititorului avansat, elevii ascultând, apoi se citesc texte scurte create împreună cu elevii pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu sunetele și forma literelor, a cuvintelor și a propozițiilor, citind și alte texte scrise pentru a afla informații noi, a descoperi lucruri noi, din viața cotidiană.

Scrierea unor cuvinte este folosită pentru a organiza astfel gânduri, idei, experiențe, potrivit nivelului lor de dezvoltare și instruire. Este bine să combinăm aceste elemente în cadrul orelor, pentru a realiza un tot unitar și de a activa toți elevii, pe cât posibil. Predarea integrată a limbii și literaturii române oferă oportunități de organizare a activității didactice, astfel încât să se combine optim cele trei elemente. Trebuie să fie ajutat fiecare elev pentru a se dezvolta, în ritmul său, fiecare având interese și  abilități diverse, diferite, lucrând diferențiat cu aceștia, îmbinând munca individuală, cu cea în perechi sau în grup.

Prin activitatea individuală, învățarea prin propria experiență, fiecare elev va reuși să învețe să citească și să scrie, să înțeleagă ceea ce citesc, alocând timpul necesar exersării acestor deprinderi noi. Elevii, lucrând în perechi uneori, pot mai ușor să fie ajutați la nevoie, de către profesor sau chiar de către partenerii lor, își pot citi unii altora ceea ce au lucrat, se pot consulta, cooperează cu partenerii. Se pot forma și grupuri mici de elevi, omogene, care să înceapă să discute între ei, încurajându-i astfel pe toți să discute, chiar și cei mai necomunicativi, iar un elev va reprezenta grupul și va vorbi despre rezultatul discuției cu ceilalți colegi.

Este indicat ca aceste moduri de organizare să fie incluse în structura lecțiilor organizate pentru dezvoltarea literației elevilor, fiind  modalități ce conduc la dezvoltarea încrederii în sine, a spiritul competitiv al acestora.

Dezvoltarea literației prin metoda Abel – abordarea bazată pe experiența utilizării limbii – are în prim plan stimularea potențialului elevilor, urmărind ca aceștia să vorbească despre anumite subiecte, fiind stimulați, să observe scrierea a ceea ce au discutat, cu scopul de  a compune texte scurte, care apoi vor fi citite de mai multe ori, pentru ca elevii să rețină cât mai multe cuvinte rostite, asociate textului citit, astfel se face un bun început pentru citire și scriere.

Această metodă este utilă și pentru cei care sunt la începutul acestui drum al învățării, dar și pentru elevii care întâmpină dificultăți în sintetizarea sunetelor și rostirea cuvintelor.

După stimularea discuțiilor, urmează scrierea după dictare și citirea împreună, deconstrucția și reconstruirea textelor, iar la final extinderea activităților. Profesorul ajută elevii în compunerea unui text, îl scrie pe o foaie mare, pronunță fiecare cuvânt pe care îl scrie, iar elevii citesc de mai multe ori fiecare propoziție scrisă, în timp ce profesorul indică ceea ce citesc. Textul compus și scris trebuie lăsat la vederea elevilor, mai mult timp, repetată citirea acestuia, apoi se scrie un text identic, care se taie etapizat pe bucăți reprezentând propoziții, cuvinte, silabe, litere, care trebuie citite și puse la locul lor inițial, identificat de către copii. Elevii sunt invitați și ei să scrie cuvinte.

Pe măsură ce se vor crea și scrie mai multe texte, elevii vor învăța mai multe cuvinte, recitind mereu textele. Se pot face diferite desene de către copii, care să însoțească textele, se pot aborda aspecte legate de ortografie și punctuație, o atenție deosebită fiind acordată și scrisului.

Resurse bibliografice
1. Curs online: Dezvoltarea literației timpurii prin metoda Abel. Fundația Noi Orizonturi