Studiu privind factorii determinanți ai învățării limbilor străine

Suntem cetățenii unei societăți în care limbile străine sunt prezente în toate domeniile vieții noastre (școală, tehnologii, mass-media, afaceri, turism, politic etc.). Unele companii solicită la interviuri cunoștințe de limba engleză deoarece au filiale în alte țări, obținerea unei burse presupune adesea o scrisoare de intenție într-o limbă de circulație internațională, meniul telefonului poate fi  în engleză. Deși există tot felul de aplicații care pot traduce instant orice dorim, capacitatea de a comunica într-o limbă străină constituie un avantaj major într-o societate deschisă, în care limba engleză este omniprezentă. Acesta este și motivul pentru care copiii sunt învățați de la vârste fragede să comunice în alte limbi decât cea maternă.
În ciuda faptului că elevii studiază limbi străine pe parcursul a peste zece ani, începând cu clasa pregătitoare și uneori, la cererea părinților, chiar la grădiniță și terminând cu liceul, nu toți absolvenții dobândesc competențe de comunicare în limbi străine.  Insuccesul în învățarea limbilor străine poate fi pus pe seama unor factori ce vor fi identificați și explicați în cadrul acestui studiu.

I. Teorii privind învățarea limbilor străine

De-a lungul timpului s-a constatat că există persoane care manifestă  mai multă ușurință în învățarea limbilor străine decât altele. Acest fapt i-a determinat pe profesori și cercetători să realizeze studii care să evidențieze factorii decisivi în învățarea limbilor străine. Rezultatele acestor cercetări nu au ajuns la un numitor comun, ba dimpotrivă sunt contradictorii. Motivul principal este faptul că învățarea unei limbi străine este un proces foarte complex care nu se limitează la transmiterea unor informații, ci antrenează întreaga ființă a elevului. De asemenea au fost lansate de-a lungul timpului numeroase teorii privind modul în care oamenii învață limbi străine. Principalele teorii în acest domeniu sunt: teoria behavioristă (Skinner și Krashen), teoria nativistă (Noam Chomsky), teoriile sociale (R.Brown), teoriile constructiviste, teoriile structuraliste (Piaget), teoriile învățării socio-culturale (Vîgotski), teoria inteligențelor multiple (Gardner).

Dată fiind varietatea acestor teorii, ele putând constitui în sine obiectul unui studiu de sine stătător,  ne vom limita doar la a detalia câteva dintre ele.

Teoria behavioristă are la bază un experiment cu un șobolan care, atunci când o lumină (stimulul) este aprinsă, apasă o bară metalică (răspuns) și primește o bucată de carne (recompensă). Dacă această activitate este repetată de mai multe ori, șobolanul ajunge să apese acea bară ori de câte ori becul se aprinde, chiar dacă nu mai primește bucata de carne. Același lucru se întâmplă, potrivit lui Skinner și în cazul comportamentului uman. Orice comportament poate fi învățat. Din moment ce o limbă străină este un comportament lingvistic pe care urmează să și-l însușească o persoană rezultă că metoda bazată pe stimul-răspuns-recompensă se poate folosi cu succes.

Teoria lui Bernard Skinner a fost combătută de către lingvistul Noam Chomsky. Explicația pe care o dă Noam Chomsky constă în faptul că omul dispune de o abilitate mentală de a procesa ceea ce aude și de a crea ceva cu totul nou pornind de la această bază. Copiii se nasc cu un „procesor” care le permite să formuleze reguli referitoare la informațiile pe care le aud. O dată ce aceste reguli au fost activate, potențialul pentru creativitate este nesfârșit. Dacă nu ar exista această abilitate înnăscută, conform teoriei behavioriste, oamenii ar fi simple mașinării care repetă doar ceea ce aud.

II. Clasificarea factorilor implicați în învățarea limbilor străine

Există mai multe clasificări ale factorilor care influențează învățarea limbilor străine. Prima dintre ele face distincția între factori interni precum inteligența, aptitudinile, personalitatea elevului etc. și factori externi precum profesorul, mediul ambiant, cultura societății din care face parte elevul etc.

O altă clasificare include factori lingvistici (familia din care face parte limba maternă a elevului și limba pe care urmează să o învețe, particularitățile fonetice ale limbii străine etc.), factori sociali (prestigiul limbii străine, succesul economic al persoanelor care vorbesc o anumită limbă, atitudinea societății față de o anumită cultură) și factori psihologici (inteligența, memoria, motivația etc).

III. Factori interni implicați în învățarea limbilor străine

III.1. Factori biologici

Sexul. Studiile făcute de-a lungul timpului demonstrează că sexul este unul din factorii biologici implicați în procesul de învățarea al unei limbi străine. Pornind de la cercetările în domeniul socio-lingvistic făcute de W.Labov (1991), Rod Ellis (1994) include în lucrarea sa ”The Study of Second Language Acquisition” câteva pagini în care abordează această temă. Potrivit acestor autori, femeile învață mai ușor limbi străine decât bărbații. Ele sunt mai deschise la noi forme lingvistice decât bărbații și renunță mai ușor la formele greșite care apar în procesul învățării.

Vârsta. De asemenea este răspândită credința că o limbă străină se învață mai repede și mai eficient cu cât se începe studiul ei mai devreme.  Există însă și psihologi care consideră că fiecare om are o vârstă biologică la care trebuie realizată o activitate pentru ca ea să devină parte integrantă a unui organism. În ceea ce privește vârsta propice începerii studiului limbii engleze, părerile sunt împărțite. Potrivit unor autori, cu cât se începe studiul limbii engleze mai repede, cu atât învățarea este mai eficientă. Alți autori dimpotrivă consideră că anii dinaintea pubertății par a fi cei mai potriviți pentru o învățare naturală și ușoară, pentru că atunci elevii pot opera cu reguli gramaticale pe care le pot înțelege și asimila.

Starea generală de sănătate. Starea generală de sănătate afectează învățarea limbilor străine în același mod în care afectează învățarea în ansamblu. Bolile acute sau cronice, malnutriția, întârzierile în dezvoltare, carențele de vitamine și alte minerale, diverse dizabilități îi pot împiedica pe elevi să beneficieze de oportunitățile pe care le oferă educația formală.

III.2. Factori psihologici

Inteligența. Teoria lui Gardner evidențiază faptul că nu există un singur tip de inteligență, ci mai multe, prin „inteligență” înțelegând modul oamenilor de a răspunde la provocările de zi cu zi pentru a rezolva diverse probleme. Cele nouă tipuri de inteligență menționate de autor sunt următoarele: inteligența verbală, inteligența logico-matematică, inteligența spațială, inteligența kinestezică, inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală, inteligența ambientală. Inteligența verbală se referă la abilitatea oamenilor de a comunica, de a-și exprima ideile într-o manieră clară, de a da nuanțe cuvintelor. În schema lui Gardner inteligența verbală nu este legată direct de abilitatea de a învăța limbi străine. Este evident însă că persoanele care au abilitatea de a gândi în cuvinte, de a folosi cu ușurință limba atât oral, cât și scris, de a fi sensibil la sunete, de a înțelege semnificațiile cuvintelor sunt mai dotate intelectual pentru a învăța limbi străine.

Memoria este un mecanism psihic cognitiv de înregistrare, stocare și reactualizare a experienței trecute. Memoria preia informațiile din stimuli externi, le transformă, le stochează și le aduce la nivel conștient atunci când avem nevoie de ele.

Deși relația dintre memorie și limbă nu a fost centrul de interes al cercetătorilor pentru mult timp, totuși în ultimii douăzeci de ani studierea modului în care interacționează aceste două atribute umane a devenit din ce în ce mai interesantă pentru specialiști. Service (1992) a studiat relația dintre capacitatea de a reproduce non-cuvinte (grupuri aleatorii de sunete, lipsite de semnificație) și succesul în învățarea limbilor străine. Elevilor de școală primară care studiau engleza li s-a cerut să reproducă anumite non-cuvinte. S-a observat că cei care erau capabili să memoreze cât mai multe structuri de acest fel avea și cele mai bune rezultate la testele de limba engleză.

Atenția. Deși mecanismele de funcționare ale atenției nu sunt încă înțelese pe deplin și deși au existat controverse privind rolul său în demersul pedagogic, totuși experiența didactică, precum și cercetările au evidențiat că ea nu poate fi neglijată în procesul de învățare al unei limbi străine.

Trăsăturile de personalitate ale elevilor. Unele studiile au arătat că persoanele extrovertite (în general persoanele cu temperament sangvinic și coleric) învață mai ușor limbi străine decât cele introvertite (persoanele cu caracter flegmatic și melancolic) deoarece își exprimă mai ușor gândurile, sentimentele, ideile, socializează și comunică mai ușor. Spre exemplu, Strong (1983) a observat timp de un an treisprezece copii de grădiniță, vorbitori de spaniolă care studiau engleza și a constatat că cei care vorbeau mai des și se împrieteneau mai ușor cu ceilalți copii făceau și mai multe progrese în limba străină.

Există și studii potrivit cărora persoanele extrovertite nu sunt neapărat mai bune la învățarea limbilor străine decât cele introvertite. Swain și Burnaby (1976) au efectuat un astfel de studiu tot în rândul copiilor de grădiniță și au observat că singurele trăsături de personalitate care au corelat cu performanțele obținute la engleză au fost tendința de a fi perfecționist și rapiditatea de a opera cu noi concepte.

Stima de sine este una dintre trăsăturile de caracter care are o influență importantă asupa învățării. Învățarea unei limbi străine este o experiență foarte complexă și provocatoare pentru mulți elevi. A vorbi în public (în fața clasei, în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice etc.) într-o altă limbă decât în cea pe care au învățat-o  de la părinți este o experiență care poate implica numeroase riscuri, temeri și frustrări (teama de a fi ironizat de colegi, de a fi corectat de profesor, de a face greșeli, de a nu găsi cuvintele adecvate, de a nu fi fluenți, de a se bâlbâi, de a părea ridicol în ochii celorlalți etc.). Unii profesori subestimează disconfortul psihic pe care îl resimt elevii în momentul în care sunt puși să vorbească în fața colegilor. Dacă în cazul copiilor presiunea colegilor este mai ușor de suportat,  pentru că aceștia sunt spontani și caută mai mult aprecierea adulților decât a persoanelor de aceeași vârstă, pentru adolescenți presiunea colegilor este covârșitoare. Adolescenții caută aprecierea nu atât a adulților, ci mai ales a celor de aceeași vârstă.

Rolul profesorului este de a „hrăni” stima de sine a elevilor printr-o atitudine încurajatoare, prin corectarea tacticoasă a greșelilor, prin respingerea cu fermitate a oricărei tentative de a ridiculiza colegii, prin evitarea ironiilor la adresa elevilor.

Stilurile de învățare. Stilul de învățare este abordarea generală pe care elevul o folosește pentru a învăța anumite lucruri.  El constă în anumite tipare care direcționează comportamentul de învățare.  Dunn & Griggs definesc stilul de învățare astfel: „Stilul de învățare este un set de caracteristici individuale, impus biologic care explică de ce o metodă este minunată pentru unii și îngrozitoare pentru alții”.

III.3. Factori externi

Prima limbă a elevilor. Achiziția primei limbi are cu siguranță o influență asupra modului în care elevii învață orice limbă străină. Modul în care limba maternă interferează cu limba străină a fost amplu cercetat. Conform teoriilor behavioriste, limba este un sistem de obiceiuri lingvistice are se poate învăța după modelul stimul, răspuns, recompensă. Noile obiceiuri lingvistice se învață după același model ca și prima limbă. De aceea elevii învață mai ușor limbi străine care fac parte din aceeași familie cu limba pe care ei o vorbesc deja.

Profesorul este un actor a cărui prestație influențează în mare măsură procesul de învățare.  Elevii pot îndrăgi un anumit obiect de studiu, pentru că le place comportamentul   profesorului. Un profesor de engleză bun este un lider carismatic și un manager, capabil să administreze eficient toate resursele de care dispune și să îi motiveze pe elevi să se implice în procesul, uneori dificil al învățării unei limbi străine.

Curriculum. Studierea unei limbi străine se numără printre cele opt competențe-cheie propuse de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene ca obiectiv strategic pentru  învățarea pe parcursul întregii vieți. Învățarea unei limbi străine înseamnă următoarele competențe: a transmite oral și în scris diverse mesaje în diferite situații, a iniția și întreține conversații pe o anumită temă, a citi un text și a-i înțelege mesajul, a produce texte scrise în diferite formule (eseuri, notițe, articole etc).

Programele școlare stabilesc anumite obiective, metode, conținuturi care să îl ghideze pe profesor, însă decizia privind manualele, ritmul și timpul de lucru aparține profesorului. Important este ca acesta să adapteze programa în funcție de nevoile, interesele, preferințele elevilor pentru a-i atrage într-un demers pedagogic dificil,  care solicită timp, energie, efort și uneori sacrificii. Dacă elevii nu se vor regăsi deloc în ceea ce studiază, demersul profesorului va fi îngreunat și ineficient. Dacă însă conținuturile pe care le studiază și metodele pe care le folosesc sunt adecvate vârstei și domeniilor de interes ale copiilor, atunci și procesul de învățare se desfășoară altfel.

Factori socioculturali. Contextul social influențează persoanele care învață limbi străine în numeroase feluri. Când spunem context social includem o mulțime de elemente printre care se numără mediul social în care trăiește elevul, veniturile familiei, structura acesteia, programele culturale accesibile unei persoane, instituțiile culturale la care are acces, mass-media etc.

Sărăcia, analfabetismul, localitățile izolate, lipsa canalizării și a energiei electrice în unele cazuri, lipsa personalului medical și didactic calificat, naveta profesorilor calificați, lipsa mijloacelor moderne de învățământ, lipsa de expunere la limba engleză, lucrul simultan cu două clase din cauza numărului mic de elevi, condițiile insalubre din școli, atitudinea comunității față de limba străină sunt doar câteva exemple de factori care îi împiedică pe elevii din mediul rural să-și dezvolte potențialul de învățare. Ceea ce este și mai grav este ponderea foarte mare a elevilor din mediul rural în totalul de elevi români. Potrivit Institutului Național de Statistica.

Metodele și strategiile de predare-învățare. Modul în care se predă și se studiază limba engleză a cunoscut diverse orientări de-a lungul timpului. Aceste abordări au fost influențate de contextul istoric, social și cultural. . În mod tradițional (sec. XVIII), învățarea se baza pe explicații ample oferite de profesor, referitoare la structura limbii și la regulile gramaticale dupa care aceasta funcționează. Cea mai noua abordare, folosită frecvent astăzi în sălile de clasă este cea numită  „metoda comunicării”. Nu se mai insistă pe regulile de gramatică, pe pronunția corectă, pe traduceri, ci pe funcțiile limbii,  pe ceea ce este în stare să facă elevul, folosind limba.

Concluzii

Ar fi minunat dacă ar exista o rețetă care să garanteze succesul învățării unei limbi străine. Probabil toți profesorii și elevii dornici să cunoască o limbă diferită de cea pe care au învățat-o de la părinți ar fi interesați să o afle și să o aplice. Din păcate o astfel de rețetă nu există, deoarece studiul oricărei limbi străine este un proces îndelungat care necesită efort, timp și răbdare și care angrenează mai multe laturi ale personalității elevului. A învăța o limbă străină este un proces diferit de învățarea altor obiecte pe care le studiază elevii la școală, pentru că nu se rezumă doar la memora informații și de a le trece prin filtrul propriei gândiri. Factorii care influențează procesul de învățare al limbilor străine sunt numeroși și complecși. Ei constituie un subiect inepuizabil de discuție și cercetare.

Bibliografie
Bonta, E. (2011). Teaching English: a pragmatic approach, Bacau: Alma Mater.
Gardner, R.C, Lambert,A.E. (1972). Attitudes and Motivation in Second Language Learning.
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., (1987). Psihologie şcolară. Universitatea din București.

 

Accesări: 33

Articole asemănătoare