În didactica tradiţională, predarea a fost cunoscută şi interpretată ca o activitate a profesorului, care constă în transmiterea de cunoştinţe către elevi. În vorbirea obişnuită se utilizează acest termen „am de predat sau am predat o lecţie despre…”. În viziunea învăţământului modern, predarea este o noţiune cu un conţinut mult mai bogat, cuprinzând tot complexul de acţiuni desfăşurate de profesor în cadrul lecţiei, care îşi extind influenţele şi dincolo de lecţie, prin care acesta organizează, conduce, îndrumă şi evaluează activitatea de învăţare a elevilor. Predarea implică formarea elevilor.

Profesorul nu este numai o sursă de informare a elevilor; el este, în acelaşi timp, specialistul care ştie să trateze această informaţie, s-o prelucreze astfel încât s-o adapteze la sistemul de gândire al celor ce învaţă, s-o facă asimilabilă.

Mai mult, profesorul este cel care selecţionează şi ordonează informaţiile în optica sporirii eficienţei lor formative. El asigură condiţiile necesare pentru ca sursele de informaţii şi modalităţile de difuzare a lor să funcţioneze la modul optim. Profesorul îi îndrumă şi-i conduce pe elevi la diverse surse de informare, odată cu achiziţionarea noilor cunoştinţe învăţându-i şi tehnicile de dobândire a acestora, de investigare şi descoperire a lor. Elaborează o strategie didactică, un program de acţiune cu obiective precise în care prefigurează comportamentele la care urmează să ajungă elevii prin parcurgerea fiecărei secvenţe de instruire şi a lecţiei întregi.

Iată care sunt competenţele necesare pentru un profesor pentru a realiza o activitate de predare eficientă:

Preocupare şi respect pentru elevi şi pentru activitatea de învăţare a acestora

Profesorul arogant, superior, sigur pe posesia cunoaşterii nemărginite, chiar dur şi indiferent reprezintă o tradiţie ce moare greu, pe care mulţi dintre noi am cunoscut-o când am fost elevi. Exact opusul acestei atitudini şi a acestui comportament este dezirabil pentru un profesor, indiferent de disciplina pe care o predă. Ea poate fi numită generozitate, sau pur şi simplu, respect pentru ceilalţi. „Aristotel a vorbit mult despre ceea ce poate fi tradus, în mod comun, prin mărinimie, ce face posibilă generozitatea. Atitudinea corectă faţă de cunoaştere este cu siguranţă una generoasă, o atitudine care este motivată cu putere de faptul că, cunoaşterea care permite anumite sentimente de identificare şi de apartenenţă, nu suferă mai mult când este împărtăşită altcuiva. Predarea, având la bază aceste atitudini, este tot timpul o şansă de dăruire, de binefacere.” Dăruirea pe care trebuie să o simtă fiecare profesor atunci când predă, conştientizarea cu onestitate a ceea ce ştiu sau nu ştiu elevii sunt calităţi absolut necesare pentru a preda. Trebuie remarcată şi disponibilitatea profesorilor de a oferi consultaţii în legătură cu activitatea de predare-învăţare.

Implicarea activă în procesul didactic

Predarea de o înaltă calitate implică recunoaşterea că elevii trebuie angajaţi în sarcinile de învăţare într-un mod în care vor reuşi să înţeleagă informaţia. Înţelegerea manierei în care trebuie să se înveţe un anumit subiect sau o anumită temă şi punctarea asupra aspectelor care necesită o mai mare atenţie se află în strânsă legătură cu învăţarea de înaltă calitate. Predarea eficientă dezvoltă, cultivă la elevi un sentiment de control asupra învăţării, cât şi interesul pentru cunoaştere: „instruirea este o stare provizorie care are ca obiectiv a-l face pe cel care învaţă să conştientizeze că poate rezolva problemele de unul singur”; aceasta oferă sarcini de învăţare relevante la un nivel adecvat pentru înţelegerea actuală a elevilor; recunoaşte că fiecare elev va învăţa cel mai bine dacă se va folosi de stilul propriu şi nu va adopta un alt stil; ajută elevii să înţeleagă esenţa învăţării şi a investigaţiei temelor propuse. De asemenea, este o modalitate de a trezi spiritul creativ al elevilor, fără de care o abordare adâncă a cunoaşterii ar fi imposibilă.

Dă dovadă de interes şi oferă explicaţii suplimentare

Necesitatea de a oferi explicaţii clare la unele teme complexe este o sarcină obligatorie pentru un cadru didactic. Dar şi mai important este a face ca materialul să pară interesant, astfel încât pentru elevi să fie o plăcere să-l înveţe. Profesorul trebuie să fie capabil să ajungă la sensul cel mai accesibil şi mai interesant al unui material pentru ca, mai târziu, să-l poată transmite elevului.

Evaluare şi feedback adecvat

În activitatea de predare-învăţare, este absolut necesar ca profesorul să ofere un feedback imediat în legătură cu activitatea elevului. Aceasta se află în strânsă legătură cu modul în care este privit elevul. Feedbackul este, poate, cea mai importantă sarcină a activităţii cadrelor didactice. De aceea, profesorul trebuie să le prezinte elevilor, încă de la prima oră, criteriile de evaluare şi ulterior să le respecte întru-totul, să nu se îndepărteze de la ele nici măcar pentru moment, pentru a nu fi considerat inconsecvent şi, astfel, să piardă încrederea. Evaluarea elevilor trebuie realizată nu numai la sfârşitul semestrului ci şi pe parcursul lui, pentru ca, atât profesorul cât şi elevii, să primească un răspuns în legătură cu ceea ce s-a înţeles din ceea ce s-a predat

Este deschis la provocările intelectuale

Cercetările realizate asupra educaţiei arată că aşteptările înalte ale profesorului sunt asociate cu un nivel ridicat al performanţei elevilor. Cadrele didactice ar trebui să privească predarea într-un mod activ, ca pe o activitate dinamică, o sarcină ce trebuie realizată. Spiritul de aventură trebuie să fie prezent în fiecare moment al activităţii lor chiar dacă sunt definite cu exactitate adevărurile ce trebuie predate. În acest context, este necesar ca profesorul să le precizeze elevilor ce trebuie să înveţe pentru a înţelege cunoaşterea promovată de discipline

Capacitatea de a învăţa de la elevi

Pentru mulţi profesori este foarte dificil a recunoaşte că nu deţin adevărurile absolute ale disciplinei pe care o predau, că nu este omeneşte posibil să fie depozitari ai întregii cunoaşteri, din moment ce, conform ultimelor statistici, aceasta se dublează la cinci ani. Adeseori, profesorii pot descoperi lucruri foarte interesante de la elevi, dacă vor încerca să stabilească o relaţie de colaborare cu aceştia sau dacă vor studia produsele învăţării lor. Învăţarea din experienţa elevilor poate fi o sursă de cunoaştere foarte valoroasă, pentru că reprezintă o altă perspectivă de abordare a informaţiilor.

Predarea eficientă trebuie să fie deschisă la schimbare şi să încerce în mod constant să descopere care sunt efectele ei asupra învăţării. Ea trebuie să se modifice permanent în funcţie de rezultate.

Un profesor competent ar trebui să identifice neînţelegerile elevilor în legătură cu materia predată la ora de curs, dar şi în legătură cu studiul individual, pentru ca, ulterior, să încerce să facă modificările necesare pentru o structurare adecvată a curriculumului şi pentru o evaluare corectă.

În relaţia sa cu elevii, profesorul trebuie să dea dovadă de creativitate, să improvizeze permanent pentru a reuşi să-i surprindă, să-i facă să participe din plăcere, necondiţionat la activităţi. Pentru aceasta, profesorul poate realiza „o alternare continuă de metode de predare, de modalităţi de prezentare a materialelor” la care face apel sau trimiteri, să comunice permanent cu elevii etc. Profesorii trebuie să fie interesaţi în a învăţa ei înşişi dintr-o varietate de surse, despre cum şi-ar putea îmbunătăţi predarea. Ei realizează că un curriculum are nevoie să conţină diferite modalităţi de a încuraja elevii să înveţe dar, în acelaşi timp, „trebuie să ţină cont că există o varietate de stiluri de învăţare şi să încerce să se plieze într-o măsură cât mai mare pe acestea”.

Bibliografie:
• Bruner, Jerome Seymour, Toward a Theory of Instruction, Cambridge, 1966;
• Eble, K. E., The Craft of Teaching (2nd ed.), San Francisco,1988; • Sawyer, Walter Warwick, Mathematician’s Delight, Harmondsworth, 1943.