Sari la conținut
Revista Profesorului

Vârsta școlară mică

• Loredana Peneș • Liceul Teoretic Șerban Vodă, Slănic (Prahova) • România

Intrarea în școală reprezintă un moment foarte important pentru copil. În primul rând, micul școlar trebuie să treacă de la mediul familial construit pe căldură și afecțiune părintească (un climat apropiat) la un mediu mai distant (climatul oficial, mai rece), cum este cel școlar. Intrarea în școală transformă în totalitate poziția copilului în societate și caracterul activității sale. Din acest motiv, trebuie acordată o atenție specială pregătirii copilului pentru școală, dar și primirii copilului în școală.

În primele clase, copiii își însușesc un volum considerabil de cunoștințe, care le lărgesc orizontul intelectual și adâncesc capacitatea lor de a înțelege lucrurile. „Privită din punct de vedere socio-moral, evoluția școlarului mic este influențată de dezvoltarea relațiilor lui cu adulții și cu alți colegi de clasă. În acest sens, sunt semnificative pentru copil relațiile pozitive, de cooperare și căldură ale părinților, sau, dimpotrivă, atitudinea lor de respingere, care se manifestă prin ostilitate, răceală și autoritate brutală sau, pur și simplu, prin indiferență. În familiile în care părinții manifestă constant un control intens, riguros, copiii sunt (în general) mai puțin prietenoși și creativi, mai dependenți de alții și au un proces de maturizare mai lent. Pe de altă parte, în familiile în care se exercită un control prea lejer sau se manifestă indiferență, copiii au tendința de a deveni dezordonați, necompetitivi, neadaptați.” (E.Verza)

Cadrele didactice și părinții cu atitudine ostilă pot declanșa și dezvolta la micul școlar o atitudine de conformism, de încredere redusă în propriile forțe, iar în situațiile de acceptare, valorizare și căldură afectivă, copiii au tendința să-și formeze și să manifeste o înaltă stimă de sine, optimism, încredere în sine, autocontrol.

Tot acum iau amploare noi tipuri de relatii supuse acelorași reguli și regulamente, conturându-se astfel rolul de elev din clasele mici și statutul social legat de randamentul școlar. Tot universul interior al copilului se lărgeste prin asimilarea continuă de cunoștințe și responsabilitatea față de calitatea lor, responsabilitatea față de efectuarea sarcinilor, prin situația de colaborare și competiție ce formează sentimente sociale. În viața copilului apare un nou adult, învățătorul, ce este pentru copil „reprezentantul marii societăți”, cu idealuri și aspirațiile sale.

La începutul școlarității, gândirea copilului are încă un pronunțat caracter intuitiv, fiind orientată spre rezolvarea problemelor concrete care apar în cursul activității. Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecăților sale. Desigur, elemente ale gândirii intuitive, concrete, cu caracter practice, specific preșcolarului, mai apar încă în gândirea școlarului mic mai ales în fața unor sarcini noi, neobișnuite, dificile. În procesul de învățământ se dezvoltă operațiile de gândire absolute indispensabile oricărei activități intelectuale: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, clasificarea și concretizarea logică. Gândirea devine mai productivă, ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală.

Deși jocul își pierde din importanță, acesta este însă activ. Adeseori, experiența de viață acumulată, preocupările adulților din preajma lor și relațiile dintre aceștia, activitatea de îndeplinire a sarcinilor școlare este evocată în joc. Tot mai pronunțat este spiritul competitiv, iar dăruirea în vederea succesului, a câștigului, este totală. I se dezvoltă spiritul de echipă și conștientizează ideea de cinste și de obligativitate. El dă impresia că este tot timpul grăbit, manifestă o relativă instabilitate motrică, fapt reflectat și în aranjarea neglijentă a lucrurilor, a servirii mesei pe fugă etc. Este sensibil la ignorare și se supără repede, dar și uită repede.

Sub impactul activităților comune, care-i prilejuiesc numeroase contacte și relații, se dezvoltă sfera sensibilității morale ale copilului. Apare prietenia interpersonală, se dezvoltă sentimentul răspunderii, delicatețea, noblețea și dăruirea afectivă. Contactul nemijlocit cu învățătorul și influența exercitată de acesta fac ca șa școlarii mici să se dezvolte sentimentul încrederii, stima și atașamentul față de persoana celui care-l educă și-l instruiește. Emoțiile și sentimentele estetice sunt strâns legate, la această vârstă, atât de momentele de contemplare a „obiectelor” artistice (audierea muzicii, perceperea unor tablouri, recepționarea imaginilor din poezii și povestiri ), cât și de participarea activă a copilului la creația artistic: desen, compuneri (versuri, mici povestiri) etc.

În ceea ce privește stadiile dezvoltate de Erikson, Kohlberg si Piaget, perioada micii școlarități poate fi încadrată astfel:

  • Stadiul dezvoltării psihosociale: hărnicie vs. inferioritate (se remarcă existența elevilor buni și slabi la învățătură);
  • Stadiul dezvoltării cognitive (operații concrete ale gândirii și începutul operațiilor formale). Elevii din clasele mai mari pot să utilizeze experiențele concrete pentru a învăța să lucreze cu abstracțiuni;
  • Stadiul dezvoltării morale: trecerea de la moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării (elevii percep regulile, însă se supun acestora pentru a-i impresiona pe ceilalți).

O serie de mutații se produc în procesele cognitive senzoriale. Începând cu vârsta de opt ani crește câmpul vizual: atât pentru vederea centrală, cât și pentru vederea periferică. În jurul vârstei de zece ani se cristalizează câmpul vizual al citirii, ceea ce facilitează asimilarea cunoștințelor. Sensibilitatea auditivă este legată de însușirea citit-scrisului, care stimulează auzul fonematic. Crește capacitatea de autocontrol a emisiunilor vocale. Auzul îi permite copilului să aprecieze distanța până la diferite obiecte după semnalele sonore pe care acestea le emit.

În ceea ce privește percepția, vom menționa mai întâi că micul școlar începe să se orienteze corect spațial. Parcurgerea distanțelor (de exemplu, de acasă la școală sau la magazin) îi dezvoltă percepția spațială. Activitatea de zi cu zi îl ajută să diferențieze, fără prea multe erori, direcția spațială (la dreapta, la stânga, la nord etc.) Percepția spațială este stimulată în același timp de citire și scriere,care presupun evaluări corecte privind forma, mărimea, distanțele dintre litere, precum și de lecțiile de geometrie, științele naturii care, de asemenea, permitcunoașterea mărimilor, formelor, reliefurilor. Percepția timpului evoluează prin aprecierea duratei lecțiilor, a pauzelor, a pregătirii temelor pentru acasă.

Transformări importante se produc în reprezentările copilului. Aceste transformări se referă atât la conținutul reprezentărilor, cât și la capacitatea copilului de a opera cu ele. Senzațiile și percepțiile se dezvoltă atât pe plan calitativ cât și cantitativ; devin mai precise, mai complexe și mai corect orientate pe obiect. Copilul reușește să obțină capacitatea de a sesiza caracteristicile definitorii și generale ale obiectelor percepute în funcție de criterii mai precise. Reprezentările devin mai variate, pot fi desprinse de obiect, ceea ce îl ajută pe elev să opereze cu noi imagini. La nivelul memoriei, la aceasta etapă de vârstă recunoașterea are o mare importanță (copilul stabilește asemănări și deosebiri între obiecte), precum și reproducerea. Reproducerile mnezice sunt nu numai verbale, ci și de acțiune, chiar afective. La începutul perioadei (6-8 ani), reproducerile nu sunt fidele, dar pe măsura înaintării în vârstă (spre 10-11 ani) sunt tot mai exacte. În jurul vârstei de 8 ani predomină memoria mecanică, involuntară și cea de scurtă durată și este condiționată de încărcătura afectogenă (copilul reține, în mare parte, ceea ce l-a impresionat cel mai mult).

În ceea ce privește limbajul, acesta constituie unul dintre cele mai accentuate fenomene ce îi diferențiază pe copii la intrarea în școală. Vocabularul copilului la intrarea în școală cuprinde aproximativ 2500 cuvinte, iar la terminarea ciclului primar poate ajunge la 5000 de cuvinte). Mediul de proveniență și capacitățile sale intelective determină un anumit nivel al dezvoltarii limbajului. Diferențele sunt mai accentuate la nivelul exprimarii, foneticii, a structurii lexicale; de asemenea, pot să apară și eventuale handicapuri de limbaj ce vor diferenția mai pregnant copiii.

Până la intrarea în școală, activitatea copilului se reduce numai la a face ceea ce îi procură plăcere. Spre sfârșitul ciclului primar elevul este capabil de un efort susținut, dozat și previzibil în care se impune propria sa voință. E. Verza consideră că „efortul voluntar îl face pe copil să fie mai atent la comportamentele sale și ale altora, să se autoevalueze corect în raport cu alții, să devină mai independent în conduitele sale”.

Activitatea de învățare reflectă personalitatea în formare a copilului de vârstă școlară mică. Noua formă de activitate a copilului (învățarea) și noul lui statut și rol de elev ridică pe o treaptă nouă, superioară, procesul de cristalizare a personalității, ceea ce se exprimă printr-o serie de atitudini pozitive și prin manifestări exterioare mai controlate.

La această vârstă școlară se constată o mare diversitate temperamentală: unii copii sunt vioi, comunicativi, veseli, optimiști, alții sunt mai retrași, calmi, imperturbabili, liniștiți; o altă parte dintre ei sunt energici, neliniștiți, impetuoși, uneori impulsivi; în sfârșit, unii copii au disponibilități energetice reduse, sunt sensibili, puternic afectați de notele mici, foarte exigenți cu ei înșiși, dar lipsiți de încredere în forțele proprii.

Bibliografie:
Albu,G. (2002). În căutarea educației autentice. Iași: Ed.Polirom.
Verza E. (1993). Psihologia vârstelor. București: Ed. Hyperion.

 

Accesări: 7.524

Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Loredana Peneș

Liceul Teoretic Șerban Vodă, Slănic (Prahova), România

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/loredana.penes

Articole asemănătoare