Diferite ramuri ale psihologiei – psihologia vârstelor, psihologia educației – operează cu conceptul de „securitate” în raport cu copiii de vârstă timpurie referindu-se preponderent la teoria securității emoționale (Emotional Security Theory, EST), elaborată de Edward Mark Cummings și Laura E. Miller-Graff în 1994 și adaptată/ actualizată fie de autorii studiului (Cummings & Miller-Graff, 2015), fie de alți cercetători (Davies & Martin, 2013). Această teorie leagă problematica securității copilului de înțelegerea relațiilor conjugale și, prin extensie, de înțelegerea contextului de dezvoltare (a contextului familiei). Practic, universul copiilor nu se rezumă la contextul familial, ceea ce a permis noilor direcții de analiză a EST să ia în calcul aspecte legate de perceperea nivelului de securitate în mediul extrafamilial. O asemenea direcție este foarte fertilă și permite înțelegerea limitelor în care, extinzând orizontul de cunoaștere a contextelor tot mai largi, care intră în sarcina educației formale, să permită conștientizarea nevoii de securitate raportate la contextele în extensie în funcție de evoluția în vârstă a copiilor. Există anumite limite din acest punct de vedere, iar unele dintre aceste limite necesită trecerea în revistă.

În primul rând, terminologia românească nu operează explicit și concret cu distincția dintre termenii safety și security consacrați de studiile de specialitate în limba engleză. Primul termen s-ar traduce adecvat prin „siguranță”, vizând protejarea în raport cu efectele produse de evenimente accidentale, adică neintenționate, iar cel de-al doilea, acoperind o problematică bine delimitată în limba engleză, se traduce prin „securitate” și privește protejarea în raport cu amenințările intenționate. Ambii termeni includ o importantă dimensiune proactivă, adică educabilă, în special conceptul safety asociat prevenției (prevenția specifică mediului școlar împotriva incendiilor, cutremurelor, inundațiilor, alte calamități). Cel de-al doilea, mai complex, presupune apărarea împotriva amenințărilor externe, ceea ce nu se poate realiza la nivelul vârstele timpuriii. Totuși, în raport cu această dihotomie adusă în discuție, merită subliniat următorul aspect: EST se referă la cel de-al doilea concept, care presupune existența (și, în măsura care e posibil, conștientizarea) amenințărilor de tip intenționat.

Luând în considerare termenul cel mai adecvat analizării aspectelor de ordin securitar în ceea ce privește copiii, adică termenul de amenințare, putem constata că există numeroase studii și rapoarte oficiale privitoare la amenințările provenind din lumea virtuală. Totuși, aceste documente, deși necesare în mediul actual, suprainformatizat, scapă din vedere alte aspecte pe care Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare le-a luat în calcul încă din 1994, definind conceptul de securitate umană (Human Security), un concept necesar, după cum se poate observa din incapacitatea celorlalte concepte securitare de a de a face față provocărilor :

„Dezvoltarea cadrului de securitate umană prin Raportul global privind Dezvoltarea Umană (HDR) din 1994 al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) a reprezentat un pas de pionierat. Raportul a mutat accentul securității de la protejarea statului și a frontierelor sale prin mijloace militare la protejarea indivizilor de o gamă mai largă de amenințări la adresa bunăstării și securității lor, printr-o gamă mai amplă de măsuri și politici, de la nivel local și comunitar la nivel național și internațional. HDR 1994 a definit securitatea umană ca incluzând „… siguranța în raport cu amenințările cronice precum foametea, bolile și represiunea, protecția împotriva perturbărilor bruște și dureroase privitoare la tiparele vieții de zi cu zi, indiferent dacă privesc locuințele, locurile de muncă sau comunitățile.”

Punctul forte și fascinația securității umane nu rezidă doar în elementele sale noi, ci și în incapacitatea crescândă a conceptelor securitare tradiționale de a genera răspunsuri adecvate la multe dintre noile cauze ale insecurității din lumea de astăzi” [t.n.] (Jolly, Ray, 2006:1) .

Chiar dacă face obiectul punerii în discuție a unor aspecte de ordin militar, eventual de ordin politic, economic, sau chiar al securității societale, prin schimbarea perspectivei în raport cu conceptul de securitate colectivă, conceptul de securitate umană este util și în înțelegerea modului în care produce efecte în mediul educațional, în special la vârstele timpurii. Din această perspectivă privind, conceptul de securitate este definit ca „libertate în raport cu frica” (exemplificând prin violență, conflict, abuz) și ca „libertate în raport cu lipsurile” (exemplificând prin foamete, sărăcie, boală) și devine aplicabil noului context, cel de învățare, complementar celui familial. Practic, conceptul este aplicabil școlii și mediului adiacent (incluzând drumul la și de la școală) și presupune luarea în considerare a necesității de asigurare a unui cadru sigur de desfășurare a activităților didactice, resimțit ca atare de copil, așa cum rezultă din studiul lui Husna Farhana aplicabil în învățământul primar: „În cadrul învățământul primar, o abordare bazată pe securitatea umană înseamnă asigurarea că mediul de învățare a unui copil este sigur nu numai din punct de vedere fizic, ci și sigur din punct de vedere psihologic și social, lipsit de amenințări cronice care să îi submineze potențialul ” [t.n.]  (Farhana, 2025:97).

Practic, din această perspectivă extinsă a EST și a teoriilor privitoare la celelalte forme de securitate aplicabile și vârstei preșcolare, dar și ulterior, în învățământul primar și gimnazial, până la dezvoltarea deplină a personalității copilului, interesul cade asupra dimensiunilor securității umane și conceptelor cheie rezultate din UNDP, după cum urmează: securitate economică – libertate de acțiune în raport cu sărăcia; cu lipsurile, securitate alimentară – libertate în raport cu foamea; securitate sanitară – libertate în raport cu bolile, cu sănătatea precară; securitate de mediu – libertate în raport cu degradarea mediului, cu dezastrele; securitate personală – libertate în raport cu violența, abuzurile și frica; securitate comunitară – libertate în raport cu conflictele identitare, cu tensiunile sociale și securitate politică – libertate în raport cu represiunea, cu interdicția liberei exprimări (Farhana, 2025:101-102).

La o lectură atentă a acestor dimensiuni, se poate constata că ceea ce aduce atingere securității individuale aduce atingere și securității colective. Implicit, ne putem pune problema în ce măsură la nivelul vârstei preșcolare conștientizarea securității la adresa comunităților mai restrânse sau mai extinse poate face obiectul educației formale începând cu anii preșcolarității. Într-un studiu anterior (Lesenciuc, Lesenciuc, Nagy, 2018:93-101) am analizat modul în care Curriculumul pentru educație timpurie  include aspecte care ating problematica amplă a culturii și educației de securitate, în special în ceea ce privește Domeniul Om și societate referitoare la dezvoltarea și comportamentul prosocial pentru acceptarea și respectarea diversității.

Luând în considerare aceste aspecte, lansez – în lumea actuală instabilă din punct de vedere geopolitc și caracterizată prin emergența riscurilor securitare generate de noile tehnologii – propunerea unei analize riguroase a conceptului de securitate în ceea ce privește copii de vârstă preșcolară și extinderea modalităților de conștientizare asupra amenințărilor prin lărgirea succesivă a cadrelor de aplicare. Un asemenea demers ar fi util și în setarea corespunzătoare a culturii și educației de securitate pentru generații care vor putea beneficia la vârsta majoratului de nivelul minim necesar de educație securitară.

Bibliografie

Cummings, E.M., Miller-Graff, L.E. (2015). Emotional Security Theory. Current Directions in Psychological Science, 24(3): 208-2013. doi: 10.1177/0963721414561510.
Davies, P.T., Martin, M.M. (2013). The reformulation of emotional security theory: The role of childrențs social defence in developmental psychopathology. Development and Psychopathology, 25 (4pt2):1435-1454. doi: 10.1017/S0954579413000709.
Farhana, H. (2025). How Human Security Approaches cContribute to SDG Achievement in Elementary Education: A Systematic Review. Current Issues on Elementary Education Journal, vol4 (2):96-106.
Jolly, R., Ray, D.B. (2006). The Human Security Framework and National Human Develpment Reports. Human Development Report Office. National Human Development Series. NHDR Occasional Paper 5. New York: UNDP.
Lesenciuc, A., Lesenciuc, S., Nagy D. (2018). The Symbolic Power: The National Security Cultyure Reflected in Primary and Pre-Primary Education. Redefining Community in Intercultural Context, 7(1): 93-101.