Articolul de față propune o reconsiderare a statutului plurilingvismului în cadrul educației formale, argumentând că acesta depășește sfera achizițiilor strict lingvistice și devine un vector al dezvoltării cognitive și al integrării transdisciplinare. Pornind de la fundamente teoretice consacrate și de la cercetări recente în neuroștiințe, lucrarea examinează modul în care repertoriul lingvistic multiplu al elevilor poate fi valorificat didactic pentru a favoriza transferul de cunoștințe între discipline și formarea unui profil de absolvent adaptat cerințelor societății contemporane.

Cuvinte-cheie: competență plurilingvă, repertoriu lingvistic, transfer cognitiv, integrare transdisciplinară, didactică inovativă

Reconsiderarea plurilingvismului ca resursă pedagogică

Timp îndelungat, prezența mai multor limbi în repertoriul unui elev a fost tratată în practica școlară cu o anumită rezervă, ca potențială sursă de interferențe și confuzii. Cercetările ultimelor decenii au infirmat categoric această perspectivă, demonstrând că plurilingvismul nu fragmentează, ci îmbogățește procesarea cognitivă. Întrebarea relevantă pentru educator nu mai este dacă plurilingvismul este benefic, ci cum poate fi el transformat dintr-o caracteristică individuală a elevului într-o resursă pedagogică deliberat valorificată la nivelul clasei.

Această schimbare de perspectivă implică renunțarea la modelul „limbii pure”, în care fiecare limbă predată este izolată și protejată de influența celorlalte, în favoarea unui model integrat, în care limbile se susțin reciproc și servesc împreună înțelegerii mai profunde a lumii. Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (Consiliul Europei, 2001) a consacrat această viziune, introducând conceptul de competență plurilingvă și pluriculturală ca obiectiv unitar al educației lingvistice europene, distinct de simpla juxtapunere a unor competențe monolingve paralele.

Mecanisme cognitive ale plurilingvismului

Din perspectiva neuroștiințelor cognitive, gestionarea simultană a mai multor sisteme lingvistice antrenează în mod constant rețelele cerebrale responsabile de controlul executiv — în special cortexul prefrontal — fapt care se traduce, la nivel comportamental, printr-o capacitate sporită de comutare a atenției, inhibare a răspunsurilor automatice și flexibilitate mentală (Bialystok et al., 2012). Aceste abilități nu rămân canalizate exclusiv în sfera lingvistică, ci se transferă în rezolvarea sarcinilor de tip academic, inclusiv în matematică, științe sau gândirea logică formală.

De asemenea, ipoteza interdependenței lingvistice formulată de Cummins (1979) postulează existența unei competențe cognitive subiacente comune (Common Underlying Proficiency), care susține achizițiile în toate limbile cunoscute de un individ. Implicația pedagogică directă este că o predare de calitate în limba maternă sau în prima limbă de școlarizare consolidează, și nu concurează, achizițiile în limbile secundare — argument solid pentru o abordare integrată și coerentă a educației lingvistice.

Plurilingvismul ca instrument al transdisciplinarității

Transdisciplinaritatea, înțeleasă ca depășire a granițelor epistemice dintre discipline în vederea construirii unei cunoașteri integrate (Nicolescu, 1996), presupune că elevul poate opera cu concepte și metodologii din domenii diferite, identificând conexiuni și contradicții productive între acestea. Or, plurilingvismul oferă un instrument neașteptat de eficient în acest sens: terminologiile disciplinare în limbi diferite nu sunt simple traduceri, ci poartă amprenta unor tradiții intelectuale distincte, a unor moduri diferite de a conceptualiza realitatea.

Un elev care analizează termenul „sustainability” în engleză, „Nachhaltigkeit” în germană și „durabilité” în franceză nu efectuează doar un exercițiu lexical, ci intră în contact cu genealogii conceptuale diferite și cu accente valorice distincte ale aceluiași concept. Această experiență cultivă exact tipul de gândire critică și reflexivă pe care transdisciplinaritatea o presupune. Proiectele integrate — care combină, de exemplu, educația pentru mediu cu studiul limbilor sau istoria cu geografia și literatura — pot deveni spații naturale de manifestare a competenței plurilingve, cu condiția ca profesorii implicați să colaboreze explicit în jurul acestui obiectiv.

Implicații pentru practica didactică

Valorificarea pedagogică a plurilingvismului nu presupune resurse extraordinare, ci în primul rând o schimbare de atitudine față de diversitatea lingvistică a clasei. Profesorul care tratează cunoașterea altor limbi ale elevilor — inclusiv dialecte, limbi de patrimoniu sau limbi ale comunităților de origine — ca punct de plecare legitim pentru discuție, mai degrabă decât ca abatere de la norma monolingvă, creează premisele unui mediu de învățare incluziv și cognitiv stimulant.

La nivel metodologic, strategii precum utilizarea comparată a terminologiei de specialitate în mai multe limbi, analiza paralelă a unor texte pe aceeași temă din spații culturale diferite sau implicarea elevilor în proiecte de cercetare cu parteneri internaționali contribuie simultan la consolidarea competenței lingvistice și la atingerea obiectivelor disciplinare. Coyle, Hood și Marsh (2010) demonstrează, în cadrul modelului CLIL (Content and Language Integrated Learning), că integrarea conținutului disciplinar cu învățarea limbii produce rezultate superioare atât pe dimensiunea cognitivă, cât și pe cea lingvistică, față de abordările separate.

Concluzii

Plurilingvismul nu mai poate fi considerat apanajul exclusiv al orelor de limbi străine sau al elevilor proveniți din familii cu background multicultural. El reprezintă o competență transversală cu efecte documentate asupra arhitecturii cognitive, a performanței academice și a capacității de integrare socială și profesională. Educația care își propune cu adevărat să formeze cetățeni ai secolului al XXI-lea are obligația de a reconfigura raportul față de diversitatea lingvistică — nu ca problemă de gestionat, ci ca resursă de valorificat. Aceasta este, în ultimă instanță, și miza politicilor lingvistice europene promovate în ultimele două decenii.

Bibliografie

Bialystok, E., Craik, F. I. M., & Luk, G. (2012). Bilingualism: Consequences for mind and brain. Trends in Cognitive Sciences, 16(4), 240–250.

Consiliul Europei (2001). Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi: Învățare, predare, evaluare. Strasbourg: Council of Europe Publishing.

Coyle, D., Hood, P., & Marsh, D. (2010). CLIL: Content and Language Integrated Learning. Cambridge: Cambridge University Press.

Cummins, J. (1979). Linguistic interdependence and the educational development of bilingual children. Review of Educational Research, 49(2), 222–251.

Nicolescu, B. (1996). La transdisciplinarité: Manifeste. Paris: Éditions du Rocher.