Evaluarea reprezintă una dintre componentele fundamentale ale procesului educațional, alături de predare și învățare. Aceasta are rolul de a măsura nivelul de achiziție al competențelor elevilor, dar și de a orienta actul didactic spre o îmbunătățire continuă. În contextul actual, caracterizat prin standardizare, competiție și diversitate educațională, evaluarea nu mai poate fi privită doar ca un act tehnic, ci și ca o experiență relațională, cu puternice implicații pedagogice și etice. În mod particular, disciplina Limba și literatura română oferă un teren fertil pentru analiza raportului dintre obiectivitate și subiectivitate. Spre deosebire de domeniile exacte, unde performanța poate fi cuantificată în mod precis, evaluarea competențelor lingvistice și literare presupune interpretare, sensibilitate și judecată de valoare. Aceste dimensiuni umane fac ca subiectivitatea să fie o componentă inerentă și, uneori, necesară a procesului evaluativ.

Obiectivitatea reprezintă principiul central al unui sistem de evaluare echitabil. Ea presupune raportarea strictă la criterii clare, verificabile și universal aplicabile. Într-un cadru formal, obiectivitatea are rolul de a elimina influențele personale, emoționale sau contextuale din procesul de apreciere a performanței elevilor. Barele de corectare și grilele de evaluare, elaborate de Ministerul Educației, constituie instrumente menite să asigure uniformitatea și transparența procesului evaluativ. Prin aplicarea lor riguroasă, se urmărește reducerea discrepanțelor dintre corectori și garantarea egalității de șanse pentru toți elevii, indiferent de mediul de proveniență, profilul școlii sau statutul socio-economic. Totuși, obiectivitatea absolută rămâne un ideal. Evaluarea implică, în mod inevitabil, un element interpretativ, deoarece fiecare profesor filtrează informațiile prin propriul sistem de valori, prin experiența didactică și prin propria înțelegere a limbajului.

Subiectivitatea în evaluare nu trebuie percepută exclusiv ca o sursă de eroare, ci și ca o expresie a dimensiunii umane a procesului didactic. În special în domeniul umanist, aprecierea răspunsurilor elevilor presupune evaluarea unor aspecte precum creativitatea, expresivitatea, originalitatea sau coerența discursului. Diferențele de interpretare pot apărea din cauza variabilității sensibilității estetice a profesorilor, a modului diferit de percepere a limbajului și a gradului de toleranță față de formele alternative de exprimare. Subiectivitatea devine astfel inevitabilă atunci când evaluarea se bazează pe judecăți de valoare și pe interpretări nuanțate.

Evaluarea autentică presupune atingerea unui echilibru între obiectivitate și subiectivitate. O evaluare exclusiv obiectivă riscă să devină mecanică, rigidă și impersonală, neglijând potențialul creativ al elevului. În schimb, o evaluare prea subiectivă poate genera inechitate și neîncredere în validitatea rezultatelor. Prin urmare, profesorul evaluator trebuie să integreze cele două dimensiuni într-un proces coerent și conștient. Respectarea baremului și a criteriilor oficiale trebuie completată de o înțelegere empatică a intenției comunicative a elevului. Itemii obiectivi oferă o bază solidă pentru măsurarea competențelor, dar nu pot surprinde aspectele creative și reflexive ale învățării, în timp ce itemii subiectivi solicită competențe metacognitive și o judecată de valoare complexă.

Pentru a asigura un nivel ridicat de calitate și consecvență în evaluare, formarea continuă a cadrelor didactice reprezintă o condiție esențială. Evaluatorii trebuie să beneficieze de programe de instruire, ateliere de calibrare și activități de reflecție profesională care să le permită dezvoltarea competențelor evaluative. Formarea continuă urmărește uniformizarea aplicării criteriilor de evaluare, clarificarea interpretării baremelor, stimularea reflecției pedagogice și cultivarea empatiei față de diversitatea elevilor.

Evaluarea la Limba și literatura română nu poate fi complet obiectivă, dar poate fi responsabilă, echilibrată și empatică. Profesorul evaluator are datoria de a aplica criteriile de notare cu rigoare, dar și de a înțelege intenția comunicativă și efortul cognitiv al elevului. O evaluare conștientă presupune aplicarea uniformă a baremelor, reflecția critică asupra deciziilor evaluative, echilibrarea dimensiunii cognitive cu cea afectivă și cultivarea unei culturi a dialogului și a respectului reciproc între profesor și elev.

Bibliografie

1. Cerghit, I. (2002). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Pânișoară, I.-O. (2019). Comunicarea eficientă. București: Polirom.
3. Vlasceanu, L. (coord.) (2002). Evaluarea în educație și societate. Iași: Polirom.