Să ne imaginăm o școală generală dintr-un oraș oarecare din România. Într-o zi, în timpul orei de educație civică, profesorul întreabă clasa dacă este adevărat că un asteroid uriaș urmează să lovească Pământul luna viitoare. Spre surprinderea lui, aproape toți elevii ridică mâna. Entuziasmați, încep să povestească detaliat despre un videoclip pe TikTok în care un „om de știință” explică, cu diagrame și imagini „din satelit,” de ce acest eveniment este iminent. Totul pare bine documentat, ba chiar „expertul” vorbește într-un laborator sofisticat, purtând un halat alb și folosind un limbaj științific. Însă, ceea ce copiii nu știu este că acest videoclip este o știre falsă, creată pentru a atrage atenție și vizualizări, fără niciun fundament real. Profesorul decide să folosească acest moment ca o lecție despre importanța verificării informațiilor. Elevii sunt împărțiți în echipe și puși să analizeze mai atent videoclipul: unii să caute numele presupusului „expert” pe internet, alții să verifice dacă există surse credibile care confirmă afirmațiile, iar o altă echipă să descopere cine a publicat videoclipul. În scurt timp, echipele descoperă împreună adevărul: „omul de știință” nu există, laboratorul este generat digital, iar întreaga poveste este o farsă bine realizată pentru a atrage vizualizări.

Acest exemplu fictiv, dar foarte plauzibil, ilustrează o realitate alarmantă: știrile false de astăzi sunt mult mai sofisticate decât erau în trecut. Ele nu mai sunt simple titluri senzaționale de pe site-uri obscure, ci conținut elaborat, construit cu ajutorul tehnologiilor avansate, precum inteligența artificială și software-uri de editare video. Acestea folosesc „martori” credibili – de multe ori fictivi –,  grafice și imagini care par autentice, reușind să păcălească chiar și persoanele instruite. Cu ajutorul AI, se pot genera replici ale vocii unor persoane reale, făcând să pară că o declarație sau un interviu provine de la o sursă autentică. De exemplu, în doar câteva minute, un algoritm poate copia tonul, ritmul și timbrul vocii cuiva, iar apoi poate „pune” cuvinte în gura persoanei respective. Rețelele sociale sunt pline de exemple de acest tip. Tehnologii precum deepfake-urile permit generarea de imagini și videoclipuri cu persoane care fac sau spun lucruri pe care nu le-au făcut sau spus niciodată. Aceste tehnologii pot crea fotografii aparent reale, cu scene inexistente, dar suficient de convingătoare pentru a induce în eroare privitorul.

După ce ești atras de o știre falsă bine construită, jocul abia începe. Algoritmii rețelelor sociale sunt concepuți să maximizeze timpul pe care îl petreci pe platformă, iar știrile false – mai ales cele senzaționale – devin un instrument perfect pentru acest scop. Atunci când dai click pe un videoclip despre asteroidul care ar urma să lovească Pământul sau apeși „like” la un articol despre o conspirație medicală, algoritmul „învață” că ai un interes pentru acest tip de conținut. În mod automat, ți se vor afișa din ce în ce mai multe postări similare, alimentând o bulă informațională din care devine tot mai greu să ieși. Platformele sociale sunt construite pentru a promova conținutul care atrage atenția – iar știrile false, cu titluri șocante și emoții puternice, sunt ideale pentru acest lucru. Pe măsură ce interacționezi cu astfel de postări, începi să primești din ce în ce mai mult conținut care îți întărește convingerile inițiale, chiar dacă acestea sunt greșite. Un elev care urmărește pe YouTube un videoclip despre o conspirație medicală („de ce vaccinurile nu sunt sigure”) va primi în recomandări alte videoclipuri similare, care vin „la pachet” cu dezinformări suplimentare despre alte subiecte (teorii despre cipuri implantate, controale globale etc.). După doar câteva videoclipuri, elevul este prins într-o rețea de conținut care îl face să creadă că vede „adevărul ascuns”, devenind tot mai convins de ceea ce urmărește.

La ce duce asta? Care este pericolul? Radicalizarea și extremismul. Expunerea constantă la conținut manipulator poate duce la adoptarea unor opinii extreme sau la pierderea încrederii în instituții și experți reali. Persoanele care au fost expuse constant la informații distorsionate și manipulatoare, fie prin rețelele sociale sau prin alte canale, sunt mult mai vulnerabile la radicalizare. Expunerea repetată la mesaje extremiste sau eronate poate modifica percepțiile individului asupra lumii, iar un astfel de individ devine mai ușor de influențat. În acest mod, cei care cred în teorii false sau extremiste sunt adesea mai susceptibili să accepte și să răspândească idei radicale, devenind astfel o țintă ușoară pentru manipulare și control din partea celor care beneficiază de pe urma acestora.

Consider că elevii trebuie educați de la vârste cât mai fragede, încă de la grădiniță, apoi extins în toate ciclurile, să analizeze critic informațiile pe care le primesc, fie că provin din poveștile colegilor, din desene animate sau de pe internet. Trăim în epoca nativilor digitali, o generație care nu a cunoscut viața fără internet, gadget-uri și rețele sociale și aceștia trebuie să învețe de mici să deosebească adevărul de ficțiune. Deși știrile false par un subiect complicat pentru cei mici, primele lecții pot fi simple și adaptate nivelului lor de înțelegere. La această vârstă, nu vorbim încă despre algoritmi sau despre verificarea surselor complexe, ci despre dezvoltarea unei gândiri critice de bază și despre deprinderea unor obiceiuri sănătoase în fața informațiilor.

Cum putem face asta? În paralel cu educația media, pedagogia digitală joacă un rol esențial în formarea abilităților de gândire critică ale elevilor. Aceasta presupune utilizarea de către profesori a tehnologiilor digitale în procesul de predare, pentru a sprijini dezvoltarea unor competențe de evaluare și selecție a informațiilor. Putem concepe resurse digitale cu teste ludice sau jocuri simple, în care elevii din clasele primare trebuie să identifice informații corecte și false. Putem folosi jocuri care implică imagini, titluri, întâmplări povestite din perspective diferite, surse de informație, imagini modificate, situații amuzante sau evenimente fantastice. Fiecare joc va stimula curiozitatea și gândirea critică, iar elevii vor învăța să analizeze și să verifice informațiile într-un mod interactiv și accesibil vârstei lor. Copiii învață de mici să fie curioși, să nu accepte informațiile „de-a gata”, să pună întrebări și să gândească critic. Pe măsură ce cresc, aceste lecții simple vor deveni bazele unor abilități mai complexe de evaluare a surselor și de identificare a fake news-urilor. Speranța este că, prin învățătura critică de la cele mai fragede vârste, vom avea în viitor o lume mai unită, mai bine informată și mai deschisă spre dialog.