Climat favorabil pentru educație

 Școala și familia constituie cei doi poli de rezistență ai educației, care contribuie prin mijloace specifice la formarea personalității copiilor, iar procesul de colaborare cu părinții asigură atingerea scopului educațional. Schimbările profunde care s-au produs în toate domeniile vieții sociale au generat schimbări și în cadrul familiei, schimbări care au dus, de multe ori, la deteriorarea relațiilor dintre membrii familiilor și au determinat apariția și exacerbarea unor fenomene negative, cum ar fi violența în școlii, delicvența juvenilă, abandonul școlar și altele.

Familia este prima școală a copilului, ea este cea care răspunde de trebuințele elementare ale copilului și de protecția lui, exercitând o influență atât de adâncă, încât urmele ei rămân, uneori, întipărite pentru toată viața în profilul moral, spiritual al acestuia. Influențele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct, prin acțiuni mai mult sau mai puțin dirijate, fie indirect, prin modelele de conduită oferite de către membrii familiei.

Dar familia de azi se confruntă cu o multitudine de probleme deosebit de complexe, divorțul părinților, violența domestică, sărăcia și educația precară a familiilor, apartenența la grupuri sociale  aflate în situație de excluziune socială, plecarea părinților la muncă în străinătate,  care își pun amprenta asupra educației copiilor.

Atunci când părinții divorțează, copiii se cred vinovați, ei cred că au greșit cu ceva și că, de aceea părinții nu-i mai iubesc, iar acest lucru le creează probleme și la școală. Dacă între părinții intervin neînțelegeri, copilul începe să se frământe, își pune tot felul de întrebări, este neliniștit și își simte sufletul încărcat, își pierde încrederea în familie, care reprezenta pentru el dragostea, securitatea, liniștea, nimic nu reușește să-i mai rețină atenția sau să-i trezească interesul. Chiar dacă vine în continuare la școală, este absent la ceea ce se petrece în jurul său, nu mai este atent la lecții, nu mai învață și, firește rezultatele la învățătură vor fi slabe.

Starea economică precară a celor mai multe dintre familii, părinți cu salarii mici, șomeri, împovărați de nesiguranța zilei de mâine, condițiile precare de locuit, dar și o moralitate scăzută conduc de multe ori la insucces școlar, la abandon sau chiar la o conduită antisocială.
Situația material – economică defavorabilă a populației a generat migrația masivă a cetățenilor în scopul căutării unui loc de muncă bine remunerate. Deși această tendință rezolvă într-o mare măsură problemele financiare, migrația a determinat dificultăți de realizare a funcției educative a familiei, contribuind la destrămarea ei temporară sau chiar definitivă. Lipsa unuia sau a ambilor  părinți, eschivarea de la obligațiile educaționale conduce la carență afectivă relativă, relațiile cu copilul fiind rare, intermitente, provizoriu rupte. Efectele carenței afective sunt cu atât mai grave și mai ireversibile, cu cât mai precoce și mai durabilă este aceasta.

Incapacitatea de comunicare adecvată a părinților cu copiii sau lipsa de interes a părinților pot îndepărta copilul de părinți. Dacă părintele nu știe să răspundă cu delicatețe și înțelepciune încercărilor copilului de a și-l face confident și de a-i cere sfatul în probleme mai delicate, cele mai bune intenții ale părinților sunt sortite eșecului.

Într-o situație defavorabilă se află și copiii din familiile monoparentale, precum și copiii din centrele de plasament, fiind lipsiți de influența adulților de la care învață arta afectivității. Cercetările din domeniu au relevant efectele negative ale carenței afective: lipsa de asertivitate, anxietate, sentimental vinovăției, suspiciune în relațiile cu adulții, incapacitatea de a stabili relații sociale constructive etc. Copiii care se confruntă cu absența unuia sau ambilor părinți trăiesc o stare de disconfort din cauza nesatisfacerii trebuințelor de securitate și susținere socială.

Relațiile și climatul din familie sunt esențiale în evoluția psihică și spirituală a copilului. Contactele defavorabile cu adulții apropiați conduc la instituirea unei stări de disconfort, creează conștiința de pericol, de instabilitate, în anumite cazuri pot influența negative formarea personalității copilului: manifestarea nerăbdării, schimbarea frecventă a dispoziției, reacții agresive, agitație.Deosebit de importante sunt relațiile copilului cu mama, acestea prezentându-se ca un sistem de raporturi cu caracter motivațional. Importante sunt, în special, valorile promovate de mamă în relațiile cu copilul, atitudinea mamei față de copil și interesele lui, rolul mamei în familie, modelele comportamentale pe care aceasta le demonstrează. Emoțiile negative ale mamei, precum și relațiile tensionate dintre părinți sunt percepute de copil ca un pericol.

Având în vedere multitudinea și complexitatea problemelor cu care familia se confruntă în etapa actuală, școala trebuie să găsească căi și modalități prin care să-i ajute pe elevi și părinți să depășească aceste dificultăți, iar învățătorul poate și trebuie să aibă un rol important în acest sens.

Problema pe care trebuie s-o avem în vedere este aceea a relațiilor dintre învățător și părinții elevilor săi. Dar cum poate învățătorul să realizeze acest lucru? Ce ar trebui să facă și ce face pentru a construi o relație bună cu părinții elevilor?

Răspunsul la aceste întrebări nu este nici simplu și nici la îndemâna tuturor. Dacă în trecut, relația cu elevii și cu părinții era o relație de putere, bazată pe autoritatea conferită de diploma de învățător, în prezent, această relație a căpătat o cu totul altă semnificație.

Astăzi, relația dintre învățător și părinte este o relație de egalitate, în care fiecare dintre parteneri oferă și primește informații, fiecare învață de la fiecare. Modul cum învățătorul știe să interacționeze cu părinții influențează tipul de relații ce se va stabili între aceștia. Pentru a avea o bună relație cu părinții, învățătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte și să încerce să le rezolve în așa fel încât să-și asigure reușita.

În primul rând, trebuie să știe să-i convingă pe părinți că au un scop comun; acela de a le asigura o educație solidă copiilor, pentru a le asigura integrarea socială și reușita în viață, să-i facă pe aceștia să înțeleagă că numai prin colaborare și efort comun vor putea realiza acest lucru.

În al doilea rând, învățătorul trebuie să-i ajute pe părinți să înțeleagă că școala este importantă pentru copii și că, pentru a avea rezultate bune, ei trebuie să-i ajute în activitatea de învățare, deoarece, numai dacă copilul înțelege că activitatea sa este importantă pentru părinți, va avea o atitudine pozitivă față de învățătură și va obține rezultate bune.

De asemenea, prin activitățile pe care le realizează cu părinții, trebuie să contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre părinții tuturor elevilor, determinându-i pe aceștia să accepte că ceea ce contează cu adevărat sunt faptele pe care le fac și nu nivelul de trai, gradul de instruire și educație al familiei, grupul etnic sau religios de care aparțin.

Dacă învățătorul a reușit să construiască relații pozitive între elevii clasei, între fiecare elev și părinții săi, între părinții tuturor elevilor, atunci și relația sa cu părinții va fi una pozitivă, care va asigura un climat favorabil educării elevilor și obținerea unor rezultate bune.