Cu siguranță v-ați pus cel puțin o dată întrebarea: cum îl determin pe copil să citească? Este atât de simplu. Prin puterea exemplului! Încă de la cea mai fragedă vârstă, de când bebe poate sta pe burtă, apoi când acesta începe să își ridice căpșorul, le oferim o imagine de ansamblu despre lumea în care a sosit. Mai întâi folosim cărțile cartonate, cu imagini mari, viu colorate, care să îi atragă atenția, urmând ca treptat să schimbăm atât dimensiunea imaginilor cât și conținutul cărților.
Pentru bebeluși, începem prin a le oferi cărți de dimensiuni potrivite mânuțelor sale pentru a le putea mânui.
Încă din primele luni de viață, cartea trebuie să fie la îndemâna copilului. Cum pregătim spațiul potrivit? Amenajând un colt de lectură la un nivel cat mai jos, pentru a ușura accesul copilului către carte. Colțul de lectură trebuie să fie amenajat cât mai atractiv: cu pernuțe, saltea/ covoraș, personaje din povești.
Cu cât copilul copilul mic se familiarizează mai devreme cu cartea și mânuirea ei, cu atât mai repede schimbăm atât textura, dimensiunea cărții cât și conținutul acesteia; de la cărțile mici și cartonate pot face trecerea către cele de mărime medie și cu un conținut mai elaborat. Familia este primul mediu în care copilul are contact cu cartea, urmând ca odată cu intrarea în colectivitate, să se continue accesul către lectură cu ajutorul cadrului didactic.
Pentru preșcolari, cărțile de povești și imaginația sunt spațiul ideal care le oferă confort și încredere în abilitățile personale și deschiderea lor către lume. Mintea lor este deschisă spre imaginație, astfel că orice propoziție prinde sens și culoare din perspectiva preșcolarului. Fiecare dintre noi am fost atrași la un moment dat de un anumit tip de cărți, fie ele cărți de povești, de literatură universală sau benzi desenate.
Obișnuința noastră de a ne crea singuri starea de relaxare și de confort ne conduce către a ne așeza mintea și creativitatea într-o altă oază. Daca unii preșcolari se relaxează cel mai adesea construind diferite construcții folosind piese lego, fie colorând, majoritatea preșcolarilor de grupă mare aleg cărțile de povești.
Sub atenta îndrumare a cadrului didactic sau a părintelui, preșcolarul deslușește tainele textului transpus pe hârtie, punând la început sunetele în silabe, apoi silabele în cuvânt. Citirea selectivă a textului cu plăcere, fără a fi forțat de către adult, face ca preșcolarul să fie optimist și să aibă o mai mare atracție către citit: „Exersarea este mama învățăturii!”.
Dar cum ne dăm seama dacă preșcolarul percepe ce citește? Punem în aplicare metoda desenului. Preșcolarul va desena scena citită/ descrisă de către cadru didactic/ părinte. Este posibil ca acesta să deseneze și din imaginația sa în plus față de ceea ce era reprezentat în scena auzită. Așadar, adultul are sarcina de a clarifica împreună cu preșcolarul care dintre imaginile desenate fac parte in imaginația lui.
Cititul de plăcere este indicatorul unei minți care a pornit independent în căutare, care simte nevoia de cunoaștere dincolo de obligațiile impuse de către adult. Atunci când vedem că un copil își ia o carte in mână și o deschide zâmbind, apoi îl auzi citind cu încântare, este de la sine înțeles că are competența de a recepta conștient mesajul verbal.
Dincolo de aceste detalii, atracția față de citit este și o chestiune temperamentală. Copiii introvertiți, cărora le place să observe lumea, sunt mai cufundați în lectură decât copiii extrovertiți. Acești copii dau dovadă de atenție voluntară, și ierarhizează în vârful piramidei plăcerea lor pentru citit.
În concluzie, dacă lectura nu vine din plăcere și este impusă de către adult, preșcolarul are nevoie de exerciții de decodare a textului . Când copilul face sinteza sunetului în silabe, a silabelor în cuvânt, și acest exercițiu pare a fi dificil pentru copil, trebuie repetat de mai multe ori folosind biletele procurate de către adult. După această etapă, presupunând că vine și lectura de plăcere, cărțile trebuie să fie alese de către copil și să fie cât mai apropiate de ceea ce îi atrage cel mai des.