Școala de azi: Cum mai reușim să motivăm elevii?

Copiii sunt însetați de cunoașterea lumii din jurul lor. Ei trebuie încurajați să se gândească la ceea ce fac și nu la cât de bine execută. Însă putem și trebuie să-i influențăm. Misiunea pedagogilor nu este nici să motiveze elevii, dar nici să stea degeaba; misiunea lor este de a oferi condițiile care facilitează procesul învățării. După cum au formulat unii psihologi, provocarea este să nu așteptăm „până când este interesat un individ, ci să oferim un mediu stimulator care poate fi perceput de către elev drept conținând opțiuni viabile și valoroase, care pot duce la performanță și învățare încununate de succes”.

Cercetările disponibile ne arată că, dacă încurajăm copiii să se implice complet în activitatea la care lucrează și să nu-și mai facă griji legate de performanța lor, contribuim la „un tipar motivațional care are mari șanse să promoveze o implicare de lungă durată și performanță în procesul de învățare”. Însă cum stimulăm motivația copiilor și cum obținem acel sentiment al descoperirii? Mai mulți autori s-au oprit asupra câtorva sugestii:

• Folosirea învățării active. Ca și adulții, copiii învață cel mai eficient când pot să vadă  și să atingă, nu doar să stea în bancă și să asculte.
• Oferirea unui motiv pentru teme. „Dacă o temă nu este valoroasă în sine, probabil n-ar trebui să o dați”. Ar trebui să le oferim măcar un indiciu elevilor la fiecare temă.
• Stârnirea curiozității. Oamenii sunt curioși prin natura lor față de ceva căruia nu-i pot anticipa rezultatul final, sau, odată ce află acest rezultat, față de aspectele neprevăzute. Adulții care citesc povești  opresc la mijlocul frazei și întreabă: „Ce crezi că urmează?” sau „De ce crezi că a făcut asta?”. Aici stă sursa motivației intrinsece și, exploatând cu pricepere acest aspect, putem atrage și elevii mai mari către activitate.
• Fiți un exemplu. Copiii ar trebui să-și audă profesorul vorbind despre ce aspecte îi plac în meseria lui și să-l vadă că are preocupări intelectuale pentru propria-i plăcere. Profesorii mai pot oferi un exemplu și când admit că nu știu ceva.
• Nu respingeți greșelile. Profesorii experimentați ascultă cu atenție când elevii greșesc. Nu se enervează, deoarece știu că greșelile nu înseamnă neapărat neglijență sau lene. Greșelile oferă informații despre cum gândește elevul. Nu ar trebui corectate rapid fără să fie explicate. Chiar mai important, este puțin probabil ca elevii care se tem de greșeli să ceară ajutor, să-și asume riscuri din punct de vedere intelectual și să fie motivați.

Rolul elevilor în învățământul tradițional este să rețină informațiile transmise de profesor iar pentru a facilita procesul aplicăm recompensa pentru succes, pedeapsa pentru eșec și un sistem de notare elaborat pentru a nu pierde din ochi transferul de informație.

Studiile au demonstrat că participarea la grupuri cu o bună funcționalitate și cooperare face ca elevii să aibă o părere mai bună față de sine, față de ceilalți și față de obiectul de studiu. Învățarea prin cooperare are succes atât pentru copiii de grădiniță, cât și pentru elevii din clasele mari, pentru elevii care fac eforturi să înțeleagă, dar și pentru cei care prind din prima. Totuși, pe cât este de vital să ne rupem de contextul tradițional individualist și de setările competitive, pe atât este de important sa depășim modelul behaviorist de instruire.

În acest moment, sarcinile care le sunt date copiilor implică foarte puțin gândirea creativă și foarte mult învățatul pe de rost. Informația este prezentată în mod abstract, disociată de contextele în care ar putea avea un rol evident pentru viața de zi a copiilor. Subiectele sunt prezentate când sunt cerute de programa școlară, și nu când anumiți copii sunt interesați în mod special gata să învețe despre ele.

Ne întrebăm de ce elevii nu sunt motivați, de ce abandonează școala, de ce devin violenți de ce nu se ridică la așteptări, în contextul unei programe școlare neatrăgătoare. Ne înfuriem când visează cu ochii deschiși sau inventează ceva să se amuze. Fiecare profesor căruia i se spune ce materie să acopere, când să o predea și cum să evalueze performanța copiilor știe că entuziasmul față de muncă pălește brusc când intervine controlul. Dacă învățarea se reduce la a urma ordine, elevii pur și simplu nu o vor recepta cum ar fi făcut-o dacă ar fi avut ceva de spus despre ceea ce trebuie să execute.

În fiecare zi ar trebui să fie cel puțin un interval de timp în care copiii să poată alege ce vor face: să înceapă cu temele, să scrie în caiet, să citească ce vor sau să lucreze la proiecte artistice.

Bibliografie
1. Alfie Kohn- Pedepsiti prin recompense, Editura MULTI MEDIA EST PUBLISHING, 2014
2. Thomas Gordon, Noel Burch- Profesorul eficient, Editura Trei, 2011