Mediul școlar este purtătorul multor modele de semnificare a lumii, școala reprezentând o mare diversitate culturală, într-un continuu proces de integrare realizat prin dialog şi încredere. În mediul școlar, procesul de integrare se bazează pe introducerea  experienței culturale a noului venit în experiența comună a clasei, clasa remodelându-se în consens cu noul venit. Așa cum educația poate avea un caracter intercultural, la fel de bine și lectura se poate baza pe o armonizare interculturală,  punând accent pe procesul de comunicare interculturală. Comunicarea interculturală se bazează pe stabilitate și schimbare, fiind un schimb între persoane sau grupuri care fac parte din culturi diferite.

Ca elevii noștri să ia contact cu lectura interculturală, trebuie să posede o „capacitate de interculturalitate” care este rezultatul unui intens proces de învățare. Trebuie să educăm copiii să-și lărgească capacitatea de percepție pentru tot ceea ce este străin, să-i învățăm să accepte pe alții ca fiind altceva, dar tot atât de bun. Într-o activitate de lectură interculturală, fiecare membru trebuie să-şi cunoască nucleul propriei culturi, cunoașterea complexului cultural realizând structurarea şi utilizarea complexelor interculturale dintre culturi.

Ca lectura interculturală să se realizeze în condiții optime, este nevoie de un mediator şi de o activitate de mediere. Pentru profesori, mediatorul este un colaborator care realizează o mulțime de sarcini ale profesorilor, el fiind în legătură cu exterioritatea școlii. Lectura interculturală poate fi influențată de modul cum înțelege profesorul diferența culturală.

Se observă în ultimii ani o scădere a interesului faţă de lectură.  Sunt elevi care nu au o bibliotecă acasă şi atunci școala este cea care trebuie să stimuleze interesul şi dragostea pentru citit.  Profesorii, bibliotecarii, dar si părinții trebuie să stârnească interesul elevilor pentru lectură prin activităţi atractive şi variate.

Chiar dacă trăim într-o societate tot mai mult stăpânită de calculator, internet şi alte mijloace de transmitere a informației pe căi rapide, lectura rămâne totuși mijlocul prin care oamenii își pot completa cultura singuri, fără niciun ajutor. Lectura cărții rămâne, pentru fiecare dintre noi, metodă principală de studiu şi de cultivare continuă, cultivarea limbii fiind obiectivul esențial de înzestrare a elevului cu o cultură comunicațională şi literară de bază.

La școlari, scopul activităților de lectură este acela de a-i face să iubească cartea, de a dezvolta gustul elevilor pentru citit și de a forma progresiv un tânăr capabil să înțeleagă lumea din jurul său. Lectura ajută enorm la îmbogățirea cunoștințelor elevilor, la constituirea  unui vocabular bogat şi nuanţat, la educaţia estetică, la dezvoltarea dragostei pentru frumos. Numai trezindu-le interesul pentru citit, îndrumându-i, verificându-i şi stimulându-i elevii vor  simţi o sete permanentă de lectură, de cunoaștere pentru lărgirea orizontului cultural. Elevii trebuie învățați că lectura te delectează, te instruiește, te îndrumă să-ţi perfecționezi vorbirea, este într-un cuvânt un prieten ce nu te lasă la greu. Prin cultivarea lecturii, se dezvoltă capacitaţile de exprimare orală şi scrisă, abilităţile de cooperare şi comunicare, dar şi dezvoltarea unor atitudini democratice.

Cititul este considerat  unul dintre cele mai de preţ instrumente ale activității intelectuale. „Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura îi satisface această pornire, îl încântă… Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineret trebuie să intereseze şi  pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret”.

Pentru a fi „gustată” de elevi, lectura trebuie să îndeplinească anumite cerinţe: trebuie să fie „fidelă” textului, să fie „adecvată şi adaptată”, să fie „logică, expresivă şi emoţională”. Ca lectura să reuşească, profesorul trebuie să cunoască caracteristicile esenţiale ale textului, respectând faptul că fiecare operă are o vibraţie proprie, subliniind mijloacele artistice cu ajutorul tonului, al pauzelor, al accentuării unor cuvinte.

Profesorul trebuie să urmărească atât propria lectură cât şi lectura elevilor, el fiind obligat să fie un model pentru cititorii  pasionați. Profesorul trebuie să fie la curent cu toate exegenezele referitoare la arta cititului, să facă diferenţă între cititul ştiinţific, cititul retoric şi cititul literar, între lectura hipologografică şi cea hiperlogografică. Numai lecturând corect, elevul poate să-şi pună el însuşi probleme,  poate cerceta unele fapte ce pot fi utilizate în situaţii noi.

Există două tipuri de elevi: cei care lecturează din satisfacţie, din dorinţa de a cunoaşte de a se perfecţiona şi de a-şi lărgi orizontul, şi cei care lecturează din obligaţie, de frica părinţilor, a profesorilor şi a notelor. Ca interesul pentru lectură să fie stimulat, ca lectura să devină o sursă de informare şi de plăcere,  profesorul trebuie să schimbe motivaţia extrinsecă în motivaţie intrinsecă. În timp ce lectura hipologografică este stângace, dependentă, cu slab randament,  lectura hiperlogografică este avizată, autonomă şi productivă.

Pentru a ajunge la cititul literar şi la lectura hiperlogografică, elevul trece prin mai multe  tipuri de lectură: lectura liniară, receptivă, literară, informativă, exploratorie,  de cercetare, rapidă. Lectura unui text trebuie să fie corectă, fluentă, conştientă, expresivă, dar şi critică fiind însoţită de analiză, comparaţie şi evaluare, elevul putând lectura în trei feluri: lent, normal şi rapid.

Elevul trebuie  să fie familiarizat cu lectura circulară sau lectura „globală”, cu lectura în diagonală sau lectura „măturat”, cu lectura selectivă sau lectura „reperaj”. Lectura critică nu se poate efectua decât dacă se cunosc toate subsecvenţele care îi introduc pe elevi în metodologia lucrului cu cartea .

Îndrumând elevii la lectură,  profesorul poate urmări creșterea dorinței elevilor  de a deschide şi de a citi cărti, conștientizarea rolului  lecturii pentru dezvoltarea  exprimării libere, dezvoltarea simțului estetic prin lectură, dezvoltarea cultului pentru valori, îmbogățirea cunoștințelor  cu  privire  la  viaţa  şi  opera  scriitorilor,  stimularea imaginației şi a creativității verbale, educarea atitudinii  de a intra în relaţie cu ceilalţi, stimularea spiritului de colaborare şi de competiție al elevilor.

Ca lectura elevilor mei să devină o obișnuință, ca scriitorii să devină prezențe grăitoare adevărate, vii, pentru a fi cunoscuți şi îndrăgiţi de elevi, iar elevii să nu mai citească din obligație am dirijat şi controlat atât lectura din interiorul, cât şi din exteriorul clasei. Am planificat, organizat şi desfășurat activități diverse ce au avut ca scop cultivarea gustului pentru lectură, încurajând apropierea autentică a elevilor de carte. Am organizat vizite la biblioteca școlară, am realizat chiar o minibibliotecă a clasei unde fişele de împrumut au fost completate de bibliotecarul clasei.

Deoarece lectura continuă modelează personalitatea, am recomandat elevilor lecturile potrivite vârstei, lecturi ce sunt cu adevărat instructive şi educative. Am apelat la programa şcolară, de unde am selectat scriitori şi opere plăcute pentru elevi, organizând concursuri „Ce ne place să citim”, „Colţul cititorului”. Am apelat la povestiri, nuvele şi romane care prezintă adevărate modele de viată, o împletire a personajelor pozitive şi negative,  elevul având posibilitatea să gândească singur, să înveţe ceva din aceste lecturi. Am realizat dramatizări, joc de rol şi mimă, elevii putând să intre în pielea personajului preferat.

Pentru a dezvolta imaginația, creativitatea, puterea de motivare şi de argumentare a unor valori estetice,  am propus activități de creație cerând elevilor să realizeze coperta unei cărți, lucrări plastice reprezentând personaje preferate, dar şi crearea unor teme cu temă impusă sau la alegere.

Ca lectura sa fie o modalitate de armonizare interculturală am solicitat elevilor să găsească informații despre prozatorii străini preferați, să le găsească un corespondent între prozatorii români şi să  realizeze o paralelă între activitatea literară a unui prozator român şi a unui prozator străin. În cadrul acestor activități, am organizat concursul „Excursii literare imaginare…”.

Tot pentru a-i apropia pe elevi de lectură,  am vizitat câteva case memoriale, familiarizându-i cu mediul în care au trăit scriitorii, trezindu-le astfel interesul de a le citi opera. Am organizat recenzii de cărți, invitând și câțiva bibliotecari, am mers la librării şi câteva târguri de cărți pentru a-i apropia tot mai mult pe elevi de acest obiect sfânt, cartea. Am mers cu elevii la vizionarea unor piese de teatru,  am organizat șezători literare,  am alcătuit liste de cărți pe diferite tematici, elevii având posibilitatea de a-şi alege cărțile lecturate cu plăcere. În holul școlii am montat un panou cu titlul „De la elevi,  pentru elevi…..”, unde elevii au putut  scrie citate celebre întâlnite în cărțile citite, ei putând recomanda și  colegilor să citească o anumită carte. Deoarece lectura e o călătorie prin intermediul căreia te descoperi, am inițiat activitatea „Eu sunt…”, prin care elevii intrau în pielea scriitorilor,  prezentând viața și activitatea literară.

Pentru a transforma elevul într-un cititor pasionat de lectură, profesorul trebuie să se  implice continuu. Treptat, îl apropie pe tânăr de opera literară, încurajându-l în formularea de opinii argumentate, prin exerciții cu conținut creativ. Astfel, lectura devine un mediator al formării, devenirii, reușitei – „o formă a fericirii”, după cum spunea Fernando Savater.

Bibliografie
Antonescu, S.M., Fortin, S. (2009). Lectura copiilor şi adolescenţilor. Bucureşti: Editura Semn de carte.
Balotă, Nicolae (1978). Arta lecturii. Bucureşti: Editura Cartea românească.
Cerghit, Ioan (2006). Metode de învăţământ. Iaşi: Editura Polirom.