Studiu privind învățarea vizuală

Învățarea vizuală decurge din activitatea de instruire care implică folosirea imaginilor, indiferent de modul în care sunt prezentate. La acest stil de învățare, receptarea, prelucrarea, stocarea și reactualizarea informației se realizează mai eficient folosind mijloace și tehnici de comunicare vizuală. Stilurile de învățare de bază, având drept criteriu componenta genetică, sunt: vizual, auditiv și tactil-kinestezic, fiecare din ele având anumite caracteristici.

La instituţia de învăţământ în care îmi desfăşor activitatea, la începutul fiecărui an şcolar, se aplică elevilor chestionarul pentru determinarea stilurilor de învăţare. După interpretare, dirigintele fiecarei clase afişează rezultatele într-un tabel, pe coperta interioară a catalogului, pentru ca informaţia să fie la îndemâna fiecărui profesor.

Documentele privind stilurile de învăţare (chestionar, interpretare şi tabel afişare rezultate), au fost primite si aplicate, la nivelul instituţiei noastre din anul școlar 2006- 2007. În cadrul comisiei diriginţilor, au fost prezentate şi discutate informaţii, provenite din literatura de specialitate, care detaliau caracteristicile fiecărui stil de învăţare şi ofereau sugestii de activităţi profesorilor.

Astfel, pentru stilul de învăţare vizual, am notat următoarele întrebări şi răspunsuri:

a. Cum învaţă elevul ?

  • prefeă să vadă cuvintele scrise (explicaţii, instrucţiuni ş.a.);
  • preferă să vadă o imagine, nu să asculte o descriere;
  • îi place să-şi înfrumuseţeze spaţiul de învăţare;
  • preferă prezentările power point, fotografiile şi ilustraţiile cu un conţinut tiparit si rezumatele scrise;
  • percepe şi fixează informaţia mai ales prin folosirea diagramelor, tabelelor şi hărţilor.

b. Ce poate face profesorul ?

  • foloseşte metode care operează în registrul figural şi simbolic;
  • utilizează explicaţia, demonstraţia, jocul cu ajutorul imaginilor, hărţilor, graficelor, modelelor, machetelor;
  • realizează şi furnizează elevilor, mijloace de învăţămînt vizuale;
  • utilizează mijloace si echipamente tehnice variate: computer, video, retroproiector, videoproiector, camera de filmat, circuit inchis TV, fotografii, Internet etc.
  • foloseşte tehnici de comunicare vizuale şi audio-vizuale.

Studiu de caz: Determinarea ponderii elevilor care au stilul de invăţare vizual la clasele din încadrare.

Ipoteză: Predomină stilul de învăţare vizual, cu o pondere cuprinsă între 60 % şi 65 %.

Argumente:

  • elevii sunt mai orientaţi către învăţarea vizuală, deoarece utilizează în viaţa de zi cu zi diverse aplicaţii softwer (aflate pe tabletă, telefon, P.C.), care folosesc imagini intuitive cu scopul de a face informaţia mai accesibilă;
  • experienţa mi-a arătat că elevilor le face plăcere şi devin interesaţi atunci când în lecţie sunt folosite imagini;
  • statisticile arată că stilul vizual este specific pentru 65% din populaţie, cel auditiv pentru 30 %, iar stilul tactil-kinestezic pentru 5 % din populatie.

Chestionarul privind determinarea stilului de învăţare a fost aplicat la 12 clase cu 221 elevi prezenţi. Rezultatele obţinute au fost înregistrate şi analizate, constatându- se următoarele:

– Din cele 12 clase, la 6 clase a predominat stilul vizual, la 5 clase stilul auditiv şi la una din clase stilurile vizual şi auditiv au avut ponderi egale.
– Din totalul de 221 elevi chestionaţi, 48% au stilul vizual, 40% stilul auditiv şi 12% stilul tactil-kinestezic.

Concluzii

Analiza rezultatelor obţinute după aplicarea chestionarului mi-au confirmat parţial ipoteza. Stilul vizual este predominant, dar cu o pondere mai mică decât am prognozat.

Specialiştii afirmă că stilul de învăţare se formează prin educaţie şi educaţia în şcoala românească se bazează pe comunicarea verbală. Deşi sunt promovate de politicile educţionale, deşi sunt utilizate la clasă, tehnicile de învăţare vizuală nu sunt aplicate în mod consecvent, iar la unele discipline chiar foarte rar. Presupun că acesta este motivul procentului mai mic de elevi cu stil de învăţare vizual decât am anticipat.

Bernadette Merenne- Schoumaker preciza, în „Didactica Geografiei”, că elevii nu pot identifica elementele unui peisaj, dacă nu le-au conştientizat în prealabil fie printr-o instruire, fie printr-o experienţă personală. Şcoala franceză, de altfel, pune accent pe citirea peisajelor (Lecture de paysages) în predarea şi învăţarea geografiei, propunând fişe metodologice pentru citirea fotografiilor de peisaj. De asemenea, profesori ai Asociaţiei de Geografie din Marea Britanie propun suporturi pentru a susţine Geografia vizuală (Visual Geography) bazată pe învăţarea prin intermediul imaginilor.

Studiile în domeniu atrag atenţia că profesorii trebuie să îmbine limbajele verbale cu cele nonverbal, structurile imaginative cu cele verbale. Nu ar trebui accentuată învăţarea auditivă în dauna învăţării vizuale sau invers. De altfel, fiecare stil de învăţare, inclusiv învăţarea vizuală, prezintă avantaje şi dezavantaje. Avantajele sprijinirii stilului de învăţare vizual (al utilizării mijloacelor vizuale în procesul instructiv- educativ) sunt multiple:

  • determină motivarea şi implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare;
  • elevii realizează mai rapid conexiuni, percep, analizează şi sintetizează cu mai puţin efort, deoarece informaţiile transmise sunt concrete şi mai accesibile înţelegerii (informaţia este la îndemână dedesubtul imaginii);
  • sprijină exersarea inteligenţei vizual- spaţiale ce dezvoltă abilităţi de observare conştientă;
  • impact emoţional mai mare ce poate sensibiliza elevii pentru problemele studiate (imaginile sunt puternic conectate la structurile afective);
  • stimulează creativitatea şi imaginaţia.

Dezavantajele şi limitele sprijinirii stilului de învăţare vizual (al utilizării mijloacelor vizuale în procesul instructiv- educativ) trebuie luate în considerare:

  • limitările sunt determinate de resursele materiale, pentru că învăţarea vizuală trebuie susţinută de mijloace de învăţământ variate, de calitate, suficiente şi mai ales funcţionale;
  • timpul este, de asemenea factor limitativ deoarece , pe de o parte programele sunt încă destul de încărcate, pe de altă parte necesită un volum mai mare de lucru pentru profesor care trebuie, în cele mai multe cazuri, să-şi realizeze singur materialele vizuale;
  • folosirea consecventă este limitată şi de condiţiile de lucru cum ar fi numărul prea mare de elevi, sălile mici etc.;
  • utilizarea în exces duce la la dezvoltarea gândirii concrete, intuitive în defavoarea gândirii abstracte, conceptuale.

Dar şi în condiţiile unor limitări, profesorul poate integra reprezentările în procesul instructiv-educativ, folosind acele tehnici didactice vizuale care permit abordări diferite, pot fi adaptate la diverse conţinuturi şi la resursele disponibile, care au potenţial stimulativ şi formativ.

Bibliografie:
1. Day J., (1998), Vizualizare creativă împreună cu copiii. Ghid practic., Editura Teora Bucureşti.
2. Dulamă M. E., (2000), Elemente din didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj Napoca.
3. Merenne- Schoumaker B., (1998), Didactica Geografiei, Editura All, Bucureşti.

 

Accesări: 444

Articole asemănătoare