Învățătorul contemporan

Ne întrebăm adeseori ce e dascălul din zilele noastre? Un profet, un luptător, un învingător, un pesimist, un nemulțumit, un adaptabil, un paznic, un empatic, un facilitator, un iubitor, un implicat, un dicționar universal, un deschizător de drumuri, un făuritor de caractere sau un modelator de suflete…? Lista e lungă, poate continua la nesfârșit. De ce are el aceste însușiri? El este un profet într-o luptă continuă cu programa școlară, din ce în ce mai pesimistă, făcându-l nemulțumit când apare în fața elevilor și le prezintă complicatele abecedare și puținele resurse materiale. E un învingător, căci dispune de resurse sufletești nelimitate, ce-i permit să izbândească în actul predării. E adaptabil, se pliază după potențialul fiecărui elev, fiind pentru ei atotștiutor, o sursă inepuizabilă de cunoștințe, jocuri, tehnici de stimulare. Calitățile sale, caracterul său devin copiile fidele pentru elevii săi, cărora le modelează cu îndemânare, răbdare și blândețe personalitatea.
De ce am ales meseria de dascăl?

Încă de mică mi-a plăcut să domin copiii din grupul de prieteni cu tot felul de cunoștințe care pentru ei erau noi. Mi-a plăcut sa fiu informată ca să-i informez și pe alții. Am avut norocul, de asemenea, să am parte de o învățătoare pe placul meu, răbdătoare, calmă, cu mult tact și foarte apropiată de copii. Mereu o imitam acasă când veneam de la școală și îmi dau seama și azi când sunt la catedră că am copiat-o foarte bine. Mă privesc uneori dintr-un colț al clasei și văd asemănări cu fosta mea învățătoare în inflexiunile vocii mele, în explicațiile clare și suplimentare pe care le dau elevilor mei. Nu este un clișeu dacă spun că doamna învățătoare m-a făcut să-mi descopăr vocația.

Făcând o comparație între învățământul de acum 25 de ani, când eu eram în clasa I, și cel din zilele noastre, când eu am clasa I, pot spune că există multe diferențe, de la conținutul programei, până la elevi și părinți.

Îmi amintesc cu drag de abecedarul meu simplu, cu miros de cerneală, aerisit, cu desene frumoase și litere pe care nu le mai văzusem până atunci, neavând alte cărți să mă uit mai din timp, evident, cu atât mai puțin nu aveam Internet sau alte surse de informare.  Am la clasa I acum un abecedar încărcat, cu multe ilustrații ce distrag atenția de la silabele și literele scrise cu un font mic, ce este greu de citit chiar și pentru mine. Observ cu părere de rău că e mai importantă scrierea acum decât citirea. Unde sunt coloanele de cuvinte despărțite în silabe, propozițiile alcătuite din cuvinte ce se pot forma doar cu literele învățate? Unde citesc elevii mei? Bineînțeles că eu, ca un dascăl interesat, le aduc elevilor modele suplimentare pentru a ne exersa citirea. Sunt bucuroasă că văd și asemănări între mulți colegi de-ai mei și vechi dascăli: dragostea pentru meserie și dragostea pentru elevi.

Elevii de azi nu mai sunt ca mine, cu prea mult bun simț, cu un simț al răspunderii dezvoltat, cu simplitatea pe care o aduceam zilnic în ghiozdan pentru a mă bucura de toate lucrurile frumoase ale copilăriei. Elevii de azi se află sub influența Internetului, a televiziunilor, a grupurilor de prieteni ce socializează online, a lipsei de bun simț și a răspunderii. Consideră că li se cuvine totul, iar  părinții susțin toate ideile trăznite ale acestora. Copilul lor este centrul universului și toată lumea trebuie să-i facă pe plac.

Ne confruntăm cu nemulțumiri din partea părinților vizavi de calificative, dar ne lovim de nepăsarea lor atunci când le vorbim despre cum să-și sprijine mai mult copiii în învățare. Ne lovim de părinți care cred că ai lor copii știu foarte multe lucruri, au învățat alfabetul, cunosc toate poveștile, rezolvă calcule matematice, știu cântece și multe altele, pentru că sunt inteligenți, au reușit să învețe „singuri de pe internet”. O spun de parcă asta ar fi cumva un tip de învățare conștientă și de lungă durată. În contextul tuturor acestor situații contemporane, ne crește inima de bucurie când dăm de părinți și elevi „pe stil vechi”, caracterizați de toate acele însușiri de bun simț, respect și empatie de odinioară.

Eu sunt optimistă. Și lupt cu toate aceste probleme contemporane, mă adaptez nevoile adevărate ale copiilor, cu accent pe comunicare eficientă, cooperare, empatie. Prin activitățile extrașcolare desfășurate îi pun pe elevi în situația de a face diferența între adevăr și minciună, între violență  și buna înțelegere, între nepăsare și empatie, între lașitate și curaj. Sper cu toată ființa că eforturile mele se vor vedea mai târziu în comportamentul lor, în viața lor de școlari ai ciclului gimnazial și nu numai, când relațiile și atitudinile negative între indivizi se accentuează. Îmi doresc să le creez o bază solidă de deprinderi corecte necesare gestionării situațiilor conflictuale ce vor apărea la un moment dat.

Să fii dascăl într-o lume în continuă schimbare, într-o lume capricioasă și superficială nu este ușor. Accesul la meseria de dascăl se obține azi foarte ușor, prin studii și examene destul de permisive, dar să fii dascăl adevărat, să treci dincolo de programă sau de caiete, de tot ce este fizic, numai un adevărat maestru al sufletelor o poate face. Elevii simt nevoia să fie ascultați și înțeleși, au nevoie de afecțiune, de încredere, de respect. Odată ce se simt respectați, iubiți, înțeleși, vor deveni încrezători, independenți, capabili să treacă peste orice obstacol, capabili să spună „NU” când situația o impune, fără teamă sau jenă, capabili să spună, de asemenea, „MĂ BUCUR PENTRU TINE!” sau „BRAVO!”, fără invidie sau răutate.

Așadar, dragă dascăl contemporan, îți dau un sfat, dacă îmi permiți: Poartă-te cu elevii tăi așa cum ai dori să se poarte și alții cu propriul tău copil, învață-i așa cum ți-ar plăcea să fie învățat propriul copil și atunci lumea noastră va deveni mai bună, iar satisfacțiile vor crește! Sper și contribui la asta!

Accesări: 272

Articole asemănătoare