Educația formală reprezintă ansamblul acțiunilor și influențelor pedagogice proiectate instituțional în cadrul sistemului de învățământ prin structuri organizate ierarhic pe nivele și trepte de studii, în cadrul unui proces de instruire, sub îndrumarea unor cadre didactice specializate ce transmit informații cu scopul formării educabilului. Acest tip de educație este instituționalizat – se realizează în instituții dedicate exclusiv acestei activități. Cunoștințele sunt sistematizate, în funcție de orare, programe și manual. Procesul de învățare este eșalonat, cronologic, evaluat pe etape de școlarizare de către personal didactic specializat.
Educația formală este organizată sub forma activităților instructiv-educative concrete în cadrul procesului de învățământ. Pentru că este social acceptată ca formă principală de educație, educația formală este evaluată social, conform unor criterii socio-pedagogice ferme. Unul dintre avantajele acestui tip de educație este că, fiind generalizată, oricine are acces la acest tip de educație. Oferă posibilitatea realizării unei evaluări individualizate și a dezvoltării deprinderilor de muncă intelectuală a educabilului. În ceea ce privește dezavantajele, există predispunerea la rutină și monotonie, lipsa corelațiilor interdisciplinare și participarea activă redusă a elevilor. Structurarea cronologică implică nevoia de terminare a materiei și graba pentru parcurgerea programei școlare, rezultând, câteodată, tratarea superficială a unor teme.

Educația informală reprezintă ansamblul acțiunilor și al influențelor pedagogice exercitate în mod spontan, neintenționat și continuu asupra personalității umane, care nu își propun în mod deliberat atingerea unor țeluri pedagogice. Acest tip de educație nu este lipsită de caracter formativ, referindu-se la totalitatea influențelor educative neorganizate, nesistematice și nesubordonate unor finalități precise. „Educatori informali” pot fi toți cei care au influență asupra individului de-a lungul vieții, aceștia formând priceperi, deprinderi, structurează convingerile și atitudinile, interiorizează anumite valori, conturând astfel profilul psiho-social al educabilului.

Educația informală exprimă caracterul spontan al educației, liber de orice formalizare și o achiziție autonomă a persoanei dobândită în manieră întâmplătoare. Educația informală implică învățarea realizată în împrejurări diferite, cu grad scăzut de prelucrare. Printre cele mai importante caracteristici ale educației informale se numără conținutul extrem de variat al informațiilor acumulate de individ din totalitatea informațiilor cotidiene cu care se confruntă acesta. Informațiile nu sunt selectate sau prelucrate pedagogic, sunt aleatorii, achiziționate de cele mai multe ori involuntar. Cu toate acestea, educabilul are o mai mare libertate de acțiune și dispune de posibilitatea gestionării formării propriei personalități.

Educația formală presupune:

• predispunerea către rutină și monotonie;
• puține corelații interdisciplinare;
• activismul elevilor este redus;
• nu se fac legături cu experiența de viață;
• desfășurarea actului didactic în instituții specializate;
• obiective educaționale clar formulate;
• personal didactic specializat;
• cunoștințe sistematizate;
• proces de învățare eșalonat.

Educația informală este caracterizată de o serie de aspecte precum:

• oferă o mai mare libertate de acțiune individului;
• individul își corelează singur informațiile acumulate;
• natura practică a informațiilor;
• informațiile sunt preluate din viață;
• caracterul spontan al educației, liber de orice formalizare;
• învățare realizată în împrejurări diferite, cu grad scăzut de prelucrare.

Bibliografie

1. www.invatarepermanenta.ro/stiri/info-educativ/
2. Sorin Cristea, Dicționar de pedagogie, Editura Litera. Litera International, Chișinău – București, 2000.
3. Neacşu, I., Zgaga, P., Velea, S. – Formarea cadrelor didactice. Experiențe europene, Editura Universitară, București, 2007.