Stima de sine a elevului şi modul în care acesta se vede pe sine în relaţie cu ceilalţi şi cu activităţile pe care le desfăşoară zi de zi îşi va pune amprenta asupra stării de siprit, dar şi asupra succesului sau insuccesului activităţilor desfăşurate. O imagine de sine bună, încurajată de profesor (atât verbal, cât şi prin modalităţi non-verbale care, de multe ori, au un efect mai puternic) va duce la efectuarea cu succes a unor activităţi diverse, iar sentimentul de împlinire generat va genera noi şi noi împliniri.

Trebuie ţinut cont şi de faptul că această încurajare din partea profesorului poate fi, uneori, contraproductivă, elevul ajungând să fie dependent de aprecierile celor din jur şi să se considere pe sine bun doar pentru că ceilalţi îl consideră aşa. În momentul în care această apreciere încetează, el începe să îşi pună întrebări cu privire la potenţialul său şi valoarea sa ca persoană. Ori, fundamentul acestei stime de sine este bine să fe unul interior, bazat pe conştientizarea internă a forţelor proprii, şi nu unul exterior, bazat mai mult pe ceea ce spun alţii despre mine.

Greşelile, de asemenea, chiar dacă atrag critici şi dezamăgiri, în interiorul persoanei care vrea să îţi dezvolte stima de sine vor fi văzute ca paşi normali spre dezvoltare, ca trepte, ca încercări. Bineînţeles că tendinţa generală a oamenilor din jur este de a descuraja elevul, copilul tânărul sau chiar adultul în momentul în care acesta a întâmpinat o anumită dificultate. Însă această concepţie este greşită, întrucât nu aduce niciun beneficiu nimănui: nici celui care a avut parte de un insucces (minor sau important), nici celor care generază astfel de idei descurajatoare.

Orice elev, indiferent de vârstă, ar trebui ajutat să înţeleagă cele Şapte Principii Înţelepte inventariate şi discutate pe larg în cartea lui Stephen Glenn şi Jane Nelsen Crescând un copil încrezător în sine într-o lume indulgentă. Un prim principiu se referă la percepţia propriei capacităţi. Chiar dacă elevul, de exemplu, nu se descurcă bine la şcoală, chiar dacă nu este apreciat nici de profesor, nici de părinţi acasă, conform acestui principiu, el este conştient de ceea ce este capabil, de puterea lui interioară, de domeniul la care el se pricepe cel mai bine (chiar dacă acest domeniu nu se regăseşte printre materiile predate în şcoală, în cadrul educaţiei formale). El este conştient de valoarea sa, de domeniile în care el este bun, iar aceste dezaprobări sau insuccese pe plan şcolar sunt percepute punctual, iar nu ca o reflectare a întregii sale personalităţi şi ca o oglindă a competenţelor sale.

Următoarele principii se referă la percepţia importanţei în relaţiile primare (elevul ştie că este o perosană importantă în contextul în care se află, că el contribuie semnificativ la bunul mers al lucrurilor – fie şi în sala de clasă – prin simpla lui prezenţă şi prin comportamentul adecvat), percepţia influenţei personale asupra vieţii (elevul este conştient de faptul că nu lucrurile i se întâmplă, ci că el, prin atitudinea şi prin mentalitatea  adoptate, determină contexte şi interacţiuni din jurul lui. El ştie că poate influenţa într-o anumită măsură ceea ce se întâmplă cu el şi poate decide cum să răspundă în anumite împrejurări).

Un alt principiu se referă la abilităţile intrapersonale, dar şi la capacitatea de a-şi înţelege propriile emoţii şi de a le folosi pentru a se dezvolta pe sine dar şi relaţiile cu cei din jur. Abilităţile interpersonale (de adaptare, comunicare, ascultare, empatie, colaborare, cooperare sau chiar şi coordonare) sunt foarte importante, alături de cele sistemice (de responsabilitate, seriozitate, flexibilitate şi integritate) şi de cele de judecătă (capacitatea de a-şi folosi înţelepciunea şi de a evalua anumite situaţii în funcţie de conştiinţa şi valorile proprii).

Toate aceste Şapte Principii Înţelepte nu pot fi învăţate de elevi din cărţi, nu pot fi explicate nici de profesor/ diriginte / învăţător la şcoală, şi nici de părinte acasă. Elevii pot să descopere toate aceste lucruri, să le dezvolte şi să se perfecţioneze ca indivizi doar prin propria experienţă. Aceste elemente nu pot fi învăţate teoretic, stima de sine nu este înţeleasă şi aplicată citind despre ea, ci, pur şi simpli, trăind în această lume împreună cu colegii, cu profesorii, cu familia, cu prietenii, cu întreaga societate, descoperind zi de zi noi valenţe ale acestei existenţe, trăind dezamăgiri şi învăţând din propria experienţă cum să se raporteze la fiecare situaţie în funcţie de particularităţile ei pentru ca ei, în sufletul lor, să fie liniştiţi şi să îşi aibă sentimentul propiei valori, indiferent de ce se întâmplă în exterior: de o notă mică, de un proiect nereuşit, de descurajările din partea profesorilor, părinţilor, colegilor sau prietenilor.

Pentru a dezvolta stima de sine a unui elev, profesorul trebuie, în primul rând, să îl încurajeze să îşi dezvolte propriul mod de a se evalua, independent de ce se întâmplă în exterior, de ce aude de la ceilalţi sau de ce i se repetă în mod constant, pe baza experienţelor mai puţin plăcute pe care le-a avut în domenii mai puţin potrivite lui de-a lungul timpului. În al doilea rând, amintirea faptului că greşelile sunt paşi normali spre învăţare dar şi spre dezvoltare personală este un alt mod prin care stima şi imaginea de sine a unui elev pot creşte în momentul întâmpinării unui insucces. În al treilea rând, pentru a putea modela concepţia elevului faţă de sine este necesar ca profesorul să cunoască modul în care elevul gândeşte, vede viaţa, se vede pe sine, vede întâmplările zilnice din jurul său şi le interpretează. Discuţii deschise cu elevul prin care profesorul descoperă modul său de a gândi sunt o oportunitate a a-i modela gândirea şi percepţia despre viaţă şi lume, astfel încât să dezvolte o imagine benefică a încrederii şi stimei de sine. În al patrulea rând, stima de sine şi imaginea de sine vor fi îmbunătăţite dacă elevului i se explică faptul că munca depusă constant (fie ea intelectuală sau fizică, în domeniul şcolar sau în domeniul preferat de elev) este necesară pentru îmbunătăţire, şi nu pentru perfecţiune.

Întotdeauna vor exista eşecuri mai mari sau mai mici, dezamăgiri, lucruri făcute mai puţin bine. Acest lucru nu înseamnă că elevul nu a muncit destul şi ca nu este încă perfect. Ci că anumite aspecte pot fi îmbunătăţite în viitor, această îmbunătăţire desfăşurându-se pe tot parcursul vieţii. Nu există un moment în care elevul este perfect, iar atunci şi abia atunci va avea o imagine de sine bună şi o stimă de sine crescută. Nu. Această concepţie este greşită. Perfecţionarea va avea loc la nesfârşit, neexistând om perfect, ci perfectibil. Greşeli sau insuccese vor fi, însă acestea nu trebuie să afecteze stima de sine a elevului. întotdeauna este loc şi pentru mai bine, întotdeauna se poate depune mai multă muncă, însă munca este pentru îmbunătăţire, nu pentru a atinge perfecţiunea.

Atât timp cât elevul are o imagine bună de sine, fiind ghidat de profesor şi nu numai în acest proces de auto-descoperire, viaţa lui va fi mult mai echilibrată, comportamentul lui la ore şi nu numai se va îmbunătăţi semnificativ şi, prin urmare, succesul, realizările dar şi raportarea potrivită la insucces vor fi abordate cu inteligenţă, iar drumul spre perfecţionare şi continuă îmbunătăţire va fi mult mai uşor şi mai plăcut.

Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
2. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008;
3. Joiţa, Elena, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
4. Nelsen, Jane; Ed.D.; Escobar, Linda Disciplina pozitivă,  editura Playful Learning Jucării Educaţionale, Cluj Napoca, 2016.