Specificul activităților de educare a limbajului în grădiniță

Învățământul preșcolar constituie prima formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă, de asemenea reprezintă prima formă de socializare a copilului. În grădiniță se creează condiții optime pentru ca preșcolarii să se manifeste activ, dirijați permanent de cadre specializate. În toate activitățile desfășurate în grădiniță, activități de dezvoltare personală, activități pe domenii experiențiale, activități liber alese, preșcolarii realizează achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de a comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice.

Continuitatea dintre învățământul preșcolar și primar se realizează prin obiective comune, prin conținuturi și metode similare. Atât formele de organizare și desfășurare a unor activități, cât și metodele și conținuturile din învățământul preșcolar anticipează ciclul primar. Din punct de vedere psiho-somatic, cele două etape de vârstă (preșcolară și școlară mică) au multe trăsături comune, ceea ce asigură elementul de continuitate educațională.

Copilul de trei ani, confruntat pentru prima oară cu dificultățile adaptării la viața colectivă, în momentul intrării în grădiniță, se va integra mai ușor, mai rapid în sistemul școlar. Începutul socializării copilului în grădiniță, diversificarea relațiilor interumane (relații copil – adult, copil – copii) se continuă în ciclul primar, în cadrul organizat al învățării. Relațiile interumane devin tot mai complexe, se structurează pe criterii profesionale. Aceste relații noi impun dezvoltarea capacității de comunicare verbală și nonverbală, ca și formarea unor deprinderi de comportare civilizată, concomitent cu aprofundarea conștiinței de sine.

Activitățile desfășurate în învățământul preșcolar permit lărgirea orizontului cognitiv și afectiv al copilului. Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive se structurează prin reprezentările memoriei și ale imaginației, iar percepția realității se realizează emoțional și stimulează imaginația;

Copilul este interesat de spectacolul relaționării cu ceilalți și cu mediul natural și social, devine receptiv la acțiunile adulților, îi imită, transpune în joc comportamente ale acestora, participă la ocupațiile lor;

Progresele în plan senzorial-perceptiv se asociază dezvoltării motricității, creșterii atenției a cărei concentrație sporește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la peste 20 minute și chiar 45 minute la preșcolarul mare în joc, audiții sau vizionări de diafilme, filme, teatru pentru copii, etc.

Jocul, ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară, se realizează și fără un scop clar, ca plăcere gratuită. De la jocul legat de obiecte, la copilul de trei ani, se ajunge la jocul cu subiect și rol, care presupune adaptarea la rol și la partener, apoi la jocul cu reguli. Jocul rămâne o preocupare atractivă și la școlarul mic, dar este mai complex, implică funcții formative, funcții de relaxare și de facilitare a adaptării copiilor la activitatea de învățare, care devine activă, dominantă, de asemenea, funcții de dezvoltare psiho-fizică și de satisfacere a trebuințelor de activitate.

Conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbală: crește volumul vocabularului activ, se manifestă intens limbajul situațional, se exersează însușirea structurii gramaticale a limbii. Activitățile de educare a limbajului desfășurate în grădiniță formează abilități de comunicare ce facilitează învățarea citit-scrisului în clasa I. La preșcolari, limbajul are rolul unui „instrument activ și deosebit de complex al relațiilor copilului cu cei din jurul său și, în același timp, un instrument de organizare a activității psihice”.

În vorbirea unor preșcolari apar dificultăți de pronunție, tulburări ale ritmului de emisie, articulări alterate cauzate de factori fiziologici sau psihici. Acestea pot persista și la vârsta școlară mică, dar prin activități specifice și prin intervenția învățătoarei și a logopedului, aceste deficiențe pot fi remediate.

Particularitățile de vârstă ale școlarului mic prezintă unele similitudini cu acelea ale preșcolarului mare. În ciclul primar, prioritare sunt problemele adaptării școlare și ale învățării. Experiența adaptativă și achiziția cognitivă și afectivă din grădiniță asigură adaptarea școlară. Școala solicită intens intelectul copilului, el își însușește strategii ale învățării, înțelege rolul atenției și al reprezentării în activitatea de învățare, își formează deprinderea citit-scrisului și deprinderea de calcul care deschid noi orizonturi cognitive și afective.

Școlarul mic aprofundează conștiința de sine formată în grădiniță, se integrează într-o structură socială nouă, centrată pe interese profesionale, modelul este învățătorul, relațiile interumane se bazează pe randamentul școlar.

Deși activitatea predominantă este învățarea, jocul constituie o necesitate fundamentală a școlarului mic, jocul didactic capătă pondere, iar sarcinile didactice, deși implică eforturi intelectuale și motrice, sunt rezolvare cu plăcere, produc relaxare și satisfacție prin elementele de joc.

 

Accesări: 556

Articole asemănătoare