Educația outdoor este o formă de promovare a pedagogiei experiențiale, care este centrată pe persoană şi care are ca scop însuşirea experienţelor, împărtăşirea şi prelucrarea lor, extragerea ideilor şi adaptarea la alte situaţii. Deși numeroase sisteme de învățământ, din țări precum Olanda, Suedia, Slovenia, Spania, Portugalia valorifică intens, în toate ciclurile de învățământ, potențialul educativ al activităților outdoor, în Curriculumul Național educația outdoor este inclusă doar în Curriculumul pentru învățământul preșcolar (2008), sub titlul de activități „în aer liber” și în Curriculumul pentru educația timpurie (2019) – unde este utilizată sintagma „activități outdoor”. Deși conceptul nu este definit, este precizat totuși faptul că aceste activități se desfășoară într-o locație diferită de sala de clasă și se insistă pe importanța amenajării corespunzătoare a spațiului outdoor în vederea asigurării securității copiilor și a adaptării activităților la condițiile existente.

Pentru celelalte cicluri de învățământ, activitățile outdoor – deși destul de numeroase pe parcursul anului școlar, dacă includem și Programul național „Școala altfel” și, mai nou, ”Săptămâna verde” – sunt abordate intuitiv de fiecare cadru didactic, în lipsa curriculum de suport, care să să detalieze, să expliciteze și să exemplifice conținutul și specificul educației outdoor.

Conform Dicționarului praxiologic de pedagogie, activitățile outdoor sunt „activități care promovează învățarea în aer liber, activitățile recreative și distractive, programele de dezvoltare personală și socială, drumețiile în natură, excursiile montane, educația pentru mediu etc. Pentru înțelegerea specificului activităților outdoor, sunt necesare câteva delimitări conceptuale, informații foarte utile dobândite de participanții la cursul Erasmus+ „Learn English the fun way”, mai 2022. În primul rând, pentru că activitatea outdoor este asociată adeseori cu jocul didactic, este necesară să facem distincție între play/ playing (joacă) – activitate specifică vârstelor mici, fără reguli, spontană și fără obiective și didactic game (jocul didactic) – activitate educativă, cu caracter relaxant, dar organizată și orientată către atingerea unor obiective.

Prin urmare, o activitate outdoor, pentru a fi eficientă, trebuie planificată, organizată și trebuie să vizeze realizarea unor obiective. O a doua precizare se referă la legătura educației outdoor și natura, considerată cadrul principal al desfășurării acestui tip de activitate.

Există două categorii de învățare în mediu natural: a. învățarea în natură (learning in nature) și b. învățarea cu natura (learning with nature). Learning in nature se desfășoară în aer liber – parc, curtea școlii, munte etc. – dar natura este doar mediul ambiant plăcut, care stimulează inițiativa, starea de bine, receptivitatea, percepția senzorială, creativitatea participanților și nu obiect de studiu. Se pot desfășura cu succes activități outdoor de tipul learning in nature în care obiectivele să vizeze domenii precum: educația patriotică; educația interculturală; educația socială; educația artistică – teatru, literatură, desen etc; educația civică; educație pentru sănătate etc.

Activitățile de tipul learning with nature au drept obiect de studiu natura și fenomenele naturale. În acest caz, obiectivele vizează domenii din sfera științelor – matematică aplicată; educație ecologică; științele mediului; fenomene fizice/ chimice, tehnologie și noile tehnologii etc.

În promovarea incluziunii sociale, activitățile outdoor, care sunt forme de educație nonformală, sunt deosebit de eficiente. În primul rând, competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul activităților outdoor au o relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului și sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală. Se dezvoltă competenţe interpersonale, disciplina, responsabilitatea, inițiativa, creativitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/ competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine etc. –atât de necesare integrării active în societate și pe piața muncii. Metodologia utilizată diferă de pedagogia utilizată în educaţia formală, deoarece accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat. În al doilea rând, educaţia outdoor răspunde nevoilor de bază ale individului:

a) nevoia de a fi respectat; crește stima de sine a copilului, care devine mai comunicativ, își exprimă opiniile, propune soluții, își manifestă creativitatea și constată că e apreciat de ceilalți, este important în grup, iar deciziile sale contează pentru ceilalți;
b) nevoia de a fi responsabil; copilul primește sarcini pe care le poate îndeplini, se responsabilizează, contribuie la realizarea obiectivelor și a scopului activității, devine conștient de rolul lui în proiect și își asumă sarcina;
c) nevoia de a fi activ; copilul are o mai mare libertate de mișcare, se simte stimulat de activitatea desfășurată, participă activ, se însuflețește și se simte entuziasmat – atunci când profesorul se asigură că este implicat în activitățile grupului;
d) nevoia de a fi inclus social; prin specificul activităților outdoor, copilul depășește barierele integrării sociale -care pot fi de natură psihică, fizică, socială, emoțională sau economică – cu care se confruntă în sala de clasă, unde ierarhizarea e stabilă, bazată fie pe rezultate școlare, fie pe criterii economice; climatul competitiv din sala de clasă este înlocuit de unul suportiv, care încurajează exprimarea, să relaționarea și colaboreze;
e) nevoia de securitate; este satisfăcută atunci când condițiile desfășurării sunt sigure; profesorul evaluează posibilele riscuri și realizează un plan de management al riscului.

O etapă importantă a activităților outdoor este evaluarea, care oferă un feedback necesar planificărilor ulterioare. Măsurarea impactului se poate realiza în moduri foarte variate, chiar dacă unele păstrează caracter ludic: votare cu bețigașe, frunze, pietricele etc.; chestionare de evaluare; discuţii interactive între cei implicaţi, dar și observarea permanentă a comportamentului copilului. Uneori, mai ales în cazul copiilor cu CES, este utilă evaluarea realizată de părinți. Aceștia sunt primii care observă o îmbunătățire a comportamentului/ atitudinii copilului, care poate manifesta: interes pentru activitatea școlară, bucuria de a veni la școală, entuziasm crescut, inițiativă, dorință de comunicare, stimă de sine, abilități noi etc.

Bibliografie
1. Borțeanu, S., Brănișteanu, R., Clapou, C., Preda, V. (2016), Educația outdoor. Material de sprijin pentru educatoare, Editura Trend, Pitești
2. Cucoș, C. (2012), Este importantă educația de dincolo de ușa clasei?, www.doxologia.ro
3. Lungu, E., 2014, Activităţile de tip outdoor, ISJ Iaşi
4. Secelean, R.-N., 2013, Activităţi de tip outdoor – Posibilităţi şi modalităţi de organizare cu preşcolarii