Profesorul și provocările comunicării în context actual

În fiecare zi ne aflăm în interacțiune cu persoane care au opinii, sentimente, convingeri, așteptări diverse. Contextul actual și situațiile de învățare online sunt doi dintre factorii care au determinat, cel puțin teoretic, utilizarea mai frecventă unor modalități noi de comunicare aflate la dispoziția cadrelor didactice. Conștientizarea propriului stil de comunicare și al stilului de comunicare al celor din jur poate constitui un bun punct de plecare pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, fiind de la sine înțeles și acceptat faptul că fiecare persoana posedă o modalitate unică de a se exprima. Cum se pot dezvolta aceste abilități de comunicare? Opiniile experților în comunicare sunt diferite.

Capacitatea unui profesor de a realiza schimburi de idei cu alte persoane, de a le înțelege punctele de vedere, de a rezolva eventuale probleme apărute depinde de eficiența comunicării sale.

O comunicare deficitară în mediul școlar este într-adevăr pentru un profesor un mare obstacol în îndeplinirea obiectivelor și în stabilirea unui climat adecvat pentru învățare – exprimarea în mod ineficient are ca finalitate acțiuni ineficiente.

Există mai multe stiluri de comunicare: stilul de comunicare activ, stilul bazat pe stabilirea de conexiuni, stilul bazat pe teorie etc. Cei care au un stil de comunicare activ se caracterizează prin spontaneitate, energie, sunt direcți și deschiși, au tendința să ia decizii rapid, au gesturi largi, expresii faciale vivace, prezintă multă mișcare și implicare. Cei care preferă conexiunile sunt amabili, empatici, apreciativi și chiar subiectivi, cei care preferă teoria analizează informația.

Este necesar să acordăm atenție și unei alte „provocări” căreia profesorul a trebuit să îi facă față în contextul actual, și anume legăturii între simțuri și comunicare: persoanelor care se bazează pe auz le place să vorbească și să asculte, pot interpreta sensul implicit al unui discurs ascultând tonul, intensitatea vocii, ritmul, nuanțele în timp ce persoanele care se bazează pe vedere traduc prin imagini ceea ce spun, sunt atente la discuții și prezentări diverse mai ales dacă acestea conțin ilustrații.

Dacă vorbim despre atitudinea în comunicare, trebuie remarcat faptul că fiecare persoană comunică având o anumită atitudine, o anumită modalitate de a gândi, de a se comporta; trebuie subliniată existența unei diversități a acestor atitudini: comunicare asertivă, comunicare agresivă, comunicare pasivă, comunicare pasiv-agresivă. A fi asertiv înseamnă să îți știi exprima sentimentele, nevoile, opiniile, în mod deschis și oportun, să alegi dacă spui sau nu altora fără să critici sau să domini. Comunicarea agresivă presupune exprimarea sentimentelor, opiniilor într-un mod în care se amenință, îndepărtează, manipulează alte persoane. Printre obstacolele care apar în calea comunicării, putem aminti diferențele cognitive, comportamentale, emoționale, lingvistice. Dacă avem în vedere și faptul că există și un model sistemic al comunicării, este important să reținem principiul general- comunicarea este un sistem complex deschis asupra mediului său; comportamentul comunicativ poate dobândi mai multe mize, omul comunicând de fapt pentru a câștiga ceva (mize teritoriale, în funcție de modul în care ne poziționăm putem pierde sau câștiga teren, mize identitare, relaționale, căutare de influență).

Comunicarea verbală este utilă când e nevoie să fie transmisă o informație precisă, totuși comunicarea non-verbală nu este considerată ca fiind o mai slabă purtătoare de sens în același context, aceasta având o serie de roluri: expresiv, simbolic, relațional, reglator. Non-verbalul acceptă o mare varietate de expresii pentru a afirma opinii, emoții, sentimente, gesturile permițând sincronizarea interacțiunii cu cuvântul.

Una din provocările comunicării pentru un profesor în contextul actual, al predării online, este constituită de faptul ca mesajul poate fi întărit sau blocat prin gesturi. Diversele tipuri de gesturi au semnificație pozitivă sau negativă, astfel gesturile de deschidere, brațele deschise spre cei care privesc sau ascultă lecția, au efect pozitiv, în timp ce paleta gesturilor negative, de închidere, este centrată pe sine, ca un fel de barieră sau brațe încrucișate. Un același gest poate avea mai multe semnificații și mai multe efecte asupra interlocutorului, comunicarea verbală și comunicarea nonverbală în general se completează.

O altă provocare în comunicare este găsirea unui răspuns pertinent la întrebarea „cum comunică un profesor sigur pe el?”. Trebuie să înțelegem modul în care diferențele între stilurile de comunicare pot crea dificultăți; încrederea în sine determină calitatea unui expert în comunicare, o comunicare eficientă nu înseamnă doar să știi ce vrei să spui și cum, ci și când să spui. Se pot întâlni multe situații dificile în comunicare: dacă funcționează bine, cuvintele, emoțiile, sentimentele, gândurile apar aproape fără efort, dacă lucrurile nu funcționează atunci comunicarea devine extrem de dificilă.

Am putea accepta ideea că provocările comunicării în contextul actual pot fi depășite,  profesorul este capabil să găsească soluții, tehnici valabile pentru orice situație dificilă în cadrul procesului de comunicare, trebuie să asculte, pentru că e posibil să fi ignorat informații utile, trebuie să fie deschis ideilor și situațiilor noi care schimbă modul în care gândește sau simte, trebuie să pună întrebări, să asculte pe cel din fața sa, să identifice sentimentele și emoțiile educabilului – celui aflat în centrul procesului de educație, elevul.

Bibliografie

Bougnoux, D. (2001), Introduction aux sciences de la communication, La Découverte, Paris
Ilica, A. (2006), Filosofia comunicării, Ed. Univ. ”Aurel Vlaicu”, Arad
Stan, E. (2011), Etica în comunicarea verbală, Ed. Grinta, Cluj- Napoca
Suciu, A. (2013), Discursul autonom. Strategii de comunicare, Institutul European, Iași

 

Accesări: 85

Articole asemănătoare