În cei aproape patruzeci de ani petrecuți la catedră, am identificat mai multe boli, unele grave, ale sistemului de învățământ românesc. Printre ele se numără și slaba pregătire etică a elevului. Cursurile de integritate academică lipsesc aproape cu desăvârșire, și astfel se întreține un climat ostil învățământului onest. Așa am ajuns să avem, după toți acești ani de absență a luptei cu plagiatul, un prim-ministru care a fost dovedit plagiator, o întreagă promoție politică de indivizi care au fost dovediți plagiatori, ba chiar și adevărate fabrici de plagiate, în universități care au ratat toate șansele de a rămâne respectabile. Acesta însă este numai vârful unui iceberg masiv. Baza piramidei e îngrijorătoare.

Elevii noștri nu primesc educația de bază în chestiunea citării surselor folosite, cultura copiatului de la colegi sau de referate de pe internet a devenit deja o problemă care se moștenește și se transmite de la o generație la următoarea. Orice profesor român o știe. Școlile (mai ales gimnaziile și liceele) nu sunt dotate cu softuri cu ajutorul cărora să poată fi identificați plagiatorii, s-ar spune că ignorând problema e ca și cum ea ar dispărea de la sine.

Absența eticii și integrității academice nu dispare însă de la sine. Dimpotrivă: ea crește și devine o problemă sistemică, ajungând să metastazeze tot corpul educației în România. Așa au dispărut: universitățile românești din rândul celor mai bune din lume, cinstea și pasiunea care altădată dădeau renumele învățământului românesc. Există o adevărată cultură a falsului, o adevărată artă a trișatului în școala românească.

Plagiatul nu este considerat o problemă, ci dimpotrivă încă o metodă românească de a te descurca, de a găsi o scurtătură. E posibil ca tocmai această lipsă de etică elementară să fie cauza profundă a felului în care arată societatea românească în prezent.

Performanțele la olimpiadele internaționale sunt excepțiile sistemului, cele care nu dau norma, regula, ci dimpotrivă confirmă slăbiciunea generală a învățământului românesc.

La matematică, elevii sunt învățați să gândească logic, să rezolve exerciții și probleme, să găsească soluții la ecuații, să plece de la o ipoteză către o concluzie trecând printr-o demonstrație.

Ce se dă? O societate care nu prețuiește etica, integritatea, valorile morale de bază, ca de pildă corectitudinea. Atâta timp cât rămân nepedepsite furtul academic și educația nu e centrată pe sădirea acestor principii elementare în rândul cetățenilor de mâine, viitorul nu are cum să fie altfel decât sumbru. E limpede, ca o demonstrație matematică.

De aceea, prioritare în sistemul de învățământ românesc sunt: formarea elevilor (dar și a profesorilor) în spiritul înțelegerii că plagiatul este o adevărată rădăcină a răului în școala românească, cursuri de etică și integritate academică de la primele nivele de educație, toleranță zero la lipsa de onestitate academică.

Resurse bibliografice
Richard D. Neidinger, Avoiding plagiarism in Mathematics, Math Horizons, aprilie 2017 (Avoiding Plagiarism in Mathematics (wordpress.com)
Bujorel Florea, Reflecții despre plagiat, Hamangiu, 2018
Emilia Șercan, Fabrica de doctorate, editura Humanitas, 2018