Diferite ramuri ale psihologiei – psihologia vârstelor, psihologia educației – operează cu conceptul de „securitate” în raport cu copiii de vârstă timpurie referindu-se preponderent la teoria securității emoționale (Emotional Security Theory, EST), elaborată de Edward Mark Cummings și Laura E. Miller-Graff în 1994 și adaptată/ actualizată fie de autorii studiului (Cummings & Miller-Graff, 2015), fie de alți cercetători (Davies & Martin, 2013). Această teorie leagă problematica securității copilului de înțelegerea relațiilor conjugale și, prin extensie, de înțelegerea contextului de dezvoltare (a contextului familiei). Practic, universul copiilor nu se rezumă la contextul familial, ceea ce a permis noilor direcții de analiză a EST să ia în calcul aspecte legate de perceperea nivelului de securitate în mediul extrafamilial. O asemenea direcție este foarte fertilă și permite înțelegerea limitelor în care, extinzând orizontul de cunoaștere a contextelor tot mai largi, care intră în sarcina educației formale, să permită conștientizarea nevoii de securitate raportate la contextele în extensie în funcție de evoluția în vârstă a copiilor. Există anumite limite din acest punct de vedere, iar unele dintre aceste limite necesită trecerea în revistă.