Didactica modernă în învățământul preșcolar

Evoluția societății în ansamblul său, evoluția științelor ca motor al dezvoltării acesteia nu puteau avea loc fără schimbările de abordare în științele educației. Drept urmare, știința și arta de a învăța pe alții, de a-i învăța să învețe, dar mai ales de a insufla dragoste pentru cunoaștere a urmat și în același timp a deteminat evoluția omenirii.
Un învățământ care se vrea integrat în Uniunea Europeană urmărește individualizarea instruirii copiilor, tratarea diferențiată, încurajarea celor care au nevoie de ajutor, proiectarea strategiilor de stimulare a interesului copiilor pentru afirmarea de sine și pentru instruirea conform nevoilor și capacităților fiecăruia pregătirea de nivel superior a educatorilor care să le permită înțelegerea complexă a situațiilor de învățare.

Dacă pedagogia este știința care are ca obiect de studiu educația sau fenomenul educațional, didactica este una dintre principalele ramuri ale științelor pedagogice care are ca obiect de studiu procesul de învățământ. Etimologie: temenul de didactică provine din grecescul  didaskein care înseamnă a învăța; didasko – învățare, didactikos – instruire, instrucție, didaktike – arta învățării.

În opinia autorului Sorin Cristea, „teoria generală a instruirii/ didactica generală dezvoltată, din perspectiva paradigmei curriculumului – are ca obiect definirea și analiza conceptelor fundamentale ale instruirii (instruire, proces de învățământ, principii, forme de organizare; obiective, conținuturi, metodologie, evaluare; predare-învățare-evaluare; proiectarea activităților de instruire/ educație).

Literatura de specialitate prezintă trei etape în evoluția didacticii:

• Etapa didacticii tradiționale – secolele XVII – XIX – este o didactică de tip magistrocentrist – unde accentul se punea pe activitatea de predare; sursa principală de cunoaștere era percepția și se constata o dirijare autoritară a învățării.
• Etapa didacticii moderne  – sfârșitul secol. XIX –prima jumătate a sec. XX- este o didactică de tip psihocentrist sau sociocentrist – accentul se punea pe activitățile de predare-învățare, sursa principală a cunoașterii era acțiunea determinată psihologic (curentul psihocentrist) sau social (curentul sociocentrist); se constata o dirijare psihologică sau socială a învățării.
• Etapa didacticii postmoderne – a doua jumătate a sec. XX – de tip curricular – accent pe activitatea de predare- învățare-evaluare;  sursa principală a cunoașterii: acțiunea determinată psihosocial, interiorizată deplin prin startegii adecvate.  (vezi S. Cristea, Dicționarul de termeni pedagogici, EDP, București, p. 106).

Strategiile didactice interactive promovează o învățare activă, implică o colaborare susținută între elevi care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaționale, ci pe rolurile de organizator, facilitator și mediator al activităților de învățare. Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev. Rolul profesorului rămâne unul capital, însă, renunțând la vechile practici educaționale rigide și uniforme, el devine organizator al unui mediu de învățare adaptat particularităților și nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învățării și dezvoltarea competențelor.

Practicile educative de predare activizantă și de stimulare a potențialului creativ al elevului se înscriu în dezideratele pedagogiei moderniste și postmoderniste, de cooperare și reflexie asupra învățării. Specific instruirii interactive este interrelația de învățare care se stabilește atât între elevi și profesori cât și între elev-elev. Munca activă și creativă a elevului are la bază procedee de construcție a cunoașterii, de restructurare a ideilor, de regândire a gândirii, metacogniția.

Cu alte cuvinte, și la nivel preșcolar, didactica modernă pune în centrul atenției copilul, făcându-l părtaș la propria sa formare. Educatoarea are rolul de a proiecta, de a conduce și îndruma activitățile folosind mijloace de învățământ și materiale corespunzătoare. Acum se pune accent pe folosirea mijloacelor tehnice moderne menite să înlesnească predarea și însușirea cunoștințelor și deprinderilor. Acum se realizează un învățământ formativ, ceea ce înseamnă: selectarea judicioasă a conținutului, dezvoltarea capacităților intelectuale și a creativității, cultivarea intereselor cognitive și profesionale, formarea aptitudinilor de investigare științifică, precum și a unui stil de muncă independentă. Copilul trebuie învățat cum să învețe.

J. Bruner susține că orice temă poate fi prezentată în forme care să pună accent fie pe acțiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale. Aici se vede importanța aplicării în procesul de învățare, a principiului unității didactice dintre senzorial și rațional. În concluzie accentul se pune pe acțiuni obiectuale și procedee imagistice, procedee de simbolizare și pe mijloace verbal-logice. Principiul învățării prin acțiune asigură participarea conștientă a copiilor în procesul de predare-învățare, de instruire și autoinstruire, de educație și autoeducație.

Didactica modernă prevede ca educatoarea să fie bine pregătită profesional, în mod sistematic, deoarece ea modelează cel mai fin și complex materia „sufletul copilului”. Acum se pune accent pe trezirea interesului copiilor pentru activitățile din grădiniță și de aceea educatoarea trebuie să fie preocupată de organizarea, proiectarea și desfășurarea acestor activități într-un mod în care să-i atragă pe cei mici. În cadrul unei lecții, trebuie să li se comunice copiilor obiectivele operaționale într-o manieră accesibilă, educatoarea trebuie să ofere sugestii, să-i îndrume pe copii spre descoperirea unor lucruri noi. Lecția (activitatea) reprezintă un sistem de idei articulate logic și didactic în conformitate cu cerințele psihopedagogice referitoare la predare, asimilarea cunoștințelor, la aplicarea lor, la verificarea și notarea rezultatelor.

Educația reprezintă axul principal al formării personalității umane. Platon spunea că „nu este nimic mai dumnezeiesc decât educația, prin educație omul ajunge într-adevăr om”.

Bibliografie

1. Boncea, A,  Strategii didactice moderne. Metode interactive de predare-învățare-evaluare, Analele Universității “Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Științe ale Educației, Nr. 3/2016
2. Colceriu Laura, Metodica predării instructiv educative in grădinițe, 2010
3. Colceriu Laura, Psihopedagogia învățământului preșcolar, 2008
4. Cristea Sorin (coord), 2006, Curriculum pedagogic – pentru formarea personalului didactic, E.D.P. R.A., București, p. 20
5.  Dicționarul de termeni pedagogici, EDP, București, 1979
6. Ionescu, M., Radu, I, (1995). Didactica modernă, Cluj-Napoca Editura Dacia