Sari la conținut
Revista Profesorului

Este nevoie de tema pentru acasă?

• Maria Drugă • Școala Gimnazială Ion Jalea, Constanța (Constanța) • România

Învățarea școlară nu se oprește la finalul orei, ci continuă cu rezolvarea unor sarcini de lucru independente, cel mai adesea în mod individual. Tema pentru acasă este oferită de profesori la finalul programului școlar pentru a fi rezolvată de elevi în spațiul și în ritmul propriu de învățare. Dacă în sala de clasă se pune accentul pe predare-învățare folosind metode activ-participative, unde elevul se află în centrul actului educațional, iar învățarea are loc în manieră colaborativă prin lucru în grup, tema pentru acasă vine să facă trecerea spre învățarea individuală și autoreglată.
Sunt situații în care rolul și contribuția temelor pentru acasă sunt contestate, mai ales în condițiile unui program școlar încărcat și în cazul unor teme (recurente) excesive prin durată sau nivel de dificultate. De aceea, apar întrebări la care teoria este chemată să răspundă, precum: temele pentru acasă sunt într-adevăr necesare? Oare avantajele depășesc dezavantajele? Unde se termină avantajele, unde încep dezavantajele? Contează mai mult cantitatea sau calitatea?

Articol integral: Este nevoie de tema pentru acasă?

Pledoarie pentru integrarea religiei în trunchiul comun în planurile cadru ale învățământului preuniversitar

• Măriuca Neagu • Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Sibiu (Sibiu) • România

Sunt foarte multe materiale și dezbateri care nu fac bine nimănui, nici celor ce cred în Hristos, nici celor ce nu cred și nici celor ce încă nu L-au cunoscut. Sunt prea multe jigniri. Cât de îngrijorător poate fi efectul lor, asupra tuturor?
Cuvintele acestea mâhnesc omul, îl resping, adâncesc  urâtul și tulbură mintea. E nevoie de liniște pentru ca societatea să înțeleagă ce este cu adevărat libertatea. Numai în liniște te poți regăsi și poți înțelege că în libertate stă responsabilitatea față de tine, față de om, de elev, copil,  profesor, părinte… E foarte important cum ne raportăm unii la alții, părinte la profesor, cititor la scriitor, vorbitor la auditor, profesor la elev, elev la profesor, părinte la copil… Avem nevoie unii de alții, elevi și profesori, profesori și părinți. Altfel spus, suntem o unitate și de aceea  nu ne putem despărți de ora de religie – „darul lui Dumnezeu pentru noi”. Unde putem învăța aceasta cu smerenie?

Articol integral: Pledoarie pentru integrarea religiei în trunchiul comun în planurile cadru ale învățământului preuniversitar

Educația pentru pace – o responsabilitate a teologiei contemporane

• Eusebiu Cherecheș • Școala Gimnazială D. D. Pătrășcanu, Tomești (Iași) • România

În situații de conflict, religiile pot apărea în diferite ipostaze. Prin mijloacele mass media, putem asista la un flux continuu de informații despre actele de violență comise în numele religiei sau a libertății. În același timp, convingerile religioase inspiră construirea păcii, menținerea drepturilor omului și angajamentul pentru justiția socială și reconciliere. Aceeași religie care motivează distrugerea și violența poate motiva pacea, iertarea, toleranța și speranța.
Multe domenii ale vieții religioase, cum ar fi educația religioasă, interpretarea textelor religioase sau a mesajului predicilor pot asigura construirea păcii, dacă sunt asimilate de o minte pașnică. Resursele care stau la baza formării pașnice a credincioșilor necesită, așadar, investigații. Asemenea investigații au scos la lumină ingeniozitatea teologiei. Limbajul teologic și simbolismul par a fi cruciale pentru modurile în care credincioșii își interpretează realitatea.

Articol integral: Educația pentru pace – o responsabilitate a teologiei contemporane

Cartea în grădiniță

• Simona-Ionela Manoloaia • Școala Gimnazială, Bălilești (Argeș) • România

Copiii preșcolari sunt fascinați de carte și de contactul cu lumea poveștilor; copiilor le plac poveștile despre animale și natură, povestirile despre oameni, lucruri și locuri familiare, le plac rimele și ritmurile cântecelor din povești, cum ar fi cele din „Punguța cu doi bani” sau „Capra cu trei iezi”. Pe măsură ce li se citesc poezii, basme, creații folclorice, ei descoperă o lume nouă. Prin contactul direct sau indirect cu cartea, copiii își formează atitudini speciale față de cărți si își dezvoltă deprinderile de audiere, înțelegere si interpretare a ceea ce li se citește. Prin intermediul cărților, al revistelor si al imaginilor pe care le găsessc în acestea, preșcolarii își lărgesc și își adâncesc experiența de viată.

Articol integral: Cartea în grădiniță

Ludoterapia în intervenția terapeutică pentru copiii cu autism

• Monica-Laura Indricău • Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Arad (Arad) • România

Autismul este o tulburare de dezvoltare complexă care afectează modul în care o persoană percepe lumea, interacționează cu alții și se comportă. Este cunoscut sub denumirea de tulburare de spectru autist (TSA) datorită variației în manifestările și nivelurile de severitate ale simptomelor între indivizi. Simptomele autismului pot apărea în primele etape ale vieții unui copil și pot persista pe tot parcursul vieții. Acestea includ dificultăți în comunicare și interacțiune socială, comportamente repetitive și restricționate, precum și sensibilitate crescută la stimulii senzoriali.

Articol integral: Ludoterapia în intervenția terapeutică pentru copiii cu autism

Este sancțiunea o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă?

• Mihaela Ivan • Școala Gimnazială Nr. 174 Constantin Brâncuși (București) • România

Un profesor bun este un profesor care posedă calitățile și competențele didactice centrate pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor, creând o comunitate, o clasă, o familie unde toți membrii se simt în siguranță, înconjurați de respect și apreciere. După Pantelimon Golu, printre abilitățile pedagogice pe care trebuie să le posede un profesor se numără cunoașterea practică a psihologiei individuale a elevilor, capacitatea de a relaționa cu elevii, dar și inspirație de moment în a lua o decizie corectă. Cum grupul de elevi este diferit, și povestea fiecărui grup este diferită. Dirigintele, care are în grijă o clasă pentru o anumită perioadă, are datoria, ca părinte sufletesc, să descopere punctele tari ale elevilor săi, ce aptitudini nu le-au fost dezvoltate și, o dată descoperite și învățate, să pună capăt problemelor de comportament, problemelor emoționale sau sociale ce s-au ivit la un moment dat.

Articol integral: Este sancțiunea o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă?

Dezvoltarea imaginației copilului prin momentul poveștii

• Bănuța Rădulescu • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 236 (București) • România

În cadrul activităților cu copiii preșcolari, lecturile, povestirile ocupă un loc foarte important în programul zilnic. Acestea pot fi realizate fie ca activități de sine stătătoare – lectura/ povestirea educatoarei, în cadrul activităților de educare a limbajului, domeniul Om și societate, fie ca momente menite să relaxeze mintea copilului, să-l conducă pe tărâmul fermecat al ficțiunii. Lectura și povestirea, realizate cu materialele adecvate, imagini sugestive, ton, mimică, gestică, potrivite și, nu în ultimul rând, cu ajutorul măiestriei educatoarei pot deveni momente speciale, apreciate de copii, cu valoare educativă ridicată. Conținutul acestora, atent selectat și transpus copiilor poate fi încărcat de învățăminte, sfaturi, exemple de comportamente, repere morale etc. Prin imaginile, scenele, întâmplările descrise pe înțelesul copiilor, aceștia sunt transportați într-o lume magică, o lume ce le pune imaginația să lucreze și să creeze locuri, personaje, situații în care nu pot ajunge decât cu mintea. De aceea, este deosebit de important modul în care educatoarea realizează lectura/ povestirea, imaginile pe care le utilizează, cuvintele pe care alege să le explice și tehnicile pe care le folosește în expunerea conținutului (modulația vocii, tonul, mimica, gesturile) care să asigure stimularea imaginației copilului.

Articol integral: Dezvoltarea imaginației copilului prin momentul poveștii

Consilierea părinților în contextul pregătirii copilului pentru școală

• Diana-Elena Stan • Școala Gimnazială, Borlești (Neamț) • România

Cercetările din domeniul psihologiei arată că cea mai mare influență asupra dezvoltării unui copil este familia, urmată de școală. Copiii ai căror părinți sunt în contact permanent cu școala beneficiază atât din punct de vedere academic, cât și comportamental. Familiile mențin rar contactul cu școlile atunci când copiii se confruntă cu dificultăți școlare (eșec școlar, absenteism, risc de abandon școlar). În aceste cazuri, părintele se va identifica cu copilul sau va simți că școala ar trebui să fie responsabilă pentru eșecul copilului. Pe de altă parte, personalul școlii vede copilul ca fiind sursa problemei, ceea ce reduce oportunitățile de intervenție și ignoră impactul potențial pozitiv al implicării familiilor în procesul de rezolvare dificilă. Consilierii școlari încurajează o relație sănătoasă între familie și școală. Reunind punctele forte ale școlilor și familiilor, dezvoltăm parteneriate pentru a asigura succesul elevilor în școală și în societate. Noua situație socială a dus și la creșterea ratei divorțurilor, existența unor niveluri de trai și venituri scăzute, o criză a valorilor morale, mai puțină motivație de a promova o atitudine pragmatică față de copii, astfel încât familiile trebuie să cunoască abordarea adecvată. și consilierea pentru a face față acestor situații.

Articol integral: Consilierea părinților în contextul pregătirii copilului pentru școală

Efortul de a admira

• Georgiana Ungureanu • Colegiul Național Iulia Hașdeu (București) • România

Întrebarea despre  existența unor modele în viața lor îi nedumerește mereu pe elevii mei.  Când mi se întâmplă să propun acest  subiect de discuție, adolescenții se uită la mine intrigați, aproape iritați. Un subiect tabu, ai crede, urmărindu-le reacțiile, un cuvânt grosolan sau, în orice caz, nepermis. Își închipuie că aflarea unui model îi va  lipsi de originalitatea la care țin atât de mult, că o să-i împiedice, neapărat, să fie ei înșiși, că o să le îngrădească nu știu ce libertăți.
Ei îi atribuie, deci, modelului  o conotație negativă: este cineva a cărui viața, traiectorie, fel de a fi i-ar putea face sa abdice de la drumul lor, și nu așa cum stau, de fapt, lucrurile, să îi inspire.

Articol integral: Efortul de a admira

Cooperarea dintre familie, școală și biserică

• Elena Vîlcea • Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Timișoara (Timiș) • România

O condiție importantă a creșterii eficienței activității educative desfășurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unități de acțiune a tuturor factorilor educativi: scoală, familie, comunitate. Școala și familia sunt două instituții care au nevoie una de alta. Cercetările arată că „în programele în care părinții sunt implicați, elevii au performante mai mari la școală decât aceleași programe, dar în care părinții nu sunt implicați” (Henderson și Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinților în viața școlară a copiilor lor influențează și rezultatele acestora, in sens pozitiv: cu cât părinții colaborează mai bine cu școala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. De asemenea, cercetările confirmă că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinții sunt parteneri în educația copiilor lor, rezultatele determină performanța elevilor, o mai bună frecventare a școlii, reducerea ratei de abandon școlar și scăderea fenomenului delincventei. Educația nu este un proces de care este reponsabilă în mod exclusiv școala, dar nici părinții: este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părți implicate. Pentru ca actul educațional să fie unul de calitate, este necesară cooperarea dintre familie și școala, parteneriatul școală – familie fiind primul pas spre reușita școlară a elevilor.

Articol integral: Cooperarea dintre familie, școală și biserică