Călătoria vieții poate fi interesantă, fascinantă, dar în același timp și cu multe dificultăți ori încercări. Adultul este cel care însoțește copilul, până la o anumită vârstă, în această aventură a descoperirii sinelui, a învățării și a conștientizării. Dezvoltarea psihică, a comportamentului, a intelectului și dezvoltarea socială a copilului se află în mâinile adultului, care are o sarcină importantă, dar și o mare responsabilitate. Părintele și educatoarea au menirea de a-i construi, consolida, îmbogăți psihismul și, ulterior, de a-l seconda pe copil în eforturile lui de a lua piept cu lumea înconjurătoare.
Educatoarea îl ghidează pe copil în toate formele de învățare făcându-l pe acesta să gândească singur, să exerseze singur diverse activități, îi stimulează interesul real pentru obiectele și oamenii din jur. Mai apoi, copilul va trebui să se integreze într-un nou mediu, cu o învățătoare nouă, cu noi colegi, și deci, e necesar să-și ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relații optime. Din punct de vedere adaptiv, realizăm că până la începutul școlii, se dezvoltă capacitatea de a intra în relații acceptabile, confortabile cu noul mediu. Copiii care se despart de familie pentru prima dată fac parte din categoria celor cărora le lipsește exercițiul despărțirii temporare. Copilul care trăiește în prima zi de școală prima separare de familia sa este cuprins de teamă, de aceea, părinții trebuie să-și obișnuiască din timp copiii cu ideea separării.
Se cunoaște faptul că definirea profilului viitorului școlar este, în primul rând, rezultatul cooperării dintre grădiniță și școală. Însă, în cadrul contextului interpersonal în care se dezvoltă copilul, contează foarte mult calitatea interacțiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre părinți, dintre aceștia și copil, ele având o influență puternică asupra pregătirii psihologice a copilului pentru școală. Până la intrarea la școală, dezvoltarea lingvistică, cea afectivă și cea mentală sunt puternic influențate de familie.
Pregătirea pentru primul an de școală nu înseamnă doar cumpărarea ghiozdanului și a altor rechizite. Tot ceea ce înseamnă școala este nou pentru un copil preșcolar: trezirea de dimineață, reguli noi, pauze, clădiri mari, colegi foarte mulți și de vârstă mai mare, teme, etc. Părinții trebuie să știe că nu atât vârsta este importantă, cât nivelul de pregătire și dezvoltare fizică și intelectuală al copilului.
O altfel de pregătire pentru școală presupune ca părinții să-i învețe pe copii să-și strângă singuri hainele, jucăriile, să le dea sarcini simple în casă pentru a-i învăța să accepte responsabilitățile și să fie independenți. De asemenea, trebuie să petreacă mult timp cu copiii jucându-se, citindu-le și desfășurând activități ce promovează aptitudini de rezolvare a problemelor, creativitatea și imaginația. Părinții le pot inspira copiilor plăcerea de a descoperi lumea din jur, îi pot încuraja să le pună întrebări și să le răspundă, pot familiariza copiii cu alfabetul și cifrele; pot vizita împreună cu copilul școala la care vor învăța, familiarizându-l cu sălile de cursuri și baia școlii, pot interacționa cu învățătoarea și eventual cu viitorii colegi. Preșcolarii pot avea tot felul de temeri mai mult sau mai puțin naive, important este ca familia să ia aceste „fobii” în serios și să facă tot ce se poate pentru a-l convinge pe copil că nu are de ce să îi fie frică.
Majoritatea copiilor sunt obișnuiți să doarmă până mai târziu și din acest motiv este bine să fie obișnuiți cu ceva timp înainte de a începe școala cu o oră de culcare și de trezire mai devreme. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aceștia ar putea suferi de un deficit de somn care ar putea să le afecteze performanțele la învățătură. Important este ca părinții să stabilească o anumită rutină în ce privește ora de ,,stingere”; dacă-l vor grăbi prea mult pe copil îi pot lăsa impresia că nu mai au nici timp, nici chef de el.
Pentru că i se va aglomera programul, părinții pot încerca să instituie regula „fără televizor”. Este surprinzător câte ore câștigă copilul de îndată ce respectă această regulă. Astfel, timpul va fi împărțit mult mai bine în ore dedicate studiului (temele, cititul), jocului, comunicării cu familia etc.
Lista cu pregătirile pentru marele eveniment, începerea școlii, emoționant atât pentru copil cât și pentru părinți, este lungă. Numai că pregătirea pentru școală nu se rezumă doar la partea materială și nu trebuie să înceapă odată cu școala sau cu câteva zile înainte, ci cu cel puțin un an/ doi mai devreme.
Părinții se întreabă adeseori de ce copiii lor nu stau la masă atunci când trebuie să lucreze, să își facă teme; de ce frecvent, și acasă și la școală, se fâțâie pe scaun, caută motive pentru a se ridica („mi-e foame”, „mi-e sete”, „trebuie să ascut creionul” etc.) sau pur și simplu stau în picioare, scriind sau citind în poziții improprii. Bineînțeles că și atenția lor lasă de dorit. Dar cel mai grav aspect, este acela de a-și face temele doar în prezența și sub supravegherea strictă a părinților, uneori la ore târzii pentru că atunci se întorc acasă de la serviciu. Răspunsul este simplu: pentru că acești copii nu au fost învățați, educați, pregătiți pentru responsabilitățile și regulile școlare din timp. Nu au fost învățați să stea la masa de lucru, nu au fost învățați să se concentreze asupra lucrului pe care trebuie să-l facă, nu au fost învățați să lucreze singuri, fără ajutorul și prezența permanentă a părinților. Au fost luați brusc dintr-un program de voie permanent și trecuți brusc într-un regim strict, autoritar, cu reguli impuse și restricții temporare, cu cerințe noi și dificile.
Pregătirea pentru atribuțiile școlare trebuie să înceapă cu un an/doi înainte de școala propriu-zisă deoarece copilul trebuie antrenat în activități care să-i solicite statul pe scaun la masa de lucru, întâi în episoade scurte și apoi din ce în ce mai lungi. Trebuie să fie învățat să coloreze, să decupeze, etc. singur, fără supervizarea strictă a părinților, iar abia apoi să rectifice sau să rezolve împreună ceea ce nu a putut singur. Trebuie să învețe să se concentreze asupra a ceea ce are de făcut pentru că astfel lucrul va fi terminat mai repede și mai bine. În caz contrar, superficialitatea, va determina o reluare a activității și mai mult timp pierdut care ar putea fi folosit în alte scopuri mai plăcute. Cel mai important este să-i fie antrenată atenția. O atenție fluctuantă, poate afecta serios rezultatele școlare chiar dacă copilul este unul foarte inteligent. Fără atenție și concentrare greșelile sunt frecvente.
Părinții pot ajuta la pregătirea copilului pentru școală în foarte multe feluri. Îl poate ajuta responsabilizându-l, îi poate insufla plăcerea pentru albume și colecții de orice fel, îi poate citi povești și astfel va învăța să urmărească discursul cuiva, îl poate antrena în jocuri de îmbinare după scheme desenate, etc.
Jocul poate îndeplini un rol important în pregătirea copilului pentru școală deoarece, prin specificul său, este în măsură să valorifice și să dezvolte numeroasele resurse psihice existente. Trecerea de la conduita predominant ludică la cea predominant neludică nu se realizează dintr-o dată, prin simpla atribuire a statutului de „școlar”. Școlarul de clasă pregătitoare și clasa I, prin modul său de a gândi și de a acționa ca atare, în multe privințe nu se distanțează de preșcolar. Ca activitate majoră a copilului, ca obiectiv central al școlii, activitatea de învățare sistematică nu poate să nu apeleze la ccea ce are cu totul specific jocul la această vârstă, spre a veni în sprijinul optimizării sale și al creșterii randamentului școlar.
Integrarea armonioasă a copilului în activitatea de tip școlar este condiționată de numeroși factori. Cel mai important este ca totul să fie făcut cu răbdare, copiii nu trebuie forțați în nici o activitate și nu trebuie să uităm că pauzele sunt necesare pentru destindere și revenire la capacitățile intelectuale maxime. Noi, educatoarele, pregătim preșcolarii pentru viața școlară prin forme diverse ce țin de creativitatea celui ce o realizează.