Articolul reprezintă întâlnirea de lectură pedagogică, pe care am inițiat-o și care s-a desfășurat la Secția de Copii și Tineret a Bibliotecii Județene Brașov.
„Suntem aici pentru că nouă ne pasă.” Sunt cuvintele pe care 3 din 19 colege le-au spus la întâlnirea de lectură pedagogică din cadrul clubului „Inspirație pentru școală”. Și le-am recunoscut drept cuvinte-cheie. Cu 3 săptămâni în urmă, le propusesem să dezbatem primul capitol, „Starea de bine” din „Să predăm ca în Finlanda”, de Timothy Walker, și au acceptat. Întâlnirea s-a desfășurat frumos și cald, vegheați și susținuți  de d-nele bibliotecare Melania Luana Butnariu și Melinda Dinu.

Am pornit dezbaterea de la ideea: „Nu spunem că la noi nu se poate” ci: „Cum facem să se poată și la noi?” (Știu eu pe unii care, orice le-am propune, refuză, spunând și vorbe de ocară, din care rezultă că suntem nerealiști și visători. Pentru aceia răspunsul meu este: „La baza oricărui lucru stă un vis.”)

Scopul declarat al cărții este: „Ce pot face profesorii pentru a aduce schimbări pozitive în școală”. Punând în oglindă sistemul american cu cel finlandez, pe ambele cunoscându-le foarte bine, autorul ne prezintă: pe de o parte, muncă și stres, competiție, goana după rezultate, presiunea de a avea succes și, pe de altă parte, cei 5 factori ai fericirii care stau la baza educației din școlile finlandeze: Sentimentul de apartenență, Autonomia, Măiestria, Mentalitatea și Starea de bine. (Doar enumerându-i, și realizezi că e o filozofie a unui popor, răsfrântă în educație.)

Despre starea de bine am discutat și noi, evidențiindu-mi gândul că e vital să ne fie bine la școală TUTUROR, și copiilor, și profesorilor. Scriu „evidențiindu-mi” deoarece există o reținere în a vorbi despre BINE în școală, de parcă speranța începe încet, încet să se micșoreze și pentru că  nu se discută decât timid despre nevoile profesorului. Pe puțini i-am auzit afirmându-și nevoile.  De exemplu, pe Claudia Chiru, când a  venit la noi la Brașov, cu „Orele de școală ca o poveste”, spunându-ne: „E foarte simplu: le spun copiilor că sunt atentă la nevoile lor, dar îi fac atenți că și eu sunt om, am și eu nevoile mele. E esențial să fim atenți unii la alții”. Și eu mi le afirm și descopăr copii care rămân uimiți: „Am nevoie să fie liniște, să mă ascultați ce vă propun”.

Tim Walker ne oferă strategiile lor:
1. Scurte pauze de relaxare
2. Decizii simple pentru bună dispoziție
3. Exerciții de mindfulness pentru începutul și sfârșitul orelor
4. Învățare și mișcare
5. Ieșirea în natură
6. Crearea unui mediu școlar liniștit.

Și am văzut că strategiile acelea nu sunt numai ale lor, sunt și ale noastre, doar că parțial, fragmentar, fiind  aplicate de (unii) oameni la clasă, neexistând o gândire unitară, generată de sistem sau de școli. Ce ar fi dacă o școală ar contura o viziune, folosind ce are valoros și preluând idei de la finlandezi, cum ar fi Starea de bine?

Una dintre ideile de la final, lansată de Cornelia Melcu, este că nici la finlandezi nu curge miere și lapte, un aspect important fiind că ei duc elevii spre uniformizare. În schimb, noi avem olimpici – Aș vrea să nu mai văd discursuri că nu contează! Ba contează să lucrăm și pentru elevii dotați și supradotați! Să evităm excesele. Ori le dăm elevilor să învețe prea mult și din toate, ori nu le dăm nimic, pentru că nu contează.

Întrebându-mi colegii despre valorile pe care le transmit copiilor, mi-au spus: empatie, bun simț, colaborare, corectitudine ș.a., am văzut că sunt valori care contribuie la educarea unor oameni fericiți și echilibrați.

Și totuși?
De ce lucrurile nu merg mai bine?

Concluzia mea, personală, este următoarea: Pentru o educație de calitate e nevoie de echipă: colaborare, suport în învățare, respect reciproc și echitate. Și altele desigur, n-am făcut ierarhie.

Și e nevoie de bani pentru educație. Laboratoare, calculatoare, formări adevărate, nu din acelea agreate de x sau de y. Avem nevoie să învățăm cum să facem față stresului, cum să-i ajutăm pe elevii cu probleme care sunt agresori și cum să-i ajutăm pe cei agresați. De asemenea, legea să fie clară și în privința răspunderii părinților și elevilor, pentru că e anormal ca doar profesorul să răspundă. Și să nu uităm că niciun copil nu poate învăța dacă nevoile de bază nu i-au fost satisfăcute.

Privind la întâlnirea aceasta, am dragoste și recunoștință pentru profesorii care fac o diferență în școală pentru copii.
Și le mulțumesc pentru că am țesut fire de prietenie, fiind împreună și  construind o STARE DE BINE.