Principalul mijloc de realizare a educației estetice la vârsta școlarității îl constituie educația artistică propriu-zisă. Valorile estetice din natură și societate, de asemenea acționează asupra sensibilității, receptivității și deprinderilor „frumoase” de comportare ale copiilor. Cadrele didactice folosesc orice ocazie pentru a-i sensibiliza pe copii la frumosul mediului ambiant: o pajiște verde presărată cu flori, un parc cu arbuşti şi copaci falnici, un apus de soare etc. Şcolarii se vor obişnui nu numai să admire frumosul, ci să-l introducă în viaţa şi munca lor. În acest sens, ne amintim cuvintele Ilenei Vulpescu: „La om, totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet”. Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, artistică şi delicateţea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei.
Artele reprezintă o componentă indispensabilă a unei pedagogii interactive, care valorizează dispoziţiile şi creativitatea elevilor. Tudor Vianu spunea: „Prin artă descoperim lumea, o vedem pentru prima dată sau sesizăm ceva în plus”. Ca factor esenţial al educaţiei estetice, educaţia artistică se realizează prin cunoaşterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte: literatură, muzică, desen, pictură, coregrafie. Comunicarea prin imagine artistică se bazează pe cunoştinţele despre elemente de limbaj şi de expresie, pe care elevul şi le însuşeşte prin intermediul ariei curriculare arte.
Activitatea desfăşurată cu elevii oferă largi prilejuri de cultivare a creativităţii. Artele plastice contribuie în mod deosebit la educaţia estetică a şcolarilor formând şi dezvoltând spiritul de observaţie, atenţia, reprezentările spaţiale, imaginaţia creatoare, interesul şi plăcerea de a desena, de a colora, de a modela.
„Mai artist decât copilul cred că nu e niciun artist în lume. Să ai inimă să-l simţi şi minte să-l pricepi.” (I. Nisipeanu)
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat de şcolar. Rolul adultului este de încurajare, de stimulare în vederea dezvoltării potenţialului creativ.
Pe plan psihologic, orele de educaţie plastică contribuie la dezvoltarea sensibilităţii analizatorului vizual, a percepţiei spaţiale, a spiritului de observaţie şi intuiţie. Desenul dezvoltă gândirea creatoare, imaginaţia, limbajul plastic, sentimentele, afectivitatea şi voinţa fiecărui copil. Prin desen este satisfacută nevoia de comunicare liberă a copilului cu exteriorul. Trebuie doar să-l învăţăm limbajul artei şi tehnici.
În general, ochiul copilului lor „nu vrea” să vadă numai o simplă pată rotundă de culoare roşie, ci o minge, o floare, o cireaşă etc. Capacitatea elevilor de a vedea în spatele formelor se dezvoltă pe măsură ce ei comunică, prin desen şi pe măsură ce se străduiesc să desluşească semnificaţiile desenelor altor autori. Cu ajutorul punctelor, liniilor şi culorilor, copiii se exprimă pe ei înşişi aşa cum ei simt şi „văd” tot ceea ce le trezeşte interesul din lumea înconjurătoare. Pentru a reda aceasta într-o formă plastică concretă. copiii trebuie să dobândească deprinderile necesare de a utiliza elemente de limbaj plastic ca să comunice ceea ce gândesc şi simt.
În cadrul activităţilor de educaţie artistico – plastică, am urmărit: familiarizarea copiilor cu elemente de limbaj plastic, dezvoltarea percepţiei şi a gustului estetic, formarea unor deprinderi şi şi îndemânări legate de desen, pictură, modelaj, stimularea creativităţii expresive. În vederea îmbogăţirii experienţei de cunoaştere şi a stimulării motivaţiei cognitive, am desfăşurat şi activităţi inter şi transdisciplinare. Predarea literelor am realizat-o după metoda practicată în varianta alternativă Waldorf, adică, prezentând litera sub forma unei imagini pe care copiii au desenat-o după ce au audiat “Poveste literei” respective.
Conduita față de copii, a fost una flexibilă, stimulându-le şi satisfăcându-le curiozitatea, spontaneitatea, iniţiativa şi încrederea în sine. În cadrul opţionalelor Desenul formelor, Lumea mea într-un desen şi Să scriem frumos, am urmărit dezvoltarea deprinderilor de mânuire a instrumentelor specifice şi de utilizare a materialelor de lucru în condiţii variate. Totodată, am urmărit educarea gustului pentru frumos (culoare, armonie, poziţie, simetrie) şi a spiritului critic în evaluarea lucrărilor proprii şi ale colegilor. De asemenea, am introdus elemente de strategie didactică destinate stimulării unor factori socio-emoţionali favorabili creativităţii (iniţiativă, curiozitate, încredere în sine, sociabilitate). Voi prezenta în continuare câteva exemple de activităţi pe care le-am organizat şi desfăşurat cu elevii.
„Dă un titlu fiecărui desen”
Am prezentat copiilor mai multe tablouri-imagini însoţite de următoarea povestire: „Am găsit o carte cu poveşti care cred că a aparţinut unui copil ce nu prea iubea cărţile. Avea toate paginile rupte. V-am adus paginile cu imagini şi vă propun să vă imaginaţi ce titlu ar putea avea fiecare poveste reprezentată prin aceste imagini.”
„Să desenăm un câmp cu flori”
Am propus elevilor să deseneze un câmp cu flori, fiecare având posibilitatea de a desena ce şi câte flori doreşte. Nu am analizat lucrările.
După câteva zile am realizat o plimbare la marginea satului şi am observt câmpul înflorit. Copiii au avut ocazia să atingă iarba, florile, să le pipăie, să le miroasă. Au adunat şi au dus în sala de clasă mai multe flori care s-au expus în “colţul viu”. Am cerut din nou copiilor să deseneze un câmp cu flori.
Lucrările copiilor au fost expuse pe două panouri: primul desen şi al doilea desen, copiii fiind solicitaţi să le analizeze.
Primele desene au reliefat mai puţină imaginaţie, mai puţin spirit creativ. A fost folosită o gamă mai săracă de culori, predominând cele reci, compoziţiile plastice fiind realizate predominant din linii ascuţite. Am observat desene tip şablon, în care o idee a unui copil a fost preluată de alţii.
Desenele realizate a doua oară au fost caracterizate de mai multă inspiraţie în comparaţie cu primele lucrări plastice realizate, datorită faptului că elevii au avut înainte posibilitatea să pipăie florile, să le perceapă forma şi suprafaţa, s-au folosit de simţul olfactiv, identificând unele mirosuri specifice. Fiecare dintre copii a ales culoarea după cum a simţit, manifestând înclinaţie pentru culorile calde, vii, le-a combinat în mod plăcut, dând dovadă de spirit creativ, de originalitate, de imaginaţie. Mulţi dintre ei au folosit linii ample, puncte şi pete variate, în funcţie de înclinaţiile şi aptitudinile plastice ale fiecăruia.
„Ce ar putea fi”
* Am prezentat elevilor următoarea situaţie-problemă:
“ În parc, o fetiţă a realizat un desen cu cretă colorată. A venit ploaia şi a şters o parte din desen, rămânând doar acest cerc. Ce credeţi că a desenat fetiţa?”
* Pe tablă a fost desenat un cerc. Am cerut elevilor să-şi imagineze ce ar putea reprezenta acesta.
Apoi am solicitat copiilor să adauge linii, detalii la figura incompletă pentru a reprezenta obiecte sau tablouri interesante. Le-am propus să pornească de la prima idee apărută şi s-o dezvolte aşa cum n-ar face-o nimeni, iar sub desenul – răspuns au scris titlul.
„Să încondeiem oul de Paşti”
Elevii au decorat cu puncte şi linii ouă fierte şi ouă din polistiren.
Pentru a atinge scopul acestei activităţi, copiii şi-au pus în valoare calităţile creative, imaginaţia, motivaţia fiind “motorul” care a dus la obţinerea de lucrări valoroase.
Prin varietatea formelor şi a culorilor, desenul decorativ le dezvoltă copiilor gustul pentru frumos şi simţul de ordine, le face cunoscută acestora arta populară. Deşi desenul decorativ are anumite principii în desfăşurarea lui, el lasă şcolarului libertatea exprimării, a creării unor modele proprii, care reflectă personalitatea fiecăruia, spiritul creativ. Modelele propuse copiilor pentru execuţie au fost în clasele I-II mai simple, urmând ca în clasele III-IV să devină tot mai elaborate. Dacă la desenul tematic copiii desenează singuri imaginile cuprinse în temă, la desenul decorativ ei trebuie să ornamenteze o imagine a unui obiect: covorul, cana, globuleţe, vaza, oul de Paşti etc.
Desenul măreşte încrederea în sine şi are un rol important în cunoaşterea obiectivă a realităţii şi în educaţia estetică. Lumea vizibilă nu este singura lume. Paralel cu ea există acea lume a imaginarului pe care fiecare dintre noi o trăieşte şi în care oamenii de artă se exprimă.
Pictura şi desenul constituie moduri de exprimare a sentimentelor, a gândurilor, sunt mijloace de comunicare. Pentru a nuanţa exprimarea, comunicarea, este nevoie de o mare varietate de tehnici de lucru.
Bibliografie
• Bontaş I., (2002), Tratat de Pedagogie, Editura All, Bucureşti
• Calgren, F., (1994), Educaţie pentru libertate-Pedagogia lui Rudolf Steiner, Ed. Triade,Cluj Napoca
• Cosmovici, A., (2005), Psihologie şcolară, Ed. Polirom Iaşi
• Dascălu, A., (1997), Educaţia plastică în ciclul primar-ghid metodic, Ed. Polirom, Iaşi
• Erdeli, G. I., (2009), Educaţia plastică în ciclurile primar şi preprimar. Probleme teoretice, psihopedagogice şi metodologice Oradea
• Rotaru, M., Dumbravă, M., (1996), Educaţie plastică în învățământul primar-sugestii metodice pentru învăţători, Ed. „Gheorghe Cârţu Alexandru”, Craiova