Din experiența personală la catedră, pot afirma că, din păcate, apetitul pentru lectură al elevilor de astăzi este din ce în ce mai scăzut. De aceea, profesorul este nevoit să exploateze la maximum apetența pentru lectură, uneori intervenind stimulativ, prin alternarea metodelor activ-participative, a mijloacelor didactice, a conținuturilor atractive etc. Cititul nu ar trebui să reprezintă o activitate născută exclusiv din obligație, ci din convingerea că este folositor în dezvoltarea personalității fiecărui individ.

Literatura face parte din categoria artelor menite să exprime frumosul, ideea manifestată în materie sensibilă, iar fenomenul literar se remarcă prin complexitate. Studiul literaturii în gimnaziu aduce elevilor beneficiile de a le dezvolta sensibilitatea, imaginația, vocabularul, de a trăi lumea și prin prisma sentimentului, nu numai a rațiunii sau a instinctului. Operele literare propuse spre studiu deschid noi orizonturi personalității în formare, prin sensibilizarea educabilului. În perioada școlarității, scopul studiului literaturii române este acela de a forma elevul în spiritul unei culturi educaționale/ literare bazale care îl face capabil de a comunica, de a interacționa cu cei din jur, prin utilizarea eficientă și creativă a a capacității de rezolvare concretă a problemelor și prin continuarea procesului de învățare pe tot parcursul vieții.

Limba și literatura română este considerată o disciplină aflată la confluența dintre științele limbii, arta literară și științele psihologiei educaționale. Implicațiile acestei discipline sunt evidente și în corelație cu alte discipline școlare, în vederea formării competențelor și performanțelor de comunicare. Aceste trăsături îi conferă statutul de disciplină fundamentală, orientată atât teoretic, cât și practic.

Sursa formării unei personalități complete și complexe, autonome, capabile de gândire critică și creativă (Marilena Pavelescu) o constituie o atitudine pozitivă față de lectură, formarea acesteia reprezentând unul dintre obiectivele fundamentale ale disciplinei studiate în gimnaziu și în liceu, Conform considerațiilor Marilenei Pavelescu, exprimate în lucrarea „Metodica predării limbii și literaturii române”, formarea atitudinii pozitive față de lectură are în vedere următoarele etape: alegerea textelor în concordanță cu orizontul de așteptare al elevilor, manifestarea unei atitudini entuziaste a profesorului care le propune, valorificarea lecturii inocente a elevilor, îmbinarea limbajelor în descifrarea textului, prin mimă, joc de rol etc., alternarea textelor alese de profesor cu cele propuse de elev etc.

În sprijinul dezvoltării gustului pentru lectură la nivel școlar se află și axarea curriculumului pe competențe generale, obținute prin dezvoltarea competențelor specifice. Modelul curricular centrat pe competențe are marele merit de a dezvolta gândirea critică și imaginativă, facilitând preponderent învățarea de după învățare și formând capacități de muncă intelectuală, De asemenea, centrarea pe competențe se află în concordanță cu finalitatea educațională  – formarea unei personalități apte să răspundă cerințelor sociale, comunicative.

Abordarea textului literar, în cadrul orelor de literatură română, urmează succesiunea anumitor pași. Primul dintre aceștia este lectura textului, un prim contact al educabilului cu mesajul acestuia. Rolul lecturii inițiale este acela de familiarizare cu textul, simțirea emoției și integrarea ei în propriul sistem sensibil și de gândire. Lectura facilitează descifrarea textuală, iar profesorul propune diverse tipuri de exerciții în vederea înțelegerii și asimilării vocabularului.  Prin utilizarea conceptelor operaționale de teorie literară, elevii, sub îndrumarea profesorului, nuanțează semnificațiile textuale și dezvoltă capacități de exprimare a opiniilor proprii, pornind de la idei fundamentale.

În vederea eficientizării procesului instructiv-educativ, axat pe lectură și pe utilizarea metodelor și tehnicilor moderne, se urmăresc trei coordonate esențiale: dimensiunea cognitivă (prin îmbogățirea cunoștințelor și lărgirea universului de lectură), dimensiunea educativă (prin contactul cu modele de conduită umană), dimensiunea formativă (prin dezvoltarea imaginației și gândirii).

Un factor decisiv în dezvoltarea acestor dimensiuni esențiale îl are profesorul de limba și literatura română. El reprezintă un posibil model care dezvoltă calități înnăscute sau dobândite în cariera didactică, prin importanța cunoștințelor pe care le transmite, dar și prin legătura afectivă, de cele mai multe ori, foarte puternică, ce se naște între el și elevii săi, prin capacități empatice. Adesea, un profesor-model este urmat în carieră de elevi sau rămâne în conștiința/ memoria afectivă a discipolilor. Ei își amintesc pe parcursul vieții conduite implementate de un asemenea tip de profesor.

Chiar literatura vine în sprijinul construirii unui model, pentru că aceasta este capabilă de a crea modele, însă doar dacă învățarea se realizează sub îndrumarea unui cadru didactic cu vocație. În concluzie, putem afirma că literatura studiată în școală deschide o poartă a formării individualității umane.

Bibliografie selectivă
Costea, Octavia, Didactica lecturii. O abordare funcțională, Iași, Editura Institutului European, 2006;
Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Deva, Editura Emia, 2009;
Giasson, Jocelyne, Înțelegerea în cursul lecturii, Canada, De Boeck Universite, 2008;
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Pitești, Editura Paralela 45, 2003;
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, București, Editura Corint, 2010.