Începerea şcolii şi a grădiniţei este o perioadă plină de emoţii, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Dar emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât copiii păşesc pentru prima dată în această lume nouă şi diferită de cea cu care au fost obişnuiţi.
Adesea, emoţiile cele mai puternice le încearcă părinţii, deoarece ei îşi pun cele mai multe întrebări: Se va obişnui oare copilul meu la grădiniţă/ şcoală? Va plânge mult? Ce să fac să-i uşurez acomodarea? Cum ar trebui să mă comport dacă el plânge? sunt doar câteva din gândurile ce-i frământă pe părinţi.
Sfaturile sunt numeroase, dar trebuie să ţinem cont, în principal, de aspectul emoţional al acestei etape, de faptul că este o perioadă de schimbare pentru toţi membrii familiei, şi este esenţial să ştim, ca părinţi, cum să o gestionăm, astfel încât copilul să devină un membru integrat al societăţii cu o imagine de sine sănătoasă şi pozitivă.

Inevitabil, va exista o perioadă de aproximativ două săptămâni în care copilul va plânge atunci când este dus pentru prima dată la grădiniţă, sau va protesta, dacă merge la şcoală, deoarece este o perioadă de tranziţie, de obişnuire la un program nou, reguli noi, persoane diferite care educă, şi un mediu străin celui de acasă.

Pentru unii copii este mai dificil, alţii se obişnuiesc mai repede, în funcţie de temperamentul fiecăruia, vârstă, pregătirea prealabilă şi suportul emoţional al familiei.

Există, totuşi, o legătură strânsă între modul de interacţiune emoţională dintre părinte şi copil şi uşurinţa cu care acesta se adaptează la grădiniţă sau şcoală. „Această modalitate de interacţiune derivă din stilul de ataşament dezvoltat de părinţi, şi se referă la tipul de legătură afectivă pe care părinţii (în special mama) o dezvoltă faţă de copiii lor.” (Pavelcu V., „Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii”) Astfel, modul în care părinţii îşi manifestă întreaga gamă de emoţii (pozitive şi negative) faţă de copil, va conduce la crearea unui anumit stil de ataşament între acesta şi părinţi.

Există câteva  stiluri de ataşament principale:

• Ataşamentul securizant – în acest caz copilul are încredere că părintele lui va fi disponibil, va răspunde la nevoile lui și îi va oferi ajutor atunci cînd este speriat, sau are nevoie. El este asigurat de iubirea şi acceptarea părinţilor şi va fi încrezător, sociabil, va căuta suport şi va putea să se liniştească şi singur (în mod sănătos!) atunci când are nevoie.
• „Ataşamentul evitant – părinţii încurajează independenţa dar sunt ostili şi controlează, nu încurajează exprimarea emoţională şi îi resping pe copii dacă aceştia au nevoie de ajutor. Copiii îşi controlează cu dificultate emoţiile şi au, deseori, o imaginea prea bună despre sine.” Văzând că nu este ajutat când are nevoie, copilul îşi pierde încrederea în ceilalţi, chiar în el însuşi, şi constată că obţinerea afecţiunii celuilalt este prea dificilă şi nu merită efortul.( Nicola I, „Afectivitatea- liant al vietii psihice infantile”)
• „Ataşamentul anxios – acest tipar este caracterizat de anxietate şi rezistenţă. Copilul nu are certitudinea că părintele va răspunde nevoilor lui, deoarece este imprevizibil, confuz sau neglijent.” ( Nicola I, „Afectivitatea- liant al vietii psihice infantile”) Aceşti părinţi încurajează dependenţa şi imaturitatea. Copiii sunt mârâiţi, plângăcoişi, speriaţi de despărţiri, şi cheltuie multă energie pentru a atrage atenţia şi aprobarea celorlalţi pentru că se simt neiubiţi şi au o imagine de sine slabă.
• „Aataşamentul ambivalent – este o combinaţie dintre cel anxios şi cel evitant, părinţii au o atitudine inconstantă, tind să fie când intruzivi, când indiferenţi, iar copilul nu este sigur de reacţia, sentimentele sau preocupările acestora. Când are nevoie de atenţie, copilul se aşteaptă să fie respins sau ignorat, şi văzând că nu este încurajat îşi pierde încrederea în sine şi în ceilalţi. El poate fi ori agresiv faţă de ceilalţi, ori pasiv şi retras.” .( Nicola I, „Afectivitatea- liant al vietii psihice infantile”)
• „Aataşamentul dezorganizat – părintele este periculos, ameninţător şi abuzivi. Copiii pot deveni la fel, sau vor fi izolaţi social ori emoţional.” (Nicola I, „Afectivitatea- liant al vietii psihice infantile”)

Pentru ca un copil să se dezvolte armonios, încrezător în sine şi echilibrat emoţional, el are nevoie de o bază sigură, pe care o primeşte din familie, prin modul în care părinţii i-au oferit suportul afectiv necesar dezvoltării sale. Astfel, aceste stiluri de ataşament se vor reflecta în modul în care copilul se va raporta la lumea din jur şi la ceilalţi, şi în uşurinţa cu care se va integra într-un colectiv nou.

Ca părinţi, este bine să ştim că uşurinţa adaptării copilului nostru la şcoală sau grădiniţă depinde în mare măsură de stilul de ataşament pe care l-am dezvoltat. Cu cât stilul nostru de ataşament se apropie mai mult de cel securizant, oferindu-i, astfel, copilului susţinerea emoţională de care are nevoie, atunci când are nevoie, dezvoltându-i încrederea în sine şi abilităţile sociale, cu atât îi va fi mai uşoară adaptarea la grădiniţă şi la şcoală. Un copil sociabil, comunicativ, încrezător, care dispune de tot suportul nostru afectiv, se va adapta mult mai rapid la grădiniţă sau şcoală, şi va reuşi să se integreze în orice colectiv.

Majoritatea copiilor se adapteaza în decursul a catorva saptamani, maxim 1 luna si jumatata, personalitatea si varsta copiilor avand un cuvant greu de spus cand vine vorba despre ritmul in care fiecare dintre ei se obisnuieste cu mersul la gradinita, activitatile care se desfasoara acolo si, nu in ultimul timp, cu educatoarea si colegii de grupa. Rar se intampla sa existe copii care nu se adapteaza.

Aşadar, câteva recomandări utile pentru părinţii emoţionaţi la începerea anului şcolar:

• Pregătiţi din timp copilul pentru grădiniţă sau şcoală, povestiţi-i despre grădiniţă şi şcoală cu entuziasm, ca despre un loc interesant şi atractiv; Inventeaza poveşti despre grădinite, povesteste-i amintirile cu care ai ramas de la gradinita unde ai mers, tu si tatal lui, spune-i ca merge la un “club/ loc de joaca” daca este reticent la notiunea de gradinita, un loc unde se va juca cu multi copiii si va invata sa faca tot felul de lucruri: sa picteze fructul lui preferat sau personajul de desene/ carte preferat, sa invete cantece/ poezii noi, etc.
• Oferiţi-i posibilitatea de a socializa, de când e bebeluş, chiar dacă se mai ivesc „conflicte” între copii, nu-l izolaţi doar în mediul familial;
• Familiarizaţi-l şi cu alte medii  decât cel de acasă;
• Faceţi o vizită la grădiniţă sau şcoală, înainte de începere, faceţi cunoştinţă cu educatoarea sau învăţătoarea, apoi reamintiţi-i din când în când de începerea grădiniţei, cu un ton entuziast! Luați-l cu dvs. să vizitaţi grădiniţa înainte de începerea propriu-zisa a anului şcolar. Lăsați-l jumătate de zi în sala de clasa împreună cu viitorii colegi de grupă, însă rămâneți in apropiere. Invitați-l să se joace, sa interacționeze cu copiii. La sfârsit, pe drumul de întoarcere, întrebați-l dacă i-a plăcut şi dacă ar fi încântat să se joace cu noii lui prieteni in fiecare zi. Repetați vizita de 2-3 ori pe săptămână, timp de 2 săptămâni: îi va permite sa invete copiii si sa te intrebe despre ei, in cazul in care va fi incantat de orele petrecute la grădiniță. De asemenea, copilul se familiarizează cu sala de clasa, copiii si activitățile care au loc în orele de curs.
• Atitudinea părintelui este esenţială: atitudinea fermă, înțelegătoare şi caldă, dar care nu cedează în faţa „crizelor” de moment ale copilului este cea mai potrivită în situaţiile „critice”;
• Oferiţi-i suportul afectiv esenţial pentru o dezvoltare emoţională echilibrată: arătaţi-i înţelegere când are nevoie şi încurajaţi-l să-şi exprime emoţiile, nu le minimalizaţi sau criticaţi.
• Explicați-i programul. Spuneți-i că o să-l aducă mami sau tati dimineaţa la grădiniţă, apoi el rămâne acolo să mănânce şi apoi sa se joace cu prietenii lui. La prânz va mânca din nou, apoi se va spăla puţin şi va merge să doarmă, tot alături de prietenii lui. După ce se trezeşte se mai joacă puţin şi apoi vine mami sau tati să-l ia acasă. Fiecare cu serviciul lui!
• Nu vă furişați pe uşă, chiar dacă începe să plângă. Ii veți ruina sentimentul de încredere pe care îl are în dvs. Oferiți-i siguranță explicându-i că “Mami trebuie să meargă la muncă”, sărutați-l, îmbrăţişați-l şi apoi ieşiți pe uşă, lăsând educatoarea să-l atragă în activităţi care să-i distragă atenţia de la separarea de dvs.
• Nu monopolizați discuţiile zilnice dintre dvs. şi copil despre mersul la grădiniţă. Mai mult decât atât, fiți calmi si relaxați în prima zi de grădiniţa sau de școală, pentru a-i induce şi copilului o atitudine de încredere şi siguranţă.
• Noii prieteni din grupa îl vor ajuta să se acomodeze mai repede. În săptămânile de acomodare, aduceți-i câteva lucruri familiare de acasă. Păturica sau jucăria preferată îi dă un sentiment de siguranţă, că nu e singur pe lume, abandonat de toţi şi toate.

Bibliografie:
1. Nicola I, „Afectivitatea- liant al vietii psihice infantile” în Revista Învăţământului preşcolar, 1999;
2. Pavelcu V, „Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii”,1982.