Dezvoltarea de abilități prin folosirea resurselor video

Resursele educaționale în format digital sunt utilizate ca materiale didactice realizate în formate variate – text, grafică, sunet și/sau video. În diversele activități didactice, ele au un rol formativ aparte, putând fi aplicate în predare, sistematizare, dar și în evaluare. O modalitate foarte eficientă, atractivă și rapidă este aceea a resurselor video care combină textul, sunetul, imaginea și care oferă elevilor posibilitatea exprimării multiple, a afirmării creativității.

Prin intermediul resurselor video devine posibilă reproducerea de comportamente, proceduri și procese într-un mod asemănător cu viața reală. Acestea pot suscita interesul pentru testarea aplicabilității sau relevanței conceptelor sau generalizărilor abstracte în contexte ale lumii reale. Căutând explicații alternative pentru fenomene din lumea reală, elevii pot vizualiza aceste concepte, dar și secvențe din viața concretă, generatoare de experiențe formatoare pentru copii și tineri.

Filmele pot să evidențieze faptul că educația este importantă, că munca asiduă poate aduce succesul, modul în care se formează caracterele, recunoașterea patrimoniului cultural, idealuri, relații, prietenie, valori precum patriotismul, identitatea națională, rostul implicării voluntare etc. Pentru a fi eficiente din punct de vedere pedagogic, secvențele video pot respecta câteva principii, precum:
a) Ar trebui însoțite de comentarii, dar care să evite limbajul formal
b) Pot fi însoțite de coloană sonoră
c) Lungimea recomandată e de 4-6 minute
d) Se recomandă utilizarea mai multor secvențe scurte (în locul unui videoclip lung), combinate cu alte aplicații colaborative web 2.0
e) Este preferabilă folosirea video-urilor interactive.

Filmele și videoclipurile pot reprezenta o sursă de inspirație și de motivație, pot stimula fluxul de idei ai elevilor, imaginația, pot fi o sursă de reducere a anxietății și a  tensiunilor create datorită atractivității scăzute a subiectului abordat, un punct de pornire pentru dezvoltarea gândirii critice, permițând reflecția  asupra unor fenomene sociale, economice sau naturale de impact în viața reală (Foca, 2017).

Printre abilitățile dezvoltate se pot enumera recunoaștere și clasificare de fenomene, comportamente în context, analiză, interpretarea performanțelor artistice – prin dramatizare, poezie, filme, picturi, sculptură sau alte opere de artă, testarea aplicabilității sau relevanței conceptelor sau generalizărilor abstracte în contexte ale lumii reale, căutare de explicații alternative pentru fenomene din lumea reală etc.

La disciplina Limba și literatură română, videoclipul este un mediu rapid, eficient, însă nu poate înlocui lectura textelor, dar poate stimula curiozitatea, dorința de a citi-pentru a urmări continuarea. Secvențele interactive pot constitui episoade prin care se evaluează sau se autoevaluează lectura, dar și capacitatea de a argumenta, de a interpreta.

Fiecare profesor își poate crea propriile resurse în diverse formate (text, video, audio, multimedia etc.) utilizând diverse aplicații online sau offline și partajându-le sau nu cu alți educatori, pot accesa youtube library. Sunt multe aplicații  utile pentru creare de materiale video, desene animate, benzi desenate: Powtoon, Voki, WeVideo, MakeBeliefsComics, Toondoo, Toontastic, Pixton, Edpuzzle, Flipgrid, Adobe Spark, Biteable.ai, Lumen5 și altele.

Pentru elevi și pentru noi, totul devine mai simplu – copiii pot utiliza webcam-ul laptopului sau camera telefonului, pot crea mici clipuri de prezentare, apoi le pot edita prin intermediul aplicațiilor propuse. Cadrele didactice pot face apel la biblioteca de filme de pe YouTube – o resursă foarte bună pentru conținut video educațional. Pot integra videoclipurile în lecții, pe site-ul clasei, pe blog. De asemenea pot să creeze și să editeze adnotări, comentarii, să adauge subtitrări și melodii într-un videoclip.

 

prof. Maria Burunov

Liceul de Arte Ionel Perlea, Slobozia (Ialomiţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/maria.burunov

Articole asemănătoare