Odată cu începerea activității școlare, copilul are îndatoriri noi, obligații, responsabilități raportate la statutul de elev. Printre sarcinile școlare se numără efectuarea temelor pentru acasă la diferite discipline, date cu scopul de a exersa ca să-și consolideze cunoștințele însușite la lecții. Am observat în activitatea mea didactică că unii elevi se descurcă foarte bine la disciplinele pe care le preferă, iar la cele care nu la plac motivația este scăzută și rezultatele sunt mai puțin bune. Faptul că nu sunt suficient de motivați și nu-i interesează îi face să amâne rezolvarea sarcinilor. A amâna înseamnă a întârzia realizarea unei activități, cu toate că aceasta duce la producerea unor efecte. „Amânarea școlară intervine atunci când elevii întârzie sau evită realizarea sarcinilor școlare, deși știu că ar trebui să le facă și datorită amânării vor plăti un preț.” (Bernard, 2013, p.307). Această tendință mai este denumită „amânare academică”.

Din cercetările efectuate, s-a constatat că elevii care au tendința de a amâna rezolvarea sarcinii se tem de un eșec, nu au încredere în forțele proprii, au o stimă de sine scăzută, le lipsesc abilitățile de învățare. Intervine și anxietatea că nu vor face față așteptărilor învățătorului, părinților și chiar ale colegilor. Există și elevi care amână din cauza faptului că sarcina respectivă nu le place, se simt plictisiți. Aceștia o rezolvă până la urmă fiind motivați de nota pe care ar putea s-o primească ori ca să scape mai repede de ea.

Factori externi care îl împiedică pe elev să se apuce de lucru sunt: vizionarea programelor la televizor, timpul petrecut în fața calculatorului sau cu prietenii, gadgeturi, un program dezorganizat, neglijență din partea părinților.

Alte cauze ce determină un comportament de amânare ar putea fi:

• teama de a nu rezolva corect tema;
• imposibilitatea de a accepta frustrarea dată de temă;
• amânarea activităților distractive;
• incapacitatea de a-și organiza eficient timpul;
• atitudine ostilă față de muncă.

Evitarea amânării sarcinilor presupune ca elevul să înțeleagă că există o corelație între rezolvarea cerințelor actuale și rezultate pe termen lung și să i se explice ce consecințe are amânarea academică.

Noi, educatorii împreună cu părinții trebuie să determinăm școlarul să își stabilească obiectivele, scopurile pentru fiecare disciplină școlară.

Dacă se întâmplă frecvent să amâne temele găsind diverse scuze, acestea trebuie eliminate, deoarece le inventează pentru ei înșiși să-și acopere vina. Prin scuzele găsite dânșii caută să se protejeze și să tot amâne rezolvarea temei. Ca să renunțe la obiceiul amânării temelor ar trebui identificate scuzele cele mai dese invocate de copil ca să evite sarcinile de lucru, apoi e foarte bine să-l facem să înțeleagă că nu e nevoie să recurgă la ele și că trebuie eliminate.

În lucrarea „Da, poți! Pentru părinți. Cum să creșteți performanțele copilului la școală”, autorul Michael E. Bernard (2013, pp. 307-321) precizează un set de tehnici ce se pot utiliza cu scopul de a ajuta copilul să nu mai amâne sarcinile școlare. În momentul în care nu se arată dispus să rezolve cerințele, școlarul poate învăța tehnicile care îl ajută să înlăture barierele și să aibă performanțe.

• „Tehnica knock-out” – dacă i se pare greu și plictisitor ce are de făcut e indicat să rezolve cât mai repede să scape.
• Abordarea prima dată a sarcinii mai dificile – scopul este să nu amâne și partea mai ușoară din cauza neliniștii provocate de partea mai grea.
• Rezolvarea pe etape – copilul se implică din ce în ce mai mult realizând că nu era imposibil de realizat.
• „Tehnica salamului” – ca un salam tăiat în felii subțiri, tema trebuie împărțită și rezolvată pe părți separate
• „Tehnica amintire-uitare” – pentru copiii care uită deoarece sunt dezorganizați, trebuie sfătuiți să facă tema imediat ce își amintesc de ea.
• Planul ,,cinci minute” – i se dau copilului câte cinci minute de lucru la care se mai adaugă cinci și astfel el se va implica și nu i se va mai părea așa de dificil.
• „A face schimb” – este un transfer al entuziasmului din activitățile preferate spre cele care nu îi prea plac.
• „Procedura Premack” – interzicerea desfășurării activității preferate până după rezolvarea temei.
• „A se raporta” – copilul se gândește la avantajele rezolvării temei, precum și la consecințele neefectuării ei.
• „Stabilirea momentului de pornire” – trebuie stabilit foarte clar, fără a negocia momentul în care să înceapă temele.
• „Stabilirea priorităților” – școlarul să știe care sunt activitățile mai importante de care să se preocupe
• „Izolarea” – elevul să se îndepărteze de factorii perturbatori și să se ocupe de temă.
• „Mesaje de reamintire” – mesaje scrise cu îndemnuri, cum ar fi: FĂ TEMA ACUM!, POȚI SĂ REZOLVI!

E foarte important să fie depistate motivele care îl determină pe elev să amâne temele în primul rând, iar apoi el să depășească acele obstacole, să se automotiveze ca să se dezvolte la potențialul real pe care îl are.

Un părinte foarte bine informat, implicat cu adevărat în educația copilului, cu multă răbdare, calm și afecțiune va ști să ofere tot sprijinul de care are nevoie copilul pentru atingerea performanțelor.

Bibliografie
1. Bernard, Michel E.(2013). DA, POȚI! pentru părinți: CUM SĂ CREȘTEȚI PERFORMANȚELE COPILULUI LA ȘCOALĂ. Editura  RTS. Cluj-Napoca.
2. Cuciureanu, M., coord.. (2015). Motivația elevilor și învățarea. Institutul de Științe ale Educației. București.Cum convingem elevul să nu evite sarcinile școlare