Comunicarea educațională are multiple valențe, dar una deosebit de importantă este aceea care trimite la asertivitate. În mediul școlar, comunicarea asertivă este privită ca o dimensiune fundamentală a profesionalismului didactic și a inteligenței emoționale a profesorilor, pentru că practicarea acestui mod de comunicare permite menținerea echilibrului relațional în clasă, facilitează optimizarea procesului educațional și, totodată, sprijină consolidarea unui bun climat socio-afectiv.

Comunicarea educaţională sau comunicarea pedagogică reprezintă un transfer complex de informații, atitudini și stări afective între indivizi și/sau grupuri care preiau rolurile de emiţători şi receptori.

Fiecare persoană are un mod unic de a comunica. Profesorii se remarcă nu doar printr-un stil pedagogic personalizat, ci și printr-un stil de comunicare propriu.

Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare caracteristice unei persoane în procesul de comunicare. Acest lucru implică atât modalitățile de recepționare/ decodificare a mesajului cât și pe cele de prelucrare/ interpretare a acestora; sunt expresia personalității celui în cauză.

Termenul asertivitate derivă din latinescul assertio, care semnifică afirmare sau revendicare. Asertivitatea poate fi considerată o competență socio-emoțională fundamentală, esențială pentru stabilirea unor relații interpersonale echilibrate, bazate pe respect reciproc și autenticitate. Aceasta desemnează capacitatea individului de a-și exprima opiniile, emoțiile și nevoile personale într-un mod clar, direct și ferm, fără a încălca drepturile și demnitatea celorlalți oameni. În plan psihologic, asertivitatea este considerată o manifestare a unei stime de sine sănătoase, implicând echilibrul dintre pasivitate și agresivitate în comunicare.

Comunicarea asertivă a profesorului implică exprimarea clară și calmă a așteptărilor, stabilirea limitelor comportamentale, oferirea feedback-ului constructiv și manifestarea empatiei față de interlocutori. Profesorul asertiv nu recurge la autoritarism, dar nici nu adoptă o atitudine pasivă; el formulează mesaje centrate pe fapte și trăiri personale („mesaje de tip eu”), evită judecățile de valoare și încurajează dialogul respectuos. În acest sens, comportamentele asertive contribuie la consolidarea relației pedagogice, la diminuarea tensiunilor și la crearea unei atmosfere de siguranță psihologică în cadrul clasei.

De asemenea, asertivitatea susține dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor, oferindu-le acestora un model autentic de exprimare responsabilă și cooperantă. Profesorul care practică o comunicare asertivă favorizează participarea activă a elevilor la procesul educațional, cultivă respectul reciproc și responsabilitatea socială, și promovează rezolvarea non-violentă a conflictelor.

Comunicarea asertivă presupune o atitudine de echilibru între fermitate și empatie, între exprimarea de sine și acceptarea celuilalt. Comunicarea asertivă nu este doar o tehnică, ci o formă de manifestare a maturității emoționale și a eticii dialogului educațional.

În spațiul educațional, comunicarea asertivă presupune capacitatea profesorului de a formula mesaje clare, coerente și constructive, care să exprime atât exigențele procesului de învățare, cât și respectul față de elevi. Profesorul asertiv:

• comunică folosind mesaje de tipul: ”Eu apreciez…” „Simt nevoia ca…”, „Consider important să…”, evitând formulările abrupte, nepoliticoase, acuzațiile directe;
• oferă feedback specific, orientat spre comportament, nu spre persoană;
• își menține tonul calm și echilibrat, chiar și în situații tensionate;
• ascultă activ și valorizează perspectiva interlocutorului.

Comportamentul asertiv este întărit și de o serie de elemente non-verbale cum sunt: contactul vizual, tonul vocii, mimica și gestica. Stilul de comunicare asertiv este caracterizat printr-o serie de aspecte de care este bine să se țină seama:

• tratarea cu imparțialitate a persoanelor cărora li se recunosc drepturi egale;
• acordarea atenției cuvenite părerilor și intereselor celorlalți;

De asemenea, în același timp, în comunicare este urmărită o bună concordanță între mesajul verbal transmis și mimică, gestică.

Dacă un coleg întreabă: Ce pot face pentru a avea un comportament și o comunicare asertivă? am putea formula recomandări de tipul:

• exprimă-te clar și concis;
• evită să fii sarcastic;
• evită să faci generalizări;
• evită să folosești etichete;
• cere feedback;
• evita reacțiile impulsive, agresive;
• nu monopoliza discuția;
• nu face presupuneri;
• conștientizează ce tip de comunicare folosești (agresiv, asertiv, pasiv sau agresiv-pasiv).

Așadar, stilul asertiv (atitudinea constructivă) reprezintă capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii, fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți. Se manifestă astfel: subiectul are capacitatea de a-și urmări propriile interese, fără a încălca nevoile celorlalți, știe să asculte și este dispus să se facă înțeles, se bazează pe propriile forțe în atingerea obiectivelor, această atitudine permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimente din partea celorlalți și, de cele mai multe ori, persoana reușește să câștige simpatia acestora.

Pentru o descriere prin diferențiere a comportamentului asertiv, observăm că este echidistant față de cei doi poli de comunicare: pasiv și agresiv.

Stilul pasiv (atitudinea de evitare, reținere) trădează tendința interlocutorului de a se ascunde, de a fugi, mai degrabă, decât de a-i înfrunta pe alții. Acest tip de comunicare se poate manifesta astfel:

• printr-un exces de amabilitate și conciliere,
• prin tendința de a amâna luarea unei decizii (adesea chiar prin imposibilitatea de a lua o decizie),
• teamă maladivă de a nu fi judecat de ceilalți,
• supărare apăsătoare resimțită în cazul unui eventual eșec.

Stilul agresiv (atitudinea ofensivă, de atac) evidențiază tendința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, de a se impune cu orice preț, indiferent dacă sunt lezate sau supărate alte persoane. Această comunicare se poate desfășura în felul următor: pentru a domina, persoana se folosește de orice mijloc (de exemplu, îi contrazice pe ceilalți, îi umilește, are o atitudine sau un comportament șocant, este răzbunător, își asumă riscuri excesive).

Dar astfel de atitudini stimulează agresivitatea și antipatia partenerilor de dialog și are ca efect, pentru persoana în cauză, sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată de ceilalți. Mai departe, aceste aspecte cu impact relațional negativ sporesc agresivitatea. Practic, vorbim despre un cerc vicios al agresivității.

Profesorii se confruntă adesea cu provocări specifice procesului educațional: adolescența elevilor, diversitatea culturală, presiunea performanței școlare, a examenelor de sfârșit de ciclu, precum și cu dinamica sarcinilor instituționale. În acest context, asertivitatea devine un instrument de autoreglare emoțională și de gestionare eficientă a relațiilor profesionale. Astfel, un profesor asertiv este capabil să:

• stabilească limite clare între rolul profesional și cel personal;
• formuleze cerințe și așteptări într-o manieră clară și fermă;
• mențină echilibrul emoțional în fața criticilor sau a conflictelor;
• servească drept model de comunicare etică pentru elevi.

Asertivitatea constituie o competență-cheie a profesorului modern, integrând dimensiunile cognitive, emoționale și etice ale comunicării. Comunicarea asertivă permite profesorului să îmbine fermitatea cu empatia, autoritatea cu respectul și exigența cu atitudinea înțelegătoare și, totodată, oferă ocazia de a operaționaliza competența de comunicare didactică în contexte școlare reale.

Competența de comunicare didactică se referă la ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini pedagogice, necesare pentru exercitarea profesiei didactice prin relații cu beneficiarii educației.

Scopul efortului integrat al oricărui profesor este acela nu doar de a dobândi o consistentă competență de comunicare didactică, ci și de a o practica în mod constat, indiferent de circumstanțele particulare care apar în mediul școlar.

Bibliografie

Alberti, R. E., & Emmons, M. L. (2017). Your Perfect Right: Assertiveness and Equality in Your Life and Relationships (10th ed.). New Harbinger Publications

Auriol Ph. Vervisch M.O. (2022). Fii asertiv. 50 de exerciții practice ca să te exprimi fără agresivitate. București: Editura: Philobia

Bender, Y. (2005). The Tactful Teacher: Effective Communication with Parents, Colleagues, and Administrators. Rowman & Littlefield

Irimia D. (2022). Cum să vorbești ca să fii înțeles. Ghid de comunicare asertivă. București: Editura Bookzone

Johnson, B., & Johnson, J. (2023). Becoming a More Assertive Teacher: Maximizing Strengths, Establishing Boundaries, and Amplifying Your Voice. Routledge

Peretti A., Legrand J.A., Boniface J. (2001). Tehnici de comunicare: Iași: Editura Polirom

Petcu M., (2014). Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați. București: Editura C.H. Beck

Pânișoară I.O. (2006). Comunicarea eficientă. Iași: Editura Polirom

Price, D., & Ota, C. (2015). The Assertive Practitioner: How to Improve Early Years Practice Through Effective Communication. Routledge.