Nu de puține ori vorbim despre schimbarea sistemului educațional, despre neajunsurile acestuia, despre cât de mult nu se implică statul, profesorii, părinții, despre cât de mari sunt diferențele dintre ce am învățat noi și cât de puține cunosc elevii din zilele actuale. Se poate chiar să  ajungem să spunem că subiecții procesului instructiv-educativ nu știu nimic. Acest nu știu nimic, este fragil de folosit în relațiile cu copiii, elevii de orice vârstă. Premisa de la care este recomandat să plecăm în epoca digitală pe care o traversăm constă în faptul că acestor copii este indicat să le formăm competențe și abilități sociale, nu doar să le transmitem cunoștințe. Aceste cunoștințe, pe care le considerăm primordiale, reprezintă doar un segment din ceea ce instituțiile de învățământ ar trebui să construiască pentru atingerea idealului educațional stipulat în legea educației și promovat de Ministerul Educației și Cercetării.

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative*.

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii**.

Putem găsi soluții pentru aceste neajunsuri, fără a arăta cu degetul, fără a stigmatiza, fiind sinceri cu noi, minister, profesori, părinți? Știm sigur că NOI am făcut tot ce a stat în puterea noastră pentru a asigura copiilor, viitorul acestei țări, resursele de care au nevoie?

Comunicarea eficientă ar fi o primă necesitate a sistemului educațional românesc, comunicarea transparentă, deschisă, între părinți și profesori, între profesori, inspectoratele școlare și minister. O astfel de comunicare presupune asumarea de către fiecare parte a responsabilităților: fie că este părinte, profesor, ș.a.m.d., asumarea statutului de adult în general. Ori, în România zilelor noastre, vom putea observa faptul că din punct de vedere emoțional, psihologic, în multe din relațiile adult-adult, adult-copil, există momente de tensiune, de ofense, de critici, blocaje. Putem pune acestea pe seama educației primite în perioada comunistă și postcomunistă, acolo unde în familii, au existat abuzuri de orice tip: fizic, economic, sexual, emoțional, neglijență. Așadar, constatăm că aceste abuzuri există și se întâlnesc încă în familiile românești, întrucât în profilul adultului s-au creat răni emoționale (rana de respingere, de abandon, de umilință, de trădare, de nedreptate***) care declanșează ca un buton reacții neașteptate: furie necontrolată, dependență, violență, neglijență, indiferență. Transpuse în mediul școlar, în comportamentul copiilor, ele pot fi cel mult ameliorate de către profesori, și ei la rândul lor parte a unor experiențe mai puțin pozitive din copilărie, dar nu și tratate. Pentru tratare este nevoie de conștientizarea acestor stări în cadrul familiei, în rândul adulților și urmarea terapiei cu un specialist: psiholog, psihoterapeut. Scopul acestor tratări constau în a asigura atât copiilor, cât și adulților un mediu securizat și o dezvoltare armonioasă, o garantată reușită școlară.

O a doua necesitate a sistemului românesc de educație este constituirea de colective școlare, grupe cu un număr mic de copii: 15-20 preșcolari, elevi. Condițiile de lucru actuale în grădinițele cu program prelungit, în școli primare, în gimnazii și licee sunt dificile.

Conștientizăm cu toții cât de necesar este lucrul diferențiat, aplecarea spre nevoile fiecărui copil, elev, și totuși acest standard nu poate fi atins, întrucât în sala de grupă, de clasă există un singur cadru didactic și peste 25 de preșcolari, chiar si 40 de elevi. Nemulțumirea generală referitoare la nivelul de educație existent pierde din vedere acest important aspect: raportul dintre numărul de elevi și cadre didactice într-o grupă, într-o clasă este de 1 la 25, 1 la 30, 1 la 40. Crearea de momente specifice predării moderne, începând cu vârstele mici, este îngreunată de numărul mare de cerințe, absolut relevante, necesar de luat în seamă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar extrem de greu de satisfăcut.

Timpul alocat desfășurării activităților, orelor, nu poate acoperi timpul necesar ascultării, îndrumării fiecărui copil în parte, aplecării spre interesele lui, creării unui spațiu securizat****. Pentru eficientizarea actului educațional, este absolut necesară micșorarea numărului colectivelor de elevi, preșcolari și creșterea numărului profesorilor consilieri, profesorilor psihologi în instituțiile de învățământ.

Așadar, o a treia necesitate a sistemului românesc este tocmai aceasta, asigurarea pentru fiecare grădiniță, școală, care are un număr de peste 100 de elevi a cel puțin doi-trei specialiști pe dezvoltare emoțională, terapie logopedică, psihoterapie. Se dorește integrarea și asigurarea unui cadru educațional pozitiv pentru toți copiii, dar modurile în care se pot crea a condițiile necesare acestuia nu sunt puse în discuție, nu sunt luate în calcul. Consilierea parentală, găsirea de metode de lucru pentru copiii cu nevoi speciale, cu nevoi de atenție, proveniți din medii dezavantaje sau chiar din familii cu traume emoționale sunt lăsate în seama cadrelor didactice care nu au studii în domeniu, care nu au parcurs o specializare de acest tip. Nereușita integrării desigur rămâne tot pe seama lor, acuzați fiind că nu au aplicat metodele necesare, că refuză să lucreze sau să se implice, deși realitatea este alta: ei descoperă în cursurile de formare pe care le urmează câteva tehnici, le aplică de cele mai multe ori, dar numărul mare de elevi, de preșcolari, nu le mai fac eficiente, refuzul părinților de a apela la specialiști îngreunează demersul. Este absolut necesar să aducem profesorii consilieri, psihologii, în instituțiile de învățământ, pentru a crea o echipă eficientă care să clădească alături de familiile copiilor mediul educațional propice dezvoltării armonioase a copiilor.

Mai sunt și alte necesități, desigur: amenajarea adecvată a spațiilor educaționale, asigurarea mijloacelor de învățământ, crearea de laboratoare echipate, săli de sport, terenuri, construirea de trasee educaționale axate pe aptitudinile copiilor- nu renunțăm la disciplinele de învățământ, dar schimbăm sistemul de evaluare, modul de raportare la rezultatele copiilor*****.

În speranța că statul, profesorii, părinții, noi toți, vom înțelege motto-ul: SCHIMBAREA ÎNCEPE CU FIECARE DIN NOI!, să fim noi cei care susținem îmbunătățirea sistemului educațional prin implicarea noastră, a fiecăruia, și prin înțelegerea celor câteva necesități ale acestuia.

Note și referințe

*https://www.edu.ro/descriere, accesat la 9.04.2021.

** https://legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011/art-2, accesat la 9.04.2021.

***Despre aceste răni pot detalia terapeuții în cadrul unor întâlniri cu părinții grupelor, claselor. Am organizat în acest an școlar alături de psihoterapeut Alina Pleșcan și la inițiativa dumneaei astfel de sesiuni. Prezența părinților a fost mică, dar este un început.

****Ofer un singur exemplu: într-un colectiv de 28 de preșcolari prezenți de grupă mijlocie, 5 preșcolari doresc să se joace liber și să nu participe la activitatea de memorizare stabilită în acea zi; 15 sunt interesați, 8 participă pentru că majoritatea dorește. Pe parcursul desfășurării, cei 5 preșcolari care se joacă liber, cu o nevoie mare de atenție din partea adultului care se află în grupă sau cu o dorință de a explora alt subiect, intră în situații conflictuale de cel puțin trei ori în cele 20 de minute alocate memorizării. Se poate asigura calitatea actului educațional în această situație pentru copii?

*****În funcție de specializările gimnaziilor, liceelor, se pot stabili 5 discipline de bază pentru care copiii primesc note și care vor conta în evaluările naționale. Restul disciplinelor devin opționale, copiii primesc calificative, toată activitatea de predare-învățare-evaluare se realizează în școală, în laboratoare, fără teme acasă. Un copil pus să aleagă este un copil cu siguranță pregătit pentru viitor. Un profesor eliberat de obligativitatea parcurgerii unei materii stufoase, este un profesor care se va putea consulta treptat cu elevii săi și va putea crea situații de învățare diverse, centrate pe nevoile celor educați de el și nu pe memorizare de cunoștințe pentru teste care reflectă gradul de însușire a acestora și nu nivelul competențelor.