Mă gândeam într-o zi că ar trebui să învăţ ceva nou, ştiţi cum se spune… în fiecare zi învăţăm câte un lucru nou. Stând pe pat şi ascultând muzică, dintr-un colţ de bibliotecă mi-a făcut cu ochiul o carte al cărei titlu m-a fascinat “Carte de înţelepciune”. Ei bine, am luat-o în mână şi am  lăsat-o jos abia în momentul în care am citit pe ultima ei pagină, ultimul ei cuvânt. Pe lângă multitudinea de învăţăminte existente în conţinutul acestei cărţi, un citat mi-a atras atenţia în mod deosebit. Este un citat care după părerea mea ar trebui să caracterizeze orice profesor care se consideră a fi bun, ar trebui să fie un cod etic urmat de fiecare dascăl şi totodată ar trebui să înveţe orice elev cum să deosebească un profesor ce posedă calităţile şi competenţele necesare stimulării elevilor de unul care nu le deţine.

Acest citat suna chiar aşa:

„Autoritate (augeo) are cel care te sporeşte, te adevereşte, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul – corpul.”

Haideţi pentru început să căutăm sinonime pentru verbul “a spori”, urmând a vă explica în cele ce urmează de ce fac acest lucru. “A spori” poate fi asimilat oricând cu oricare dintre următoarele cuvinte : a mări, a creşte, a înmulţi, a progresa, a inainta, a avea spor, a împinge, a imboldi, a augmenta, a multiplica, a se ridica, a se inteţi, a se îndârji şi poate multe altele. Suntem mici,  dar devenim mari odată cu trecerea timpului, astfel noi creştem. Începem o activitate de la punctul zero, apoi uşor uşor progresăm, înaintăm şi avem spor pentru a putea augmenta munca noastră. Ne îndârjim să înteţim focul ce ne dă puterea de a merge mai departe şi astfel ne ridicăm cât mai sus pe culmile succesului. Iată cum se construieşte reuşita în viaţă…printr-o combinare a cuvintelor ce fiecare în parte înseamnă “a spori”. Aşadar, mama, sufletul şi profesorul au capacitatea de a ne spori în tot ceea ce facem, tocmai prin autoritatea lor.

Haideţi să trecem la subiectul vizat în acest scurt eseu, căci fiind vorba de o tema pedagogică, este necesar să discutăm despre relaţia elev-profesor, despre acea autoritate de care ar trebui să dea dovadă orice cadru didactic şi despre abilitaţile sale care pot conduce elevul la un stadiu final, de a-l adeveri, de a-l transforma într-o personalitate. Aptitudinea pedagogică este considerată unul dintre principalii factori de succes în procesul instructiv-educativ. Această aptitudine pedagogică înseamnă foarte multe lucruri, cum ar fi : erudiţie, cunoştinţe de specialitate, cunoaşterea psihologică a elevilor, priceperea de a transmite cunoştinţe, inteligenţă spontană, inspiraţie de moment în luarea unei decizii şi capacitatea de a relaţiona eficient cu elevii. A fi profesor implică riscuri, răbdare, dragoste, pasiune, voinţă şi lista poate continua la nesfarşit. Cum spune citatul nostru, profesorul trebuie să fie autoritar pentru a putea spori şi adeveri elevii săi, căci un profesor bun nu îşi învaţă elevii doar o materie, ci o adevarată lecţie de viaţă. Prin comportamentul său, cadrul didactic stimulează şi întreţine curiozitatea elevilor, le modelează comportamentele, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calităţile centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.

Din punctul meu de vedere, citatul din cartea lui Constantin Noica ar trebui să ghideze atât profesorii, cât şi viitorii profesori în toată activitatea lor didactică, să le dea un plus de încredere în ei înşişi pentru a şti să îşi dozeze autoritatea astfel încât să ajute la formarea elevilor. Această formare depinde de o infinitate de factori, dar un profesor bun trebuie să ştie să se puna în valoare numai prin prisma reuşitelor elevilor săi, un profesor bun trebuie să sporească calităţile şi capacitătilor elevilor până în punctul în care aceştia ajung acolo unde şi-au dorit şi să îi încurajeze întotdeauna să înveţe ceva nou, cum am făcut şi eu de altfel când am citit “Carte de  înţelepciune”, datorită căreia am putut scrie acum acest eseu despre elevi, profesori şi frumoasa relaţie ce se poate realiza între aceştia.

În concluzie, fiecare elev trebuie să îşi asculte profesorul şi fiecare profesor trebuie să îşi asculte elevul, căci relaţia dintre cei doi se bazează pe încredere, respect reciproc şi dragoste pentru învăţătură. Şi atunci când profesorul este mândru de elevii săi şi de reuşitele lor, poate spune că şi-a exercitat autoritatea asupra lor într-un mod constructiv şi benefic.

Bibliografie
Noica, Constantin, Carte de înţelepciune, Ed. Humanitas, 2009.