Activitățile integrate, strategii educaționale actuale

Inovația didactică obligă cadrele didactice să descopere termeni și activități noi, necesare în procesul de învățare și educare contemporan. Integrarea este unul dintre acești termeni și în același timp, este o metoda de organizare similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectivele învățării au ca referință nu o categorie de activitate, ci  o tematică unitară, comună mai multor categorii de activități. În niciun caz însă nu trebuie confundate cele două concepte, integrarea fiind considerate o metodă care trece peste limitele între categoriile de activități și grupează cunoașterea în funcție de tema propusă.

Activitățile integrate presupun un scenariu  unitar și de cele mai multe ori ciclic, în care tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe; conținuturile au un subiect comun și obiectivele propuse se realizează prin diferite forme de activitate.

Folosirea unor astfel de activități aduce beneficii reale pentru elevi, aceștia trebuind să învețe într-o manieră aparte, cea integrată, fiecare etapă fiind legată de  cea precedentă. Copiii parcurg ușor, mai mult sub  formă  de joc, conținuturile propuse.

Metodele interactive cuprind un set de metode active și o serie de exemple de jocuri și activități care au intenția stimulării învățării și dezvoltării personale, oferind un caracter spontan ce contribuie la dezvoltarea independenței în gândirea și acțiunile elevilor. Prin intermediul acestor metode elevul caută idei, participă activ, analizează , dezbate, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcinile de învățare, se simte responsabil și mulțumit de finalul lecției. Prin metodele interactive de grup, elevii își exersează capacitatea de a selecta, combină, învață lucruri de care vor avea nevoie în viața de școlar și de adult. Totodată, își dezvoltă creativitatea deoarece trebuie să găsească, să identifice, să caute și să descopere soluționarea problemelor.

În lucrul cu metodele moderne, cadrul  didactic joacă un rol esenṭial. Acesta trebuie să-și pună ȋn joc toate cunoștinṭele sale și întreaga pricepere, nu pentru a transmite pur și simplu cunoștinṭe care urmează a fi însușite mecanic, ci pentru a insufla copiilor dorinṭa de a le dobândi, prin ei înșiși, printr-un studiu cât mai activ și mai intens. Rolul cadrului didactic este de a organiza învăṭarea, de a susṭine efortul copiilor și de a nu lua asupra lui, integral sau parṭial, această strădanie. Se subînṭelege că metodele activ-participative sunt mai dificil de aplicat în practică și din acest motiv necesită o muncă mai atentă și diferenṭiată. Astfel promovarea lor necesită o schimbare de atitudine din partea cadrului didactic, și prin ea, o transformare a conduitei, la proprii elevi.

În concluzie, învăṭarea prin cooperare dezvoltă capacitatea copiilor de a lucra împreună, la toate tipurile de lecṭii, acoperind neajunsurile învăṭării individualizate, acordând în același timp, o importanṭă considerabilă dimensiunii sociale, prin desfășurarea proceselor interpersonale. Folosind acest mod de lucru este important să ținem seama de avantaje și dezavantaje, având în vedere că o bună organizare a activităṭii în echipă este un succes pentru învăṭământul care trebuie să țină pasul cu epoca în care trăim.

 

Accesări: 142

Articole asemănătoare