Plagiatul devine recurent în mai multe domenii de activitate, iar învăţământul superior nu face excepţie. Plagiatul este o încălcare a calității predării, cercetării și diplomelor universitare. Astfel, în Universitățile din România, profesorilor-cercetători le este interzisă orice activitate legată de această instituție pentru acte de plagiat. Obiectivul acestei cercetări este de a analiza cunoștințele studenților Universității din București cu privire la economia digitală a cunoașterii, standardele referințelor bibliografice și conceptul de plagiatul. Pentru a face acest lucru, am intervievat 128 de studenți voluntari înscriși într-un program de licență în toate domeniile de la Universitatea din București.
Rezultatele arată că majoritatea studenților folosește tehnologia ca parte a studiilor lor, peste 87,5% declarând că au participat la cursuri de metodologie de scriere științifică și deontologie academică. Studenții cunosc definiția plagiatului și riscurile implicate atunci când se angajează în această practică. Lipsa de cunoaștere a metodologiei de cercetare, etica personală defectuoasă, deficitul de documentație, presiunea din partea profesorilor pentru a termina rapid munca se numără printre cauzele plagiatului citate. Pentru a lupta împotriva plagiatului, ei sugerează achiziționarea de software anti-plagiat, disponibilitatea cărților, introducerea de cursuri de metodologie din Licență și informații despre sancțiunile aferente plagiatului.

Cuvinte cheie: plagiat, tehnologie, stiluri de citare, scriere științifică, furt intelectual, etică, deontologie, învățământ superior

1. Diferitele fațete ale plagiatului în lumea universitară

Noțiunea de plagiat este un termen în limbajul de zi cu zi care poate da naștere la semnificații diferite. Sensul cuvântului „plagiat” este legat de actul de a fura sau de a jefui pe cineva. În ceea ce privește cuvântul „plagiator”, acesta provine din cuvântul grecesc „plagiarius” și înseamnă „cel care fură sclavii altora, [sau] care cumpără sau vinde o persoană liberă ca sclav”. Potrivit lui L. Renaut (2011), această definiție etimologică se referă la organizarea societăților din Orientul Mijlociu în secolul al V-lea î.Hr. și la cea a societății romane din primele secole în care sclavii erau tatuați în numele proprietarului lor. Ideea principală atașată acestei etimologie este deci deturnarea unei forțe de muncă, chiar și faptul de a reduce o persoană liberă la sclavie.

În zilele noastre, plagiatul este adesea înțeles ca o încălcare a legii proprietății intelectuale, inițiată în Europa în secolul al XV-lea și consacrată în legislația fiecărei țări. Potrivit lui Perreault, plagiatul este „acțiunea de a copia integral sau parțial conținutul unei alte producții în propria producție fără a cita sursa”. (N. Perreault, 2009, p. 15). Se referă la practica de a folosi munca sau ideile altora fără a le acorda creditul cuvenit. Ca atare, plagiatul constituie un furt, o jefuire de idei și teorii aparținând altora, evitând cu conștiință să menționeze de la cine emană, fraudatorii le atribuie așadar în detrimentul creatorilor lor.  (F. Dubuisson, 2009; B. Simonnot, 2014).

În literatura de specialitate, expresia plagiat academic este folosită din ce în ce mai mult pentru a se referi la diversele aspecte ale acestei practici în rândul studenților și profesorilor din instituțiile de învățământ superior și de cercetare, cauzele, amploarea acesteia și măsurile luate pentru remedierea acesteia (H. Maurel-Indart). , 2008; P. Guibert și C. Michaut, 2011; D. L. McCabe, K. D. Butterfield și L. K. Treviño, 2012; B. Simonnot, 2014; M. Bergadaà, 2015; Y. Bazin, 2019).

În 1960, anul în care a avut loc primul studiu de amploare despre înșelăciune în mediul studențesc, M. B. Bowers Jr. a evidențiat aspecte precum: copierea câtorva propoziții fără a indica sursa; oferirea de răspunsuri altor studenți în timpul unui examen; primirea întrebărilor sau a răspunsurilor pentru un examen de la cineva care l-a susținut deja.

Odată cu apariția internetului, unde majoritatea studenților folosesc resurse digitale pentru a efectua lucrări de cercetare, apare o nouă formă de plagiat. Calificată drept plagiat electronic sau plagiat folosind tehnologia, ea constă, conform lui N. Perreault (2009), în folosirea internetului și a surselor electronice fără a face referire la autor. În ceea ce privește tipologia, acest autor distinge trei forme de plagiat, printre care celebrul „copy and paste”, folosit în informatică pentru a desemna acțiunea de a copia un text sau o imagine și apoi de a o introduce într-un alt document, pentru a evita rescrierea textului și a economisi timp. Copierea și lipirea reprezintă forma clasică de plagiat,  aceasta implicând, printre altele, copierea textuală a unei propoziții, a unui paragraf sau a unei întregi pagini dintr-o sursă electronică (de exemplu, pagină web, blog, forum, e-mail, fișier Word, fișier PowerPoint, CD-ROM etc.) fără a plasa textul între ghilimele și fără a menționa sursa; inserați imagini, grafice, date (de exemplu, fișier Excel, bază de date online) fără a indica sursa; a traduce parțial sau total un text și a copia traducerea fără a menționa sursa acesteia. A doua formă este reutilizarea lucrărilor existente (accesibile pe Web fără a menționa sursa; copierea lucrării sau a raportului de laborator al altui student, cu acordul acestuia și prezentarea acesteia ca fiind proprie și reutilizarea unei lucrări realizate în alt curs fără a obţine mai întâi acordul profesorului). A treia și ultima formă este achiziționarea online de lucrări universitare (N. Perreault, 2009).

D. Sennoun (2010), în taxonomia sa, plasează plagiatul electronic pe un continuum de la plagiatul intenționat la plagiatul neintenționat. Astfel, el distinge, printre altele:

• Plagiatul intenționat/deliberat: în cazul în care studentul își însușește cu bună știință și necorespunzător cuvinte sau idei fără a se referi la autorii lor.
• Plagiatul coluziune: care traduce situația în care doi sau mai mulți studenți cooperează pentru a produce în mod fraudulos un eseu sau orice altă formă de scriere academică și să trimită mai mult sau mai puțin aceeași lucrare, care în principiu ar trebui să fie individuală, sub numele lor separat.
• Autoplagiatul: numit și „reciclare de text” sau „reutilizare a textului”, reprezintă modalitatea în care un student folosește pentru a doua oară, fără a anunța profesorul, o lucrare sau o parte dintr-o lucrare deja realizată în contextul unui alt curs.
• Ghostwriting-ul: scris literal fantomă sau scrisul negru. Acesta este momentul în care studentul plătește o terță parte pentru a-și face lucrarea scrisă, disertația sau teza.
• Plagiat mozaic sau Patchwriting-ul sau Paraphragiat (Paraphragiat): acest tip de plagiat apare atunci când studentul inserează în propriul scris fragmente de propoziții în care a schimbat cuvintele cheie pentru a le adapta textului său fără a cita sursa.
• Plagiatul inconștient: este un fel de iluzie mentală în care studentul crede că a produs o idee originală când de fapt a adus la nivelul său conștient o idee veche îngropată în memoria sa.
• Plagiatul popular: face parte din viața noastră și se referă la cunoștințe intertextuale împărtășite, dezvăluind omniprezența împrumutului intertextual în practicile noastre sociale.
• Plagiat neintenționat: accidental, involuntar, naiv se întâmplă atunci când studenții nu realizează că regulile care guvernează documentele tipărite, înregistrările, videoclipurile sunt aceleași pentru software-ul de calculator și site-urile de internet.

Continuul lui D. Sennoun (2010) evidențiază diferitele variabile implicate în plagiat. Acestea sunt forma, intenția autorului, contextul și gradul de seriozitate. De asemenea, face posibilă definirea profilului educabilului, care merge de la studentul non-plagiator la cel al fraudorului, trecând respectiv pe cel al manualului, al trișorului și al manipulatorului. Odată cunoscut profilul plagiatorului, trebuie  analizată motivația acestora.

2. Plagiatul academic: motive și fundamente

Întrucât plagiatul constituie înșelăciune sau fraudă, persoana care îl comite are și trebuie să aibă un motiv. Potrivit lui P. Guibert și C. Michaut (2012), motivele care îi determină pe studenți să plagieze sunt multiple, dar cele mai recurente se datorează fricii de a nu avea media sau de a valida un conținut de formare și de a suferi umilințe din partea colegilor lor, profesori și familie. Astfel, obținerea unei note mai bune sau compensarea lipsei de muncă și a nu risca să-și piardă diploma sunt motivațiile elevilor care plagiază. Această căutare a celei mai bune note, comună în rândul studenților care întâmpină dificultăți, este comună și în rândul studenților cu un istoric de excelență. În plus, fenomenul plagiatului este amplificat în unele universități de neînțelegerea cursurilor, permisivitatea cadrelor didactice și necunoașterea standardelor de citare și referire de către studenți. De fapt, rezultă dintr-o lipsă de supraveghere și pregătire (N. Perreault, 2011).

Pe baza abordărilor economice și sociologice, motivațiile care duc la plagiatul academic sunt teoretizate în trei categorii: actorul rațional; asociere diferențială și neînțelegere a regulilor universității. Abordarea economică susţine că decizia de a plagia rezultă dintr-o alegere raţională a studenţilor conform unei estimări de tip cost-beneficiu. Acestea fiind spuse, plagiatorii arbitrează între avantajele plagiatului (notă mai bună, validarea integrală sau parțială a diplomei) și riscul aferent (un zero, invalidarea diplomei sau a anului de studiu, trecerea în fața unei comisii de disciplină).

Mai mult, utilitatea plagiatului poate veni și din maximizarea gestionării timpului studenților: studii, petrecere a timpului liber, activități casnice și activități profesionale. Poate fi explicată prin necesitatea de a economisi timp prin reducerea timpului dedicat studiilor (P. Guibert și C. Michaut, 2011). Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că plagiatul este o formă de devianță academică și se învață ca un comportament convențional. Astfel, plagiatul nu rezultă dintr-o neînțelegere, o lipsă de cunoștințe sau un conflict, ci dintr-un proces de învățare care oferă indivizilor mijloace tehnice, relaționale și raționale de a acționa. Această învățare tehnică și morală, realizată în timpul școlii anterioare, este decisivă în decizia de a plagia la universitate (H. Becker, 1963; E. H. Sutherland și D. R. Cressey, 1966; P. Guibert și C. Michaut 2009; 2012 ). În ceea ce privește ultima abordare, care acordă mai multă importanță neînțelegerii așteptărilor universitare, plagiatul ar rezulta dintr-o neînțelegere între așteptările instituției, care nu sunt întotdeauna explicite și cele ale studenților care consideră volumul de muncă prea mare, organizarea examinări inadecvate și transmiterea cunoștințelor inadecvate. (A. Coulon, 1987; V. Montfort, 2000).

În acest cadru contextual, studenții se gândesc să trișeze prin strategie, în timp ce reprezentările și neînțelegerile îi ghidează în aceeași direcție. Dintre aceste trei abordări, cea a alegerii raționale nu este evidentă. Într-adevăr, potrivit P. Guibert și C. Michaut (2011), studenții au o înțelegere slabă a beneficiilor care pot fi obținute din plagiat și nu sunt conștienți de riscul sancțiunilor suportate, în special de excluderea definitivă din orice instituție de învățământ superior pentru fraudă dovedită sau retragerea diplomei. În consecință, mai mult formele anterioare de socializare, relația cu studiile și neînțelegerea regulilor universitare explică acest fenomen.

Colectarea datelor s-a realizat printr-un chestionar care ne-a permis să colectăm informații socio-demografice de la studenți, informații despre utilizarea instrumentelor tehnologice precum computerul, utilizarea rețelelor sociale, cercetarea documentară de pe internet, plagiat și formarea privind standardele de referință bibliografică. Pentru analiza datelor, am folosit statistici descriptive pentru partea cantitativă și analiza de conținut pentru cea calitativă.

3. Utilizarea tehnologiei de către studenți

În zilele noastre, nu este ușor să faci cercetări în mediul academic fără un computer și fără cunoștințe despre diferitele metode de cercetare documentară online. Din sondajul nostru reiese că din cei 128 de studenți, doar 4 nu au computere. Cât despre smartphone-ul care poate înlocui computerul, sunt 10 dintre ei care nu au unul.

Astfel, 116 din cei 128 de elevi folosesc computerul pentru a se conecta. 38 de studenți folosesc exclusiv Wifi-ul pe care universitatea îl pune la dispoziție gratuit, iar 65 de studenți folosesc Wifi-ul Universității și cumpără, de asemenea, volumul de conexiuni de la furnizorii locali de acces. Durata conexiunii la internet variază în funcție de studenți. Minimul este de o oră de conexiune pe zi (6 studenți), urmată de două ore pe zi pentru 40 de studenți și cinci ore de conexiune zilnică pentru 35 de studenți.  De asemenea, studenții folosesc tehnologia ca parte a studiilor lor. Rezultatele noastre evidențiază deținerea unui computer de către majoritatea studenților. În plus, cei din urmă se conectează la Internet pentru a face cercetări documentare și pentru a participa la schimburi pe rețelele de socializare.

4. Cercetarea documentară pe internet

Unul dintre obiectivele cercetării noastre este să știm dacă studenții au participat la cursuri de informatică și cercetare documentară pe internet. În ceea ce privește cursurile de calculator și internet, 114 din 128 de studenți spun că au participat, iar 13 dintre aceștia afirmă că nu au participat vreotată la un curs de informatică.

În ceea ce privește lecțiile primite, 13 studenți din 128 declară că au primit cursuri de automatizare de birou (Procesare de text, foi de calcul și Prezentare asistată de computer); 63 spun că au primit cursuri de automatizare de birou și de navigare pe internet (software de navigare pe internet și e-mail). Ceilalți studenți afirmă că au primit și cursuri de software statistic (24 studenți) și cursuri de programare (12 studenți) și, în final, un student spune că a participat la un curs despre sisteme de management al bazelor de date.

Astfel, la întrebarea: ce este un motor de căutare?, din cei 128 de studenți, 32 nu știu să definească motorul de căutare. Unul afirmă că este o platformă electronică pentru cercetare; 37 spun că este un site web de căutare de informații și 58 spun că este o aplicație de căutare în toate domeniile. Răspunsurile diferite, nefiind precise, evidențiază ignoranța unui număr mare de studenți cu privire la definiția unui motor de căutare. Proporția de 32 din 128, pentru studenți, denotă o absență a culturii computerului și a internetului.

Analiza răspunsurilor studenților arată o mare confuzie între motorul de căutare, baza de date bibliografică, portalul web, rețelele sociale, depozitul instituțional și browserul web. Cu toate acestea, 77 din 128 de studenți au citat Google și Google Scholar ca motor de căutare. În acest grup de respondenți, ei sunt 43 din 77 care citează Google și Google Scholar drept motoarele de căutare pe care le folosesc. 31 adaugă atât la Google, Cairn care este un portal și 2 își completează lista cu Researchgate, care este o rețea socială specializată în articole științifice. De aici putem deduce o cunoaștere destul de bună a motoarelor de căutare pe care le folosesc și o confuzie cu celelalte două site-uri menționate, rețeaua de socializare și portal, probabil din cauza prezenței articolelor științifice pe aceste două site-uri. Pentru ceilalți studenți, confuzia și/sau lipsa de cunoștințe despre motoarele de căutare este probabil legată de faptul că găsesc articole științifice în site-urile citate.

5. Reviste și baze de date online

Confruntat cu lipsa documentelor recente din bibliotecile universitare, utilizarea publicațiilor științifice online permite studenților să efectueze cercetări documentare de calitate și la zi. Dar folosirea resurselor online înseamnă a cunoaște revistele științifice online și modul în care să le accesezi, să poți recunoaște articolele de tip self-service și să le poți descărca pentru o utilizare ulterioară.

În ceea ce privește jurnalul online, 39 dintre cei 128 nu știau ce este un jurnal online și nu au dat nicio denumire a jurnalului online. 52 de studenți spun că un jurnal online este o colecție online de articole puse la dispoziția cercetătorilor și studenților. Restul studenților avansează ca definiție: publicarea periodică de articole online și jurnal online susținut de o instituție. Lipsa de cunoaștere a ceea ce este un jurnal online poate fi totuși un handicap pentru studenții care sunt chemați să scrie o teză, într-o universitate care are biblioteci care nu sunt întotdeauna la zi.

Bazele de date documentare online sunt, de asemenea, surse esențiale de informații pentru studenți. La întrebarea ce este o bază de date documentară, 52 din cei 128 de studenți au spus că nu au cunoștințe, iar pentru restul studenților, răspunsurile variază de la: date organizate specifice unui domeniu, bancă de date și depozit de date de cercetare.

6. Gestionarea referințelor bibliografice

Realizarea corectă a referințelor bibliografice permite studentului să își scrie teza respectând stilurile referințelor bibliografice. Software-ul poate fi folosit pentru a gestiona liste de referințe, pentru a crea biblioteci pe computer, pentru a importa referințe de pe site-uri de reviste științifice sau coduri ISBN etc. Prin urmare, ele facilitează foarte mult munca științifică a studentului, permițându-i în același timp să evite plagiatul prin automatizarea citărilor și generarea de referințe.

Astfel, la întrebarea dacă studenții intervievați știu ce este software-ul de management al referințelor bibliografice, 82 spun că știu ce este și 46 spun că nu știu. Din cei 128 de studenți, 44 au declarat că au fost instruiți în utilizarea software-ului de management al referințelor bibliografice. Software-ul citat este Zotero.

Utilizarea software-ului de referință bibliografică merge mână în mână cu instruirea privind standardele de referință. În diferitele cursuri din care provin respondenții noștri sunt incluse cursuri de metodologie de cercetare. În aceste cursuri, studenții învață despre tipuri de cercetare; colectarea și analiza datelor și redactarea rapoartelor. Ca parte a redactării raportului de cercetare, sunt oferite cunoștințe despre standardele de citare într-o disertație și referințe bibliografice. În ceea ce privește sondajul nostru, 112 studenți din cei 128 au declarat că au primit cursuri de metodologie a scrierii științifice în timpul stagiului de pregătire universitară.

Întrebați cum ar trebui să calificăm faptul de a copia propoziții dintr-un articol, de a le modifica și de a le folosi în disertație, 121 de studenți au considerat că acesta este un furt științific sau un plagiat. Unii dintre elevi au subliniat că însuși faptul de a te inspira din ideea unui autor și de a o folosi fără a o cita este un plagiat. Ce se întâmplă dacă nu este un articol științific, ci un site web personal sau un site de jurnal? Este plagiat? Da, au răspuns studenții în cadrul interviurilor care au urmat. Pentru unii, faptul de a nu fi în literatura științifică favorizează acest lucru. „Putem să luăm ceea ce ne arată Google, să-l modificăm puțin și să-l facem al nostru. Acesta nu este plagiat, deoarece Google nu aparține nimănui”.

Care pot fi cauzele plagiatului potrivit elevilor? La această întrebare am primit multe răspunsuri. Pentru majoritatea studenților chestionați, 90 din cei 128, ignoranța metodologiei de cercetare este cea care stă la baza plagiatului. Alți elevi invocă căutarea ușurinței și lipsa de încredere în sine; lipsa eticii personale; deficitul de documentație; lipsa de lectură; presiunea profesorilor pentru a termina rapid munca; insuficienţa resurselor economice şi indisponibilitatea temporară a persoanelor însoţitoare. Remarcăm că aceste cauze sunt diverse, în funcție de elevi și sunt legate de practicile lor de cercetare, de disponibilitatea resurselor documentare în biblioteci.

Concluzii

Pe parcursul demersului de cercetare, am efectuat o explorare cu 128 de studenți voluntari înscriși în toate domeniile din cadrul Universității din București. Scopul a fost de a identifica cunoștințele lor despre utilizarea tehnologiei digitale în cercetare, standardele de referință bibliografică și plagiatul. Rezultatele arată că studenții folosesc tehnologiile în cadrul studiilor lor și evidențiază faptul că majoritatea au un computer, se conectează la internet pentru a face cercetări documentare și participă la schimburi pe rețelele de socializare. De asemenea, trebuie remarcat faptul că majoritatea studenților au primit pregătire informatică înainte de a se înscrie la cursurile universitare. În ceea ce privește cercetarea documentară, din rezultate rezultă că studenții fac o mare confuzie între motor de căutare, bază de date bibliografică, portal web, rețele sociale, depozit instituțional și browser web, aceștia fiind mai puțin familiarizați cu ce este un jurnal sau o bază de date online.

Prin răspunsurile lor, se pare că studenții înțeleg în general noțiunea de plagiat. Astfel, plagiatul este definit de 111 studenți drept reproducerea completă a cercetării unui autor fără a menționa sursa. Această definiție este în concordanță cu ceea ce D. Sennoun (2010) a numit în taxonomia sa plagiat intenționat/deliberat. Ei au reușit să identifice cauzele acestei practici și riscurile implicate. Pentru cauze, remarcăm lipsa de cunoaștere a metodologiei de cercetare citată de 90 de studenți; căutarea ușurinței și lipsa de încredere în sine; lipsa eticii personale; deficitul de documentație; lipsa de lectură; presiunea profesorilor pentru a termina rapid munca; insuficienţa resurselor economice şi indisponibilitatea temporară a persoanelor însoţitoare. Aceste cauze sunt în concordanță cu cele identificate de N. Perreault (2011) pentru a explica plagiatul în învățământul superior.

În ceea ce privește soluțiile, studenții propun „ca fiecare departament al facultăților Universității din București să fie dotat cu software anti-plagiat” și afirmă că este necesar să se insiste pe pregătirea studenților, dar și pe formarea profesorilor în materie de plagiat.

Există multe domenii ale vieții sociale în care ne confruntăm cu fenomenul plagiatului. Unii își însușesc lucrările, ideile, afirmațiile altor oameni și le fac proprii fără a se deranja să citeze sursele, adică proprietarii. În lumea academică, în special cea a cercetării, cazurile de plagiat sunt cunoscute și uneori sancționate. Având în vedere cazurile pe care ni le dezvăluie istoria, este important să identificăm cunoștințele pe care le au studenții despre standardele de referință bibliografică și plagiat, într-un context în care computerele și internetul sunt din ce în ce mai utilizate în lumea universitară.

* * *

Autor: prof. dr. Alexandru Gabriel NEGOIȚĂ