Recunosc: la început, inteligența artificială m-a speriat. Nu pentru că nu aș fi înțeles ce este, ci pentru că mi-am pus aceleași întrebări pe care și le pun mulți colegi: Vor mai gândi elevii singuri? Mai are sens evaluarea? Cum mai pot diferenția corect?
Apoi am realizat un lucru esențial: elevii folosesc deja inteligența artificială, indiferent dacă noi o acceptăm sau nu. O folosesc acasă, pe telefon, uneori chiar înainte să ajungă la școală. În acel moment, am înțeles că interdicția nu este o soluție. Educația nu a funcționat niciodată prin ignorarea realității, ci prin asumarea ei. Așa că am ales o altă cale: să înțeleg, să observ și să ghidez.

În experiența mea la clasă, problema nu este existența inteligenței artificiale, ci modul în care aceasta este utilizată. Fără reguli, fără scop educațional, fără reflecție. Inteligența artificială nu gândește în locul elevului, dar poate ajunge să gândească pentru el dacă profesorul lipsește din ecuație. De aceea, consider că rolul nostru este mai important ca oricând: nu să interzicem, ci să educăm utilizarea.

Ce am câștigat ca profesor acceptând IA la clasă?

După ce am depășit faza de reticență, am observat câteva beneficii clare.

• Mai mult timp pentru ceea ce contează: utilizând inteligența artificială ca instrument de sprijin în proiectarea didactică, am câștigat timp. Timp pe care l-am investit în adaptarea conținutului la nivelul real al clasei, în dialog cu elevii și în reflecția asupra propriei predări.
• Elevi mai implicați: atunci când elevii sunt provocați să analizeze, să compare sau să corecteze un răspuns generat de IA, nu devin mai pasivi, ci mai atenți. Am observat întrebări mai bine formulate și argumente mai clare, semn că gândirea critică este stimulată, nu inhibată.
• Diferențiere reală: în clasele eterogene, inteligența artificială m-a ajutat să propun sarcini adaptate ritmului și nivelului elevilor, fără a stigmatiza sau a plafona.

Riscuri reale – pe care nu le ignor

Nu idealizez inteligența artificială. Există riscuri și este esențial să le recunoaștem.

• Copierea mecanică: am întâlnit situații în care elevii au prezentat lucrări impecabile formal, dar nu au putut explica ideile. Soluția: am mutat accentul evaluării pe explicație, proces și reflecție, nu doar pe produsul final.
• Scăderea efortului intelectual: atunci când IA este percepută ca scurtătură, învățarea se pierde. Soluția: reguli clare privind utilizarea și alternarea activităților digitale cu cele tradiționale.
• Informații incorecte: inteligența artificială nu garantează adevărul. Soluția: transformarea acestui risc într-o lecție despre verificarea surselor și gândirea critică.

Exemple din practica mea didactică

Nu folosesc inteligența artificială la întâmplare, ci cu scop pedagogic clar:

• comparăm răspunsuri generate automat cu ideile proprii;
• analizăm corectitudinea și coerența;
• rescriem și argumentăm.

În aceste contexte, elevii nu mai privesc IA ca pe un „truc”, ci ca pe un instrument care trebuie controlat, nu urmat orbește.

Profesorul – mediator între tehnologie și învățare

Teoriile constructiviste ale învățării subliniază faptul că elevul este un constructor activ al propriei cunoașteri. Așa cum arată Jean Piaget, învățarea autentică presupune restructurare cognitivă, nu simplă reproducere. În acest sens, inteligența artificială poate sprijini procesul educațional doar dacă este utilizată ca mijloc, nu ca scop.

Modelele educaționale moderne, centrate pe competențe-cheie și învățare pe tot parcursul vieții, susțin rolul profesorului ca ghid al învățării, nu ca simplu furnizor de informație. Evaluarea formativă, reflecția metacognitivă și sarcinile autentice devin esențiale într-un context educațional digitalizat.

Inteligența artificială nu este nici soluție miraculoasă, nici amenințare absolută. Este o realitate a lumii în care trăim. Școala nu își poate permite să rămână în afara acestei realități fără a-și pierde relevanța.

Nu interzic inteligența artificială la clasă deoarece cred că educația nu înseamnă control absolut, ci formarea discernământului. Nu înseamnă evitarea greșelii, ci învățarea din ea. Nu înseamnă oprirea progresului, ci orientarea lui.

Atât timp cât elevii mei învață să gândească, să pună întrebări și să își asume propriile idei, știu că rolul meu de profesor rămâne intact. Iar dacă inteligența artificială poate sprijini acest demers, aleg să o folosesc responsabil, nu să o resping din teamă.
Pentru că, dincolo de orice tehnologie, educația rămâne un act profund uman.

Bibliografie
1. Piaget, J. (1970). Psihologia inteligenței. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Bruner, J. S. (1986). Actual Minds, Possible Worlds. Cambridge, MA: Harvard University Press.
3. OECD (2023). OECD Digital Education Outlook 2023: Towards an Effective Digital Education Ecosystem. Paris: OECD Publishing.
4. Comisia Europeană – Joint Research Centre (2025). DigComp 3.0: The European Digital Competence Framework for Citizens. Luxembourg: Publications Office of the European Union.
5. Comisia Europeană – Joint Research Centre (2017). European Framework for the Digital Competence of Educators (DigCompEdu). Luxembourg: Publications Office of the European Union.
6. Istrate, O. (2025). Artificial Intelligence for Educators – Practical Guidelines: Tool Selection, Attribution, and Assessment of Student Work. Revista de Pedagogie Digitala, 4(1) 57-62. Bucharest: Institute for Education. https://doi.org/10.61071/RPD.2552